Archive for aprilie 2015

Eficacele Jujan este în grafic cu programul de închidere a tuturor minelor

   jujan nica domocos      Nu a curs multă apă pe Jiu de când eficacele Constantin Jujan a fost numit director general al CEH că deja se face simţită direcţia în care acesta îndreaptă mineritul din Valea Jiului. În limbajul domnului Jujan această direcţie poartă numele de „încetarea activităţii” iar pentru muritorul de rând, faliment.

Numirea lui Jujan a fost o surpriză pentru cunoscători, acesta îndeplinind funcţia de director general în perioada de tristă amintire a guvernării PDL, funcţie în care nu s-a remarcat prin rezultate spectaculoase, acea perioadă fiind începutul declinului pentru mineritul Văii Jiului.  Read more

Sfântul Gheorghe goleşte Primăria Vulcan de funcţionari

       ile chef     Pe 23 aprilie, pe la orele 14.00, prin Primăria Vulcan sufla vântul. Am aflat pe surse că nu este vorba despre un chiul general ci despre un chef organizat cu ocazia zilei onomastice a şefului administraţiei locale, Gheorghe Ile. Astfel, prin dispoziţie verbală de primar, toată suflarea din primărie, sau aproape toată, a fost convocată la Cabana Căprişoara, stabilimentul unde fac chefuri şi îşi serbează zilele ştăbărimea din primărie şi instituţiile subordonate. Read more

Disponibilizări la SNÎMVJ

OLYMPUS DIGITAL CAMERA   Un număr de 695 de persoane de la Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului vor fi disponibilizate până la finele anului. Pentru a nu destabiliza procesul de producţie, programul de disponibilizare a fost împărţit în mai multe etape, în prima fază urmând a părăsi sistemul un număr de 225 angajaţi, care vor beneficia de plăţi compensatorii, conform Contractului Colectiv de Muncă. Astfel, din aparatul central vor fi disponibilizate 5 persoane, de la mina Uricani urmând a se disponibiliza 63 de mineri, de la Paroşeni 79 iar de la Petrila 78, majoritatea îndeplinind condiţiile de pensionare.

Social-democraţii hunedoreni salută decizia Comisiei Europene

Cristian Resmerita foto_mirr      Comisia Europeană a aprobat un ajutor de 38 milioane de euro pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara. Anunţul oficial a fost deja făcut. Comisia a ajuns la concluzia că ajutorul de salvare temporar în valoare de 38 milioane de euro (167 de milioane de lei) care urmează să fie acordat de Guvernul României Complexului Energetic Hunedoara este conform cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat. Comisia a constatat că ajutorul a fost limitat la suma necesară pentru a-i permite Complexului Energetic Hunedoara să îşi desfăşoare în continuare activităţile de exploatare a centralelor sale electrice în următoarele şase luni. Read more

Finanţare pentru un nou proiect european, la Lupeni

vvtorul centru de la lupeni Zilele trecute, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Turism a fost semnat contractual de finanţare pentru un nou proiect care va fi implementat în municipiul Lupeni. Prin POR 2007-2013 pe Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, la Lupeni va fi construit un Centru Naţional de Informare şi Promovare turistică şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României şi zonei Straja şi Văii Jiului, ca destinaţie turistică.  Read more

2015 – Anul veteranilor de război

 

veterani-1Stâpân e bunul Dumnezeu,

Căci cei ce luptă pentru ţară

În veci nu mor!… în veci nu pier!…

Eroii au fost… eroi sunt încă

Cât este neamul românesc…

Şi este datoria noastră de cinstire

Atâta timp cât ei, încă, mai trăiesc…

Anul 2015 a fost declarat de Guvernul României „Anul Veteranilor de Război”, dedicat marcării a 70 de ani de la încetarea celui de-al Doilea Război Mondial. Decizia a fost luată de Executiv, la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, având în vedere contribuţia majoră a Armatei Române la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.  Ministerul Apărării Naţionale, administraţiile centrale şi locale, biserica şi alte instituţii vor organiza o serie de manifestări cultural-artistice şi cu tematică specifică în onoarea veteranilor de război pe tot parcursul anului şi pe 29 aprilie când se va sărbători Ziua Veteranilor de Război, pentru cinstirea eroismului, jertfelor şi memoriei tuturor acelora care au căzut în luptele din cel de-al Doilea Război Mondial şi se vor felicita veteranii de război rămaşi încă, în viaţă.   Read more

Magneţii au furat capacele de canal

capace canal furate În ultima perioadă de pe raza municipiului Petroşani, dar şi în alte localităţi din Valea Jiului, au dispărut capacele de canal. Lipsa acestora a pus în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, dar şi pe cea pietonală. Cu toate că s-au întreprins mai multe controale la centrele de fier vechi, nici urmă de capace de canal. Read more

Tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti păstrate la Câmpu lui Neag

ciocnit oua c lui neag     În Duminica Tomii, locuitorii din Câmpu lui Neag, au fost în sărbătoare. Păstrând tradiţia iniţiată de venerabilul Nicolae Stoi şi cea locală, câmpenii au participat la nedeia organizată de primăria şi Consiliul local, pentru care s-au alocat din bugetul local 15.000 lei. Până la începerea slujbei religioase, liberalii , social democraţii şi alţi reprezentanţi ai partidelor politice care au fost prezenţi la eveniment, au lăsat orgoliile deoparte şi au ciocnit tradiţionalele ouă pascale, urându-şi unii altora tradiţionalul “Hristos a Înviat”. Read more

Ambasadorul Chinei, în vizită în judeţul Hunedoara

vizita ambasador china  O delegatie condusă de Excelenţa Sa, domnul Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, a efectuat joi, 23 aprilie 2015, o vizită în judeţul Hunedoara. Pe agenda vizitei a fost prevăzută şi o întâlnire cu autorităţile de la nivelul judeţului Hunedoara.

Întâlnirea a avut loc la Consiliul Judeţean Hunedoara unde Excelenţa Sa domnul Xu Feihong a discutat cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara şi cu cei ai Consiliului Judeţean Hunedoara. În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte legate de posibilitatea de a dezvolta proiecte de colaborare economice, culturale şi artistice în perioada următoare. Read more

Ziua Verde la Petroşani

ziua verde petrosani     Iniţiată acum patru ani de părintele Octavian Pătraşcu, la prima ediţie a Forumului PRO URBIS, „Ziua Verde” a devenit deja un brand local în municipiul Petroşani, o acţiune la care participa întreaga comunitate, în frunte cu primii edili ai oraşului, consilieri locali, reprezentanţi ai societăţii civile, elevi şi tineri, cadre didactice şi simpli cetăţeni. Read more

Dracula Festival, în minivacanţa de început de mai

afis dracula festival engleza   La Castelul Corvinilor, la începutul lunii mai, în paralel cu Festivalul Castelelor va avea loc şi Dracula Festival în cadrul căruia vor avea lor demonstraţii de lupte între cavaleri, concursuri şi un bal medieval. Acest festival va îmbina mitul cu realitatea în atmosfera castelului hunedoarean care este plin de istorie, legende, etc. Read more

Andreea Munteanu, felicitată de preşedintele României

andreea munteanu   Performanţa gimnastei Andreea Munteanu de la CNS „Cetate” Deva care a cucerit unica medalie a delegaţiei feminine a României la Campionatele Europene de la Montpellier l-a impresionat pe preşedintele României, Klaus Iohannis. Şeful statului i-a trimis o scrisoare de felicitare sportivei pentru medalia de aur obţinută în finala de la bârnă, considerând că Andreea merită aprecieri pentru „gimnastica bine făcută” şi contribuţia la imaginea României în lume. Read more

,,Festival” de luptă în ring cu participarea sportivilor de la Milenium Club Fight Uricani

gladiatori-devaDouă centuri de campioni la kick-box şi trei biciclete vor fi puse la bătaie în cadrul competiţiilor „Kombat Liga” şi „Cupa DHS”, organizate sâmbătă, 25 aprilie, la Sala Sporturilor din Deva, de clubul „Gladiators Gym” Deva. Gala „Kombat Liga”, ajunsă la ediţia a 8-a, se adresează sportivilor profesionişti şi va cuprinde zece partide, dintre care două vor fi pentru acordarea unor centuri de campioni. Read more