Archive for August 2017

Miliarde pentru desfundat buda după chefurile şefilor

Aici sunt banii dumneavoastră

            Deşi nu era folosită decât sporadic, la chefurile şefilor, pentru întreţinerea cabanei Căprişoara contribuabilul vulcănean a plătit peste un miliard de lei pentru reparat prize, golire instalaţie de încălzire, schimbat ţigle şi desfundat closete. Că este o mare furăciune se vede cu ochiul liber. Interesant ar fi de aflat cum au împărţit cei implicaţi banii proveniţi din furăciune. Cu siguranţă, organele abilitate vor afla adevărul şi cu toată protecţia lor masonică, Danci şi Ile vor da socoteală.  Read more

Asupra lui Buhăescu au pogorât în scris binecuvântări arhiereşti

    Cu puţin înainte de marea sărbătoare a Sfintei Marii, părintele greco-catolic Adrian Nagy a plecat într-un periplu prin ţară. În toate bisericile greo-catolice în care a poposit au fost expuse, pentru închinare, moaştele Sfântului Anton din Padova.

Duminică, 20 august, episcopul Alexandru Mesian şi racla cu moaştele sfântului au ajuns la Uricani. Cu acest prilej, preasfinţia sa i-a oferit primarului Dănuţ Buhăescu cartea “File din viaţa mea”, scrisă de episcopul Alexandru Mesian, însoţită de arhiereşti binecuvântări. Cu acest prilej, am mai aflat că după divorţ Dănuţ Buhăescu a revenit la numele “Odagiu” pe care îl purta înaintea căsătoriei cu consiliera personală, Adriana. Read more

Noi locuri de joacă pentru copii, la Lupeni

    Aşa cum a promis încă din campania electorală, grija faţă de copiii din municipiul Lupeni va fi mereu în atenţia administraţiei publice locale. Primarul Lucian Resmeriţă îşi onorează promisiunile şi a trecut la fapte. După ce au fost cuprinse în bugetul local, la capitolul investiţii, se are în vederea în perioada imediat următoare, la amenajarea unor noi locuri de joacă pentru copii. S-au demarat procedurile de achiziţie pentru următoarele: patru balansoare (legăne) pentru copii, patru topogane, etc.          Read more

Trafic de coşmar în zona Livezeni

Începerea lucrărilor de reabilitare a Drumului European 79,  din zona Livezeni a generat de câteva zile blocaj în trafic, nervi întinşi la maxim pentru şoferii care circulă civilizat, respectând regulile de circulaţie. Se circulă bară la bară pe ambele sensuri de mers, iar indicaţiile angajaţilor de la Drupo, acei “paletari”  care dirjează circulaţia, sunt încălcate cu nonşalanţă de “cefele groase”,  de bizonii care încalcă regulile de circulaţie, aceştia depăşind pe partea dreaptă, pe porţiunea de drum care a fost răzuită pentru viitoarele lucrări de asfaltare. Se va reabilita porţiunea de drum de la intrarea din Defileul Jiului şi până la primul giratoriu din municipiul Petroşani, din zona comercială de la Kaufland.

Având în vedere faptul că zona este intens circulată, că este poarta de intrare către zona de vest a Văii Jiului  şi în Defileul  Jiului (n.r. unde şi acolo se lucrează intens) ar trebui ca, constructorul,  să ia în calcul varianta de a executa lucrările de reabilitare pe timp de noapte, aşa cum se procedează în ţările civilizate. Şi dacă sunt depăşiţi de situaţie, să ceară ajutorul poliţiştilor de la Brigada Rutieră pentru a decongestiona traticul şi pentru a-i sancţiona pe cei care încalcă legea, pe cei care se comportă agresiv în trafic.  Read more

„Femeile din PSD reprezintă structura care ne dă speranţă să mergem mai departe şi curaj”

      Preşedintele PSD Liviu Dragnea a participat la finele săptămânii trecute, la Şcoala de Vară a Femeilor Social Democrate de la Constanţa. Liviu Dragnea a declarat că nu a obţinut niciodată mai multă încredere din partea femeilor ca la alegerile parlamentare din 2016. Read more

Primăria Lupeni achiziţionează zece tunuri pentru producerea zăpezii artificiale

   Având în vedere alocările bugetare pentru continuarea şi finalizarea proiectului de dezvoltare “Schi în România – staţiunea Straja” administraţia publică locală a municipiului Lupeni continuă investiţiile în zonă.

Recent, administraţia publică locală a municipiului Lupeni a scos la licitaţie pe SEAP,  achiziţionarea a zece tunuri de zăpadă pentru producerea zăpezii artificiale pentru pârtiile din staţiunea Straja. Aşa cum se specifică şi în anunţ, participanţii trebuie să depună o garanţie de participare de 13.500 lei, care va fi constituită, conform art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară/societate de asigurări care nu se află în situaţii speciale privind autorizarea sau supravegherea în condiţiile legii, în forma prezentată în Formularul nr. 1. Read more

Centura municipiului Petroşani a intrat în reabilitare

        Încă de la începutul anului, primarul municipiului Petroşani  Tiberiu Iacob Ridzi a promis că va face tot ceea ce îi va sta în putinţă pentru a demara lucrările de reabilitare a centurii municipiului Petroşani. Acesta a cerut şi sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara pentru alocarea unor fonduri. Reabilitarea şoselei de centură, în segmentul cuprins între sensul giratoriu de la finele cartierului Aeroport şi până la biserica Catolică era impetuos necesară deoarece punea în pericol siguranţa conducătorilor auto aflaţi în trafic. Read more

Club Sportiv Municipal Lupeni

   Iubitorii sportului din municipiul Lupeni îşi pot desfăşura activitatea în noul Club Sportiv Municipal. “Înfiinţarea acestui club derivă din faptul că, administraţia locală şi-a dorit deşfăşurarea activităţii sportive mai accentuată, pentru promovarea sportului pe plan local şi naţional, încuranjarea sportului de masă, etc. În prezent pe raza municipiului Lupeni îşi desfăşoară activitatea trei cluburi sportive private care au ca domeniu de activitate tenisul de masă, fotbal-tenisul şi fotbalul. Mulţi sportivi din Lupeni susţin înfiinţarea acestui club sportiv în subordinea Consiliului local putem obţine pentru copii şi tineri un mod de viaţă sănătos, iar prin aducerea în cadrul clubului a sportivilor de la alte ramuri sportive, ei pot reprezenta cu cinste municipiul Lupeni. Avem o tradiţie în lumea sportului, vă aduc aminte de Clubul Minerul Lupeni care a fost înfiinţat în anul 1920 şi care, prin secţia de rugby, a adus localităţii noastre titlul de vicecampioană naţională şi Câştigătoare a Cupei României, iar echipa de fotbal a activat în liga secundă a campionatului”, precizează primarul Lucian Resmeriţă, iniţiatorul proiectului de hotărâre. Read more

Vânătorii de munte din Europa vin la Petroşani

Municipiul Petroşani va fi gazdă a întâlnirii vânătorilor de munte din toată Europa. Pentru bunul mers al acestui eveniment, care va avea loc în perioada 21- 24 septembrie a.c., din bugetul local al primăriei municipiului Petroşani a fost alocată suma de 10.000 de lei. Chletuielile sunt pentru masa invitaţilor şi elevilor de la Colegiul Naţional Militar “Mihai Viteazu” din Alba Iulia, transportul elevilor şi profesorilor, diverse materiale  pentru organizarea evenimentului cum ar fi: panglici tricolore, obiecte de artizanat, obiecte decorative, servicii de sonorizare, invitaţii, etc. Read more

Guvernul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru CEH pe anul 2017

În şedinţa de la finele lunii august guvernul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al CEH pentru anul 2017. La  fundamentarea veniturilor s-a avut în vedere în principal veniturile realizate din vânzarea energiei electrice şi termice, veniturile din vânzarea energiei marfă, precum şi alte venituri. La capitolul venituri se adaugă şi ajutorul de stat pentru închiderea minelor de cărbune neviabile pentru anul 2017, acordat prin Decizia CE C (2016) 7719 final în sumă de 198.830 mii lei, conform prevederilor Legii 6/ 2017 a bugetului de stat pe anul 2017. Read more

Unităţi de învăţământ fără autorizaţii de funcţionare

     Mai sunt două săptămâni până la începerea anului şcolar şi în unităţile de învăţământ este forfotă mare. Se fac lucrări de reabilitare, igienizare în funcţie de bugetul alocat de autorităţile locale pentru astfel de servicii. Aceste lucrări sunt necesare pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare. De curând, reprezentanţii ISU dar şi inspectorii DSP au purces la controale în aceste unităţi. Dacă la capitolul prevenire stingere incendii situaţia este acceptabilă, în ceea ce priveşte obţinerea autorizaţiilor de funcţionare din punct de vedere a autorizaţiei sanitare există, încă, probleme. Read more

Subvenţii pentru asociaţii şi fundaţii la Petroşani

Direcţia de Asistenţă Socială Petroşani vă aduce la cunoştinţă că până în data de 29 septembrie 2017, orele 14.00, se pot depune cererile de solicitare a subvenţiei din bugetul Consiliului Local al municipiului Petroşani, pentru anul 2018, conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare, în pachet închis la Registratura Direcţiei de Asistenţă Socială, din strada 1 Decembrie nr.90, parter. Read more

Beatrice Miklos şi Gheorghe Iepure, primii la un concurs internaţional din Polonia

            Arcaşii din judeţul nostru, Beatrice Miklos şi Iepure Ghenadie, au obţinut cele mai bune rezultate la Turneul Internaţional din Polonia. Astfel, Beatrice s-a clasat pe primul loc la cadete, iar Ghenadie, pe primul loc la juniori.

“A fost un concurs foarte puternic la care sportivii noştri s-au prezentat foarte bine. Sunt nişte rezultate de moral având în vedere faptul că Beatrice va participa în luna octombrie la Campionatul Mondial din Argentina, pentru cadete, iar Ghenadie va fi prezent la Campionatul Mondial de seniori din Mexic”, a declarat antrenorul Viorel Hăbian.

De menţionat faptul că în perioada 8-10 septembrie, baza Anena din Aninoasa va găzdui Campionatul Naţional de seniori şi juniori. (L.J.)