Portarul polivalent a lui Hercules Lupeni

      Echipa de fotbal din Liga a patra Hercules  Lupeni are în poartă  cel mai tânăr jucător. Alexandru Niţu are doar 17 ani şi a debutat la  seniori încă de pe când avea 15 ani. Aleargă, joacă volei, dansează  şi face fotbal.

Cu toate că are doar 17 ani, Alexandru Niţu este cel mai tânăr din trupa pregătită de Dan Voicu. Acesta a fost luat în echipa de seniori încă de când avea 15 ani. De atunci, jucătorul a crescut şi şi-a câştigat locul de titular. Cu toate că în turul de campionat au existat unele neînţelegeri, jucătorul lipsind câteva etape de la seniori, acesta a revenit şi în ultimul meci de campionat, de la Victoria Călan, intervenţiile lui au ajutat echipa să plece neînvinsă, apărând chiar şi o lovitură de pedeapsă.

Am avut un tur de campionat destul de greu. Noi nu am mai avut forma de altă dată şi din cauză că au plecat foarte mulţi jucători. Promitem ca în returul de campionat să ne revenim şi să fim din nou în centrul atenţiei”, spune jucătorul din poarta lui Hercules.

Încurajat de Dan Voicu

            Jucătorul lui Dan Voicu este elev  în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni . Acesta îmbină plăcutul cu utilul şi are o medie destul de bună pentru un sportiv care mai tot timpul merge la antrenamente. 8.70 este media cu care jucătorul a terminat clasa a X-a. „Chiar dacă fac fotbal şi o fac din pasiune, pe primul plan pentru mine este şcoala şi mai apoi să merg la facultate. Mi-aş dori să dau la Academia de Poliţie sau la o Şcoală de Kinetoterapie. Dacă joc fotbal la seniori la Liga a patra cu toate că sunt încă junior îi datorez acest lucru domnului antrenor  Dan Voicu  care şi în momentele grele a fost alături de mine şi m-a încurajat în permanenţă”, spune fotbalistul.

„Nu suntem o echipă dură”

            La 17 ani, Alex Niţu are o înălţime impresionantă de 1.82 centimetri. „Nu am să renunţ la fotbal şi o să încerc să ajung la un eşalon superior, dar după cum am spus prioritară pentru mine este şcoala”, afirmă portarul care face fotbal de la vârsta de 7 ani. A jucat la juniorii fostei echipe Minerul Lupeni. În turul de campionat a existat un episod mai greu pentru jucător dar peste care a reuşit să treacă. La un moment dat a plecat de la echipa de seniori, a jucat la juniori unde şi-a îndeplinit un vis şi anume acela de evolua ca şi jucător de câmp, reuşind să şi marcheze. Dar a revenit la îndemnul lui Dan Voicu la seniori. „Toate echipele din judeţ ne consideră ca fiind o echipă care joacă dur, dar nu este nici pe departe aşa. De exemplu în partida de la Călan, gazdele au jucat mai dur, am avut doi jucători loviţi. Nu suntem  o echipă atât de dură pe cât se spune. Doar ne facem treaba în limita fair play-ului”, declarat  fotbalistul.

Un tânăr polivalent

            Pe lângă fotbal, Alexandru Niţu mai participă şi la alte competiţii, pasionat fiind de mişcare. În vara trecută a luat parte la un mini maraton la Petrila unde s-a clasat pe locul patru din 30 de participanţi la categoria lui de vârstă. Voleiul este un alt sport practicat de jucătorul lui Dan Voicu. Chiar în aceste zile, Alex Niţu ia parte la un campionat interşcolar de volei cu participarea liceelor din Vale. „Îmi place mult sportul. Îmi place voleiul şi fotbalul. Voleiul îl practic de doi ani jumate mă ajută să mă înalţ şi să am un fizic armonios„, spune jucătorul care lucrează voluntar la Organizaţia „Salvaţi Copiii” din Lupeni. Fotbalistul ne-a mai dezvăluit faptul că este fascinat de tot ceea ce înseamnă dans, câştigând chiar şi un concurs la liceul. „Îmi plac toate genurile de dansuri, de la vals, salsa şi alte genuri”.

Despre jucătorul polivalent, antrenorul Dan Voicu a declarat că este un jucător de încredere. „Este un jucător disciplinat, are un caracter bun. Îi lipseşte încrederea şi uneori pregătirea specifică cu portarii pentru că la noi la echipă el este singurul portar, nu are nici concurenţă şi nu are nici cu cine se pregăti. Are calităţi deosebite, eu îi întrevăd un viitor în fotbal cu condiţia ca în următoarea perioadă să-i găsesc pe cineva să-l pregătească. Mai are un an de juniorat şi eu îmi pun mari speranţe în el”, a opinat tehnicianul. (L.J.)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: