Archive for iulie 2022

Se refac picturile din tunelul Schitului Straja

            Munţii au fost dintotdeauna un loc sacru. Pe un munte, Dumnezeu a dat poruncă lui Moise să însemneze cele zece porunci, care s-au perpetuat până în zilele noastre şi sunt piatra de căpătâi a creştinului. Pe Muntele Golgota, Iisus Cristos a fost răstingnit, ca Miel a lui Dumnezeu care ia asupra Sa, păcatele lumii. Şi tot pe munţi au fost ridicate cele mai frumoase mănăstiri şi biserici ale lumii. Read more

Reușită pentru România!

              În data de 21 iulie, petroșeneanul  Avram Iancu  a traversat  înot, în premieră națională, Canalul Bristol, pe ruta Glenthorne to Porthcawl, în lungime de 28 de kilometri.   A fost un înot dificil din cauza temperaturii scăzute a apei, estimat între 12-15 ore de efort încontinuu.  Dacă Canalul Mânecii are o temperatură scăzută a apei, Canalul Bristol este și mai rece cu până la 1-2 grade Celsius, undeva între 15-16 grade. Read more

”Securitatea energetică nu poate fi lăsată la mâna piețelor”

      PSD susține că se impune reluarea, la nivelul coaliției de guvernare, a discuțiilor privind aplicarea reglementării prețurilor la energie și gaze în România, pe o perioadă limitată. Read more

”Cât mai tolerăm incompetența, încălcarea Constituției, slugărnicia față de instituții externe?”

                Secretarul de stat, Dan-Dragoș Drăgan, a participat marți, 26 iulie, la reuniunea Extraordinară a Consiliului Energiei, la Bruxelles, în contextul continuării discuțiilor la nivel european cu privire la securitatea aprovizionării cu gaz natural pentru iarna următoare. Read more

RMN la Spitalul Municipal Lupeni

                 Preocupările permanente ale administrației publice locale lupenene sunt și pentru asigurarea unor servicii medicale optime și la standarde înalte și, în acest sens,  a cuprins în lista de investiții pe anul curent  proiectul  ce vizează ”Amenajare spațiu, furnizare aparatură de imagistică medicală de înaltă performanță RMN, instalare, punere în funcțiune, instruire personal pentru spitalul municipal Lupeni”, cu suma de 18,70 mii lei”.

”Modernizăm spitalul pentru ca cetățenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale. Prin toate aceste investiții pe care le facem ne dorim ca pacienții care apelează la serviciile medicale din spitalul de la Lupeni să aibă aici cele mai bune condiții, atât de spitalizare, cât și de tratament. Noi, ca administrație locală,  facem tot ce putem în acest scop, desigur în limita bugetului local existent, astfel încât la Spital să crească în mod vizibil calitatea actului medical, iar oamenii care vin aici să fie tratați corespunzător”, a spus primarul Lucian Resmeriță.

Imaginea spitalului s-a schimbat în mod vizibil, iar acest lucru va fi în avantajul pacienţilor şi beneficiarilor de servicii medicale, aparatura adusă până în prezent  la Spitalul Municipal  Lupeni,  fiind o provocare şi pentru unii specialişti, care o utilizează deja.

La spitalul lupenean se pot face investigații CT, radiografii, mamografii, Ecografie  generală, Osteodensitometrie,  Angiografie,  Angiocoronarografie, etc.

Spitalul are 175 de paturi, aprobate prin  OM 584/ 2010  în care își desfășoară activitate 51 de medici, din care 19 sunt medici rezidenți, pe diferite specialități.

Conform legislației actuale SML este un spital de categoria a IV- a, care tratează afecțiuni cu grad scăzut de dificultate, dar datorită investițiilor făcute în ultimii ani  de administrația locală și achiziționarea de aparatură de fonduri europene, acum sunt abordate diagnostic cu un grad de dificultate ridicat, încă pentru patologia cardiologie, neurologie, infecțioase, deocamdată nu se poate face nimic, pacienții fiind direcționați către alte spitale.

Zona de acoperire cu servicii medicale  se rezumă la municipiile Lupeni și Vulcan, precum și orașele Aninoasa și Uricani. Se încearcă atragerea de medici prioritar pentru specialitățile deficitare la nivelul Văii Jiului, implementarea de programe de sănătate care să corespundă problemelor de sănătate publică, nevoilor grupurilor vulnerabile, menținerea unui management financiar care să asigure stabilitatea pe termen lung a spitalului, elaborarea unei strategii coerente de  formare, alocare și dezvoltare a resurselor umane, proiecte de dezvoltare care să fie supuse dezbaterii în Consiliul local și atragerea de fonduri europene și nu numai, etc.

Angella Dumitrașcu

 

 

Investiția din cadrul sitului Arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa va atrage după sine dezvoltarea turismului

              Consiliul Județean Hunedoara, prin președintele Laurențiu Nistor, și SC EURAS SRL Satu Mare, reprezentată prin administrator Mircea-Gheorghe Lețiu, au semnat contractul pentru execuția lucrărilor pentru obiectivul „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului Arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa” – cod SMIS 124110. Read more

80 de copii au fost violați și aproape 200 de copii, fete și băieți, au fost hărțuiți sau agresați sexual, adulții întreținând relații sexuale cu ei

                 Datele înregistrate până la finalul lunii mai de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române, sunt grave: șase  băieți şi 74 de fetițe au fost violați, cinci  copii au fost hărțuiți sexual, 57 de minori au fost agresați și alți 17 copii au fost corupți sexual. Read more

Trei zile de sărbătoare la Lupeni

             Timp de trei zile, Parcul din Bărbăteni a fost polul distracţiei, pentru că, aici, doritorii şi-au putut delecta papilele gustative cu tot felul de bunătăţi. Muzica bună şi artiştii de marcă invitaţi în spectacole au satisfăcut, cu siguranţă, toate gusturile, acest lucru reflectându-se în miile de participanţi la concerte. Read more

Senatorul Cristian Resmeriță, mereu alături de oameni

            Pe lângă activitatea pe care o desfășoară în  Senat, social democratul Cristian Resmeriță este prezent ori de câte ori i se solicită prezența,  alături de colegii săi, dar și alături de cetățeni, pentru a le asculta dorințele, este implicat în proiecte umanitare și culturale, face vizite în teren și discută cu diverși specialiști, pe diferite domenii pentru a contribui la  dezvoltarea economică și socială a Văii Jiului și a județului Hunedoara. Read more

Mediul economic obstacole și oportunități

               În cadrul proiectelor  pe care le derulează  Maria Grapini, în calitatea sa  de europarlamentar și vicepreședinte al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorului din Parlamentul European  s-a înscris și  conferința  “Mediul economic-obstacole și oportunități”,  adresată în special antreprenorilor români.  Read more

Se dorește actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă ”Green Line”

               Primăria Municipiului Lupeni, în conformitate cu prevederile art. 7 al Legii nr. 52/ 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,  anunţă elaborarea Proiectului de hotărâre nr. 128/2022 privind actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă,  pentru realizarea proiectului de dezvoltare zonală “Linie verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan –Lupeni – Uricani Green Line Valea Jiului”.    Read more

Au început lucrările la bazinul de înot didactic din municipiul Lupeni

             Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, a fost prezent zilele acestea pe șantierul deschis în zona de agrement Braia unde au început lucrările la noul bazin de înot, proiectul având o valoare de 12 milioane lei. Lucrările vor fi executate, prin asociere, de firma BEST CHANCE, DELTA ANTREPRIZA DE CONSTRUCȚII ȘI MONTAJ 93 și SC SCUAR SRL și au o perioadă de execuție de 12 luni. Read more

Biserica romano catolică din Lupeni își sărbătorește hramul

            Sâmbătă, 16 iulie, în calendarul romano-catolic este sărbătoarea Sf. Fecioară Maria de pe Muntele Carmel. Biserica catolică din municipiul Lupeni îşi va sărbători hramul. Ea a fost construită între anii 1842-1848, în stil clasicist. Clopotele bisericii au fost aduse din Sibiu în 1927, iar orga datează din 1865 fiind opera lui Mátisfalvi Szocs Sámuel. Read more