Archive for admin

Bani pentru enterteinmentul liderilor de sindicat

            De la Miron Cozma încoace, liderii de sindicat din minerit au format o castă privilegiată, membrii acesteia benficiind de avantaje la care minerul de rând nici nu a visat. Lui Miron Cozma, care era jupânul Văii Jiului, în fruntea sindicatelor din minerit i-au urmat Vasile Savu, Zoltan Lacatas, Petre Nica şi, în final, Darius Campeanu, toţi având ca scop suprem îmbogăţirea şi traiul de nabab pe spatele minerilor.

Miron Cozma încasa miliarde din cotizaţii pentru LSMVJ şi Clubul Jiul, bani pe care îi folosea după bunul plac. Vasile Savu, în vreme ce se plimba prin China via Amsterdam şi Viena, presta noaptea şut la mina Petrila, încasând salariul de maistru cu toate sporurile, prima de ziua minerului, Crăciun, Paşte, etc., făcea legi în Parlament şi apăra drepturile minerilor în calitate de preşedinte al LSMVJ. Urmaşul acestuia, Zoltan Lacatas, a prestat numai pentru LSMVJ, în calitate de angajat al CNH sau al Ligii, după cum îi dictau interesele. Acesta nu s-a mai obosit să fie miner, parlamentar şi lider sindical în acelaşi timp, optând să fie doar sindicalist, pentru a apăra, la fel ca predecesorii săi, interesele membrilor de sindicat şi păstrarea locurilor de muncă. Şi cum o asemenea activitate care cere eforturi deosebite, nu se poate face decât din limuzine de lux, camere la hoteluri de 5 stele şi bilete de avion la business-class, Lacatas a inventat faimosul fond de 5,8 la mie din fondul de salarii al CNH. Prin această găselniţă, Lacatas a încasat anual în conturile LSMVJ, peste 20 de miliarde de lei. Aceşti bani erau folosiţi pentru “apărarea intereselor minerilor” în locaţii exotice, capabile să satisfacă gusturile unor sindicalişti cu ştaif, cum erau Lacatas şi acoliţii acestuia din LSMVJ. Read more

„Vreau să continuăm acest parteneriat ŞCOALĂ – FAMILIE – COMUNITATE”

            Şcoala rămâne locul fundamental pentru devenire şi împlinire umană, dincolo de timp şi vârste. De altfel, vorbim despre un loc spiritualizat, ieşit parcă din determinările spaţiale şi temporale rigide, devenit o matrice spirituală a educaţiei prin ştiinţă, prin artă, prin cultură, un loc al educaţiei cu privirea îndreptată spre valori şi principii morale, spre comunicare de sine şi cu ceilalţi, spre înţelegere, prietenie şi toleranţă.  Începerea anului şcolar reprezintă pentru mulţi dintre membrii comunităţilor, o bucurie. O nouă etapă în viaţă. Read more

Crăişorul Munţilor, comemorat la Ţebea

  Ţebea a fost duminică, 10 septembrie, centrul românismului, al patriotismului naţional. S-au împlinut 145 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui patriot Avram Iancu, supranumit şi “Crăişorul Munţilor”.

În Phanteonul de la Ţebea s-au adunat mii de români, veniţi din toate colţurile ţării pentru a fi păstaşi la serbările naţionale dedicate celui care a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania. A fost unul dintre organizatorii adunărilor de la Blaj din aprilie şi septembrie 1948 şi conducător al cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni. Refuzul lui Kossuth şi al guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor transilvăneni şi votarea împotriva dorinţei majorităţii române a unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, a dus la dezbinarea revoluţionarilor transilvăneni şi la ridicarea ţărănimii la luptă pentru rezolvarea problemelor sociale şi naţionale, Avram Iancu devenind conducătorul ţărănimii, împotriva revoluţionarilor maghiari de la Budapesta.  A colaborat foarte bine cu autorităţile militare austriece şi apărat Munţii Apuseni de atacurile trupelor ungare. Read more

Locuri de joacă moderne pentru copii din Lupeni

        Începând de miercuri, 13 septembrie, municipalitatea din Lupeni a demarat lucrările de amenajare a locurilor de joacă pentru copii, acestea fiind dotate cu complexuri de joacă moderne pentru copii, vor fi reamenajate şi dotate cu bănci noi şi coşuri de gunoi moderne. Read more

La mulţi ani pompierilor hunedoreni

             Cum în data de 13 septembrie a.c. s-au împlinit 169 de ani de la luptele din Dealul Spirii, s-a împământenit ca în această zi, să se sărbătorească Ziua Pompierilor în România.

Cu această ocazie şi  la nivelul ISU Iancu de Hunedoara şi la subunităţile aflate în subordinea acesteia au  avut lor activităţi diverse, puncte de informare preventivă în localităţile hunedorene.

În perioada ianuarie – septembrie 2017, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara”  au intervenit la 12.263 situaţii de urgenţă, din care 7.090 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D., 2021 acţiuni pentru protecţia comunităţii, 1001, asistenţă persoane, 692 incendii de vegetaţie, şi 317 incendii. Read more

Anul şcolar a debutat la Petroşani în parcul Carol Schreter

  Anul şcolar 2017-2018 a debutat la Petroşani în Parcul Carol Schreter. Au fost prezente  oficialităţile ocale, reprezentanţii Jandarmeriei şi Poliţiei, inspectorul general adjunct al ISJ Hunedoara, Marta Mate, consilieri locali, directori de instituţii descentralizate şi de învăţământ. După slujba religioasă susţinută de părintele Bulf, au fost premiaţi de către municipalitatea din Petroşani cei trei elevi care au obţinut media maximă 10, la evaluarea naţională.             Read more

Noi străzi vor fi reabilitate la Lupeni

  Săptămâna trecută, consilierii locali ai municipiului Lupeni au fost convocaţi într-o şedinţă, unde au avut de dezbătut două noi proiecte de hotărâri de consiliu, cu impact major asupra comunităţii locale.

Primul proiect aflat pe ordinea de zi a făcut referire la aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico economici pentru un nou obiectiv de investiţii şi care vizează  refacerea unor străzi, pe o lungime de 11,23 kilometri – corp rupt drum în municipiul Lupeni – executare rigole pentru scurgerea apelor pe o lungime de 11,23 kilometri. Read more

Alături de seniorii pensionari

      Clubul Pensionarilor din Vulcan a găzduit săptămâna trecută Adunarea Generală a Asociaţiei Seniorilor din Valea Jiului. La acest eveniment au participat şi parlamentarii hunedoreni Cristian Resmeriţă, Laurenţiu Nistor şi Ilie Toma.

Pe ordinea de zi a şedinţei s-a regăsit un singur punct, care a fost adus la cunoştinţă parlamentarilor: eliminarea discriminării generate de modul în care au fost recalculate pensiile minerilor din perioada 1990-2010 şi din 2011. Scadalul iscat de modificarea Legii şi neaplicarea prevederilor legale a dus la obţinerea unor diferenţe mari la pensii, cele calculate de după 2011 crescând până la peste 3000 de lei/ lună, în timp ce minerii pensionaţi până în 2011 nu depăşesc 2000 de lei. Read more

358,718 lei pentru repararea acoperişului Pieţei Centrale din Petroşani

  În urma ploilor torenţiale din  3 septembrie a.c. şi a vijeliilor produse în zona Pieţei centrale a municipiului Petroşani s-au produs mai multe pagube materiale. Pentru a evalua paguba, la nivelul administraţiei locale s-a constituit o comisie, pentru a verifica cele constatate şi de a propune măsurile urgente care se impun. Din comisie fac parte: Aron Dumitrescu – şef serviciu DADPP, Sorin Creţu – şef serviciu Administrarea Pieţelor, Ciprian Preda – consilier DADPP, Lenuţu Mălina – SIPP, Florin Danciu – Serviciul  Administrarea Pieţelor. Read more

Noi descoperiri arheologice la Sarmisegetuza Regia

Cu ocazia evenimentului Ziua Porţilor Deschise, monumentul UNESCO a fost vizitat sâmbătă, 09 septembrie 2017,  de peste 850 de vizitatori. Chiar dacă vremea nu a fost foarte bună, turiştii au fost atraşi la Sarmizegetusa Regia de ultimele descoperiri ale echipei de arheologi, care sunt printre cele mai importante din ultimii 50 de ani.

Cercetătorii au scos la iveală, pe terasa a IX-a, o porţiune dintr-o alee pavată care face joncţiunea cu drumul antic care poate fi văzut de public şi elemente din fundaţia unui edificiu.  În timpul săpăturilor din această vară au mai rezultat fragmente de ceramică şi sticlă, precum şi câteva piese din fier. Read more

Şcoala Ecoterrienilor

             În data de 11 septembrie 2017, Organizaţia ECOTIC şi ECOTIC BAT cu sprijinul Ministerului Mediului dau startul înscrierilor în cea de-a doua ediţie a campaniei de conştientizare şi colectare a deşeurilor de echipamentele electrice şi electronice (DEEE) şi a deşeurilor de baterii şi acumulatori (DBA), dedicată şcolilor din România. “Şcoala Ecoterrienilor” îşi propune să ducă în şcoli mesajul nevoii de a proteja mediul înconjurător, prin participarea activă la colectarea deşeurilor. Read more

Hunedorenii vor participa la ARE, la Nancy

            O delegaţie a judeţului Hunedoara participă în perioada 12 – 14.09.2017, în oraşul Nancy din Franţa, la Plenara de Toamnă a Comisiilor Adunării Regiunilor Europei (Comisia 1 – “Economie şi Dezvoltare Regională”, Comisia 2 – “Politică Socială şi Sănătate Publică” şi Comisia 3 – “Cultură, Educaţie şi Tineret”). Temele de dezbatere pentru această sesiune a comisiilor ARE sunt structurate pe două direcţii şi sunt denumite astfel:    Politica de coeziune: obţineţi vreun avantaj ca urmare a aplicării ei? şi   Există un viitor pentru cultură în era digitală? Read more

Apa din şcolile Văii Jiului este de calitate

         Pe 28 iulie 2010, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a recunoscut în mod explicit prin Rezoluţia 64/292 faptul că accesul la apă potabilă şi la salubritate reprezintă drepturi ale omului şi a admis totodată faptul că apa potabilă şi salubritatea sunt esenţiale pentru îndeplinirea tuturor drepturilor umane. Read more