22 aprilie – Ziua Pământului

          În fiecare an, din 1970 încoace, data de 22 aprilie este marcată de Ziua Pământului, un eveniment sărbătorit la nivel internațional.

Din punct de vedere istoric, a fost aleasă această zi de către senatorul american Gaylord Nelson, tocmai pentru a atrage atenția la cât de important este să protejăm mediul înconjurător și care este impactul asupra vieții noastre în caz contrar. Oficial însă, în anul 2009, această dată a fost declarată de ONU (Organizația Națiunilor Unite) drept sărbătoarea oficială a Planetei Pământ. Dacă la nivel internațional Ziua Pământului a fost sărbătorită destul de timpuriu, în România aceasta a fost sărbătorită începând cu anul 1990.

Educatia este fundamentul progresului. Populatia trebuie informata, astfel incat sa inteleaga conceptele din sfera schimbarilor climatice si sa fie constienta de amenintarea fara precedent a planetei noastre. Educatia pentru apararea si intretinerea mediului este un motor nu numai pentru adunarea de votanti in favoarea legilor si politicilor de mediu si de clima, ci si pentru accelerarea dezvoltarii tehnologiilor si locurilor de munca ecologice.

Pentru atingerea obiectivului Campaniei de educatie la nivel mondial pentru mediu si clima pana la Ziua Pamantului din anul 2020, cand se marcheaza 50 de ani de la prima celebrare a zilei, este necesar sa se produca o schimbare, atat la nivelul valorilor, abilitatilor, cat si la nivelul atitudinilor, in mod special al modelelor de gandire, iar aceasta schimbare nu poate fi realizata decat prin intermediul educatiei (sub toate formele sale – formala, non-formala si informala), potrivit www.earthday.org.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: