Archive for September 2017

Mincinoşii de la PNL Lupeni!

            Consilierii locali de la PNL Lupeni, cei care s-au opus în mod repetat tuturor proiectelor care se adresau tinerilor, şi-au însuşit în mod ruşinos proiectul de reabilitare a Bazei Sportive Preparatorul. Acest proiect a fost iniţiat de fostul primar Cristian Resmeriţă şi pus în aplicare de mine.
            Nu este suficient să îţi faci poză cu un utilaj, să poţi să îţi însuseşti un proiect!

Cinematograful CULTURAL din Lupeni va fi reabilitat

             Cinematograful  Cultural Lupeni  a fost cuprins în Lista Sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul subprogramului ,,Săli de cinema” din Programul Național de construcții de interes public.

Cinematograful Cultural din Lupeni a ajuns în ultimii ani într-o stare deplorabilă. Pereţii exteriori au fost inscripţionaţi cu tot soiul de mesaje, iar structura a fost măcinată de trecerea anilor si de intemperiile vremii. Aducerea la frumuseţea sa de odinioară şi redarea în circuitul cultural a fost unul din punctele Programului Electoral al actualului primar Lucian Resmeriță. Read more

Zilele recoltei – Lupeni 2017

      În perioada 13-15 octombrie, Parcul Bărbăteni din municipiul Lupeni va găzdui ”Zilele recoltei – 2017”. La propunerea primarului Lucian Resmeriță, consilierii locali au aprobat organizarea acestui eveniment care a devenit o tradiție pentru localitate.  Consiliul local Lupeni este astfel coorganizator al acestui eveniment, care s-a bucurat de un real succes în rândul cetățenilor, care au posibilitatea de a-și face aprovizionarea pentru sezonul rece cu produse de sezon, dar să participe și la cele trei spectacole de muzică ușoară și populară la care vor participa pe lângă talentele locale și artiști consacrați.                Read more

Festival de muzică folk la Lupeni

”Vă las gândul de pe urmă
Să vă apere mereu,
Vă las iarba, cerul, marea
Vă las tot ce am fost eu.

Vă las sufletul în palme
Azvârliți-l printre fragi
Și iertați-mi voi povara
Toți cei care mi-ați fost dragi”

             Palatul Cultural va găzdui în data de 14 octombrie, cea de-a VII-a ediție a festivalului de muzică folk ”Cântec pentru Prieteni”. Pentru buna desfășurare a acestui eveniment cultural important pentru Lupeni, ce reprezintă recunoștința adusă Tatianei Stepa, din bugetul local a fost aprobată suma de 10.000 de lei. Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni va participa în calitate de coorganizator al acestui eveniment cultural, alături de Asociația Cuturală ”Tatiana Stepa”. Read more

”Am avut împreună același idealuri încă de acum 100 de ani”

            La sfârșitul săptămânii trecute, municipiul Petroșani a fost gazda a celei de-a II-a ediții a reuniunii anuale a vânătorilor de munte europeni – ANA DANUBIANA.

Peste 200 de participanți au ținut să participe la deschiderea lucrărilor acestei întâlniri, vinerea trecută, în sala de marmură a primăriei Petroșani, în prezența primarului Tiberiu Iacob Ridzi, a reprezentaților comunității italiene din Valea Jiului și din Petroșani, a delegațiilor sosite din Belgia, Ungaria, Germania, Franța, Slovacia. U.K,  etc. Amfitrionul întâlnirii a fost Francesco Forti. În discursul său de întâmpinare a înalților oaspeți sosiți din Italia și din alte țări europene, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a reiterat că  între români și italieni există o colaboare și idealuri comune încă de acum 100 de ani. Read more

Cea mai mare sumă alocată din Fondul de coeziune ajunge în Valea Jiului

             129 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în șase proiecte menite a asigura facilitarea accesului la apă potabilă în România. Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a declarat: ”Cele șase proiecte reprezintă exemple concrete ale solidarității europene. Toate regiunile ar trebui să aibă acces la apă curată, însă în România și în alte regiuni din Europa, acest lucru nu este încă în totalitate realizat. Grație acestor proiecte finanțate de UE, sute de mii de români vor putea beneficia de apă potabilă în fiecare zi”. Din suma totală, cea mai mare sumă din Fondul de coeziune ajunge în Valea Jiului, 60, 7 milioane de euro, urmând să fie investiți în județul Hunedoara,  pentru  conectarea a 110 mii de locuitori din zona noastră,  la o rețea modernă de distribuție și tratare a apei.

Ella Schreiber

Programul ”A doua Şansă” se reia pe 2 octombrie la Lupeni

    Adulţii, cât şi cei care nu au reuşit să-şi finalizeze studiile primare ori gimnaziale la timpul oportun, au şansa ca şi în acest an şcolar să-şi continue studiile în cadrul programului naţional “A Doua Şansă”.

În municipiul Lupeni, acest proiect se implementează cu succes  în două înstituţii de învăţământ, la Liceul Tehnologic Lupeni şi la Liceul Mircea Eliade, Şcoala Gimnazială nr. 1. “Programul este structurat pe trei module şi avem înscrişi peste  de cursanţi. Aceştia vor beneficia de sprijinul cadrelor didactice şi la finalizarea studiilor vor beneficia şi de  calificare”, a ţinut să declare directorul liceului lupenean, prof. Aurelia Bucur. Read more

Conform datelor statistice, durata medie de viață a crescut

   Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice este o zi specială în întreaga lume şi este sărbătorită în data de 1 octombrie a fiecarui an şi ne reaminteşte cât de valoroşi sunt oamenii, indiferent de vârsta lor. Sloganul acestei campanii este “Categoria +60 contează!”, iar tema este „Pași spre viitor: încurajarea talentelor, a contribuțiilor și a participării persoanelor vârstnice în societate”. Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită în decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106. Read more

Zilele Maghiare cu evenimente diverse în tot județul

     De săptămâna trecută în județul Hunedoara se desfășoară cea de-a VIII -a ediție a Zilelor Maghiare. Organizate de UDMR în mai multe localități hunedorene, programul cuprinde activități diverse, mottoul ales anul acesta de organizatori fiind ”Alege”. Participanții au posibilitatea de a alege din 62 de programe în 11 localități. Predomină cele culturale, gastronomice, sportive și distractive, la evenimente urmând să participe și invitați din Ungaria și alte orașe transilvănene. Read more

Rata mortalității prin cancer mamar a scăzut constant în ultimii ani

            Datorită progreselor înregistrate atât în depistarea precoce, cât şi în tratamentul sistemic adjuvant, rata mortalităţii prin cancer mamar a scăzut constant în ultimii ani în întreaga lume. Cu toate acestea, el reprezintă încă principala cauză de mortalitate prin cancer în rândul femeilor din multe state ale lumii, inclusiv România. Read more

Transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat a generat discuții aprinse între reprezentanții confederațiilor sindicale și membrii guvernului

În data de 20.09.2017, la sediul Guvernului a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții guvernului și cei ai confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național. Din partea Guvernului au participat:  Marcel Ciolacu – Viceprim – Ministru,  Lia-Olguța Vasilescu – Ministrul Muncii și al Justiției Sociale,  Tudorel Toader – Ministrul Justiției,  Ionuț Mișa – Ministrul Finanțelor Publice, Gabriel Petrea – Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social și  Florian Bodog – Ministrul Sănătății. Read more

Primarul Lucian Resmeriță a semnat avizarea construirii unui nou bloc de locuințe ANL pentru tineri

        Marți, 26 septembrie, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță  a semnat la sediul  central al ANL avizarea construirii unui nou bloc de locuințe pentru tineri, destinate închirierii.

„Am semnat împreună cu reprezentanții Primăriei Lupeni la ANL Bucuresti, avizarea construirii unui NOU BLOC DE LOCUINȚE ANL PENTRU TINERI. Consilierii PNL s-au OPUS realizării acestui proiect care se adresează tinerilor”, a precizat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. Read more

Cuvântul de ordine la Lupeni este CURĂȚENIE

          Primarul Lucian Resmeriță le-a declarat război celor care nu păstrează curățenia în municipiul Lupeni. După ce a amendat și reziliat contractul cu firma care asigura serviciile de salubritate în municipiul Lupeni pentru nerespectarea condițiilor contractuale privind ridicarea gunoiului menajer, primarul a dotat localitatea cu pubele pentru colectarea gunoiului menajer și pentru că încă mai sunt cetățeni care nu respectă curățenia orașului zi de zi, Politia Locală a Municipiului Lupeni îi amendează pe cei care nu nimeresc locurile amenajate de colectare și aruncă gunoiul la întâmplare. Read more