Archive for martie 2015

Ultimul tun al ”generalului” Niculescu

         niculescu ceh   Aflat pe ultimii metri ai deţinerii funcţiei de director general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu a semnat un ordin de plată prin care LCC Cărbune primea patru milioane de lei, adică aproape un milion de euro pentru cărbunele furnizat termocentralei Mintia. Acesta garanta astfel că şi în cazul unei schimbări a conducerii CEH care era iminentă, cei de la LCC Cărbune Reşiţa îşi vor primi banii. Datoria scadentă ar fi de circa 5 milioane de lei, pentru facturile emise în perioada aprilie – noiembrie 2014 în care LCC a facturat către CEH peste 4.300.000 de lei şi facturile lunii februarie 2015 prin care LCC mai are de încasat de la CEH încă 430.000 de lei. Read more

Teatrul absurdului la Consiliul Local Vulcan

Ile secrele   Faptul că primarul semnează ca “primaru”, consilierii locali votează ca oile, iar şedinţele de consiliu local sunt adevărate reprezentaţii de circ este deja de notorietate. Ce s-a întâmplat zilele acestea la primăria Vulcan frizează absurdul. Toată săptămâna, angajaţii primăriei în frunte cu primarul au transpirat întocmind note de fundamentare şi proiecte de hotărâre pentru revocarea unor hotărâri adoptate luna trecută de acelaşi consiliu local, în baza unor note de fundamentare şi proiecte de hotărâre întocmite de acelaşi aparat al primăriei şi semnate de acelaşi primar, Gheorghe Ile. Este vorba despre NOUĂ hotărâri de Consiliu local pentru care instituţia prefectului a solicitat revocarea. Read more

Curăţenie de primăvară în municipiul Lupeni

OLYMPUS DIGITAL CAMERA    Pentru că mai sunt doar două săptămâni până la sărbătorile pascale, reprezentanţii administraţiei publice locale din municipiul Lupeni au dispus declanşarea campaniei, “curăţenia de primăvară” în toate cartierele municipiului. Se vrea cu adevărat o schimbare şi este bine ca şi cetăţenii să răspundă la iniţiativa reprezentanţilor primăriei. Împreună cu beneficiarii venitului minim garantat s-a purces la măturarea tuturor străzilor, la acţiuni de curăţenie în jurul blocurilor, etc.

Toaletarea pomilor şi curăţenia în zonele verzi sunt în atenţia celor care trebuie să o facă. Şi cum în staţiunea Straja încă se poate schia, aici se va trece la curăţenie generală împreună cu reprezentanţii proprietarilor de cabane şi pensiuni din zonă, iar gunoiul rezultat în urma acestei campanii va fi transportat acolo unde-i este locul. Read more

Dispută pe seama câinilor fără stăpân

Adapost caini     La ultima Adunare Generală a Acţionarilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân” (SJOAFS), s-a stabilit cotizaţia pe timp de un an, de 2,5 lei pe cap de locuitor. Rămâne de văzut dacă şi consiliile locale o vor aproba şi se speră ca şi Consiliul Judeţean să aloce cei 1,9 milioane de lei pentru desfăşurarea în bune condiţiuni a acestei activităţi .

„Am cerut 1,9 milioane de lei, suma minimă de care am avea nevoie pentru a ieşi la liman. Cheltuielile sunt mari şi dacă nu vor fi alocaţi aceşti bani, de la primării şi de la CJ, vom ajunge în imposibilitatea de a mai funcţiona. Ar trebui să mărim şi capacitatea adăpostului din Petroşani şi să îl construim pe cel de la Haţeg”, ne-a precizat medicul veterinar Adrian Cioran, directorul executiv al SJOAFS Hunedoara. Read more

”PSD este ca pasărea Phoenix, de câte ori îi cântă unii Prohodul, renaşte din propria cenuşă”

victo ponta cn      Timp de două zile, Palatul Parlamentului a găzduit Consiliul Naţional al PSD. Liderii PSD au luat decizii extrem de importante. S-a stabilit ca membrii PSD care fac parte din structurile de conducere, indiferent de poziţia ocupată, îşi vor pierde funcţiile dacă simt urmăriţi penal în dosare de corupţie. Cu unanimitate de voturi, Rovana Plumb a devenit noul lider al Consiliului Naţional al PSD. S-a stabilit ca, congresul PSD să aibă loc în luna noiembrie, când va fi votată noua structură de conducere şi vor fi aduse modificări statutului partidului. Statul, în România   trebuie să se implice tot mai intens pentru susţinerea unor obiective fundamentale pentru societatea românească, precum combatarea sărăciei şi excluziunii sociale, crearea de noi locuri de muncă, susţinerea proiectului reformei fiscale, etc. Read more

Se caută soluţii pentru creşterea salariilor din administraţia publică

dragnea            După criticile primite în plenul Consiliului Naţional al PSD, ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a anunţat că se va întâlni cu ministrul Rovana Plumb unde vor discuta despre proiectul privind salarizarea în administraţia publică. „Sper ca împreună cu noul ministru de Finanţe să avem o discuţie pe această temă. S-a discutat deja la un proiect privind o reaşezare a salarizării, pentru că am înţeles toate constrângerile de până acum. Salarizarea este un subiect de care nu trebuie să ne ferim. Nu trebuie să fim ipocriţi. Fiecare vrea să aibă un salariu mai mare. Nu poţi să ceri unui om care trebuie să-ţi presteze un serviciu public să aibă un salariu atât de mic, încât să-l determine să nu vină sau cei care sunt buni să-şi caute în altă parte, un loc de muncă”, a ţinut să declare vicepremierul Liviu Dragnea. (E.D.)

ADI pentru promovarea ideilor de afaceri în Valea Jiului

tibi suparat  După vizita pe care a efectuat-o în Austria, unde a vizitat un parc industrial din Viena şi s-a întâlnit la Camera de Comerţ din Viena cu potenţiali investitori, care ar putea dezvolta afaceri şi în Valea Jiului, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a organizat o conferinţă de presă în care, a prezentat concluziile vizitei efectuate şi va iniţia în curând, invitaţia colegilor primari din Valea Jiului de a se constitui într-o asociaţie, care să promoveze oportunităţile de afaceri, care pot fi oferite şi negociate ulterior şi cu alţi potenţiali investitori din alte ţări extracomunitare. Read more

Defileul Jiului, plin de cârpe şi resturi menajere

poluarea-apelor4 Ca în ficare an, pe 22 martie s-a sărbătorit „Ziua Mondială a Apei”. Cu această ocazie în cadrul Sistemului Independent Hidrotehnic Petroşani au avut loc o serie de evenimente, care să conştientizeze importanţa şi ponderea pe care o are apa, în viaţa fiecăruia. Astfel, reprezentanţii sistemului hidrotehnic s-au întâlnit cu elevi din cadrul Colegiului I. D. Duca din Petroşani, cu elevi din cadrul Colegiului Tehnic Constantin Brâncuşi din Petrila şi în data de 22 martie 2015, cu voluntari din cadrul Asociaţiei PETRO AQUA. Tot în această perioadă a fost reluată şi campania „Să păstrăm apele curate”. Anul 2015 abordează o temă de interes global „Apa şi Dezvoltarea Durabilă”. Nu putem vorbi de dezvoltare durabilă fără apă, aşa cum nimic nu este posibil fără apă, această resursă fiind inima dezvoltării umane şi economice. Read more

ISU Hunedoara, alături de elevi

În cadrul evenimentului săptămâna „Şcoala Altfel” reprezentanţii subunităţilor subordonate Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” invită cadrele didactice şi elevii la organizarea unor activităţi de genul „Ziua Porţilor Deschise”. Se pot vizita şi subunităţile din Valea Jiului: Baru, Petroşani şi Lupeni. Elevii şi cadrele didactice se pot familiariza cu rolul şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste, precum şi modul de comportare ce trebuie adoptat în asemenea situaţii. Read more

Lampioane pentru Basarabia

lampioane   Platforma Unionistă „Acţiunea 2012” – filiala Valea Jiului organizează vineri, 27 martie 2015, începând cu ora 19:00, un eveniment unic în Valea Jiului. Se vor înălţa 300 de lampioane cu ocazia împlinirii a 97 de ani de unirea Basarabiei cu România. Lampioanele vor fi distribuite gratuit tuturor celor care vor participa. Evenimentul va avea loc în Centrul Civic din municipiul Petroşani – zona Piaţa Victoriei.

Unirea Basarabiei cu România a avut loc la 9 aprilie 1918 (27 martie pe stil vechi) şi a reprezentat de fapt reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, atunci când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop – Molotov.

Poliţiştii din Valea Jiului printre premiaţi, de ziua lor

politie 1  Ca în fiecare an, poliţiştii hunedoreni îşi serbează ziua într-un cadru festiv alături de notabilităţile judeţului. La eveniment au participat prefectul judeţului, Sorin Vasilescu, preşedintele interimar al CJ, Dorin Gligor, consilieri judeţeni, directori de instituţii şi alţi invitaţi. S-a făcut şi o retrospectivă a activităţilor desfăşurate în anul trecut, IPJ Hunedoara situându-se la nivelul inspectoratelor din ţară, pe un loc fruntaş, pentru profesionalismul de care au dat dovadă cei care veghează la păstrarea ordinii publice, siguranţei şi integrităţii cetăţenilor, a bunurilor acestora, etc. Read more

Peste 317.000 de carduri de sănătate distribuite în judeţul Hunedoara

card-national-sanatate  Printr-un comunicat de presă, CNAS anunţă posesorii de carduri de sănătate că acestea vor fi singurele instrumente de decontare şi validare a serviciilor medicale, începând cu data de 1 mai 2015. Au fost distribuite până în prezent 13,5 milioane de carduri şi au fost activate în sistem aproximativ 4,5 milioane de carduri. Read more

RoREC şi comunitatea petroşăneană vor fi mâine în acţiune

Ro REC copy   Sâmbătă, 28 martie, comunitatea petroşeneană şi partenerul RoREC vor organiza prima acţiune de colectare a deşeurilor electrocasnice. Asociaţia RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează, la nivel de ţară, toate activităţile necesare colectării, tratării şi reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice (DEEE), asigurând protecţia mediului în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu. Read more