Archive for Dezvaluiri

Legile favorabile pentru MINERI au fost prioritare pentru CRISTIAN RESMERIŢĂ

Senatorul CRISTIAN RESMERIŢĂ este cel care a luptat ani de zile pentru drepturile cetăţenilor hunedoreni, pentru a se face dreptate minerilor şi acelor categorii sociale care au lucrat în grupele de muncă speciale. Şi întotdeauna s-a ţinut de cuvânt. Pentru susţinerea proiectelor de lege au fost strânse 12.000 de semnături pentru modificarea legilor. Read more

Patru cauze principale au dus la explozia de la E.M. Lupeni din ctombrie 2017

  ITM Hunedoara a finalizat cercetarea evenimentului produs la E.M. Lupeni . La începutul lunii octombrie 2017, patru mineri au fost prinși de o surpare în mina Lupeni. Din cele patru persoane surprinse, una a reuşit sa se evacueze singură, una a murit pe loc, al treilea a avut politraumatisme care nu i-au pus viaţa în pericol, dar a necesitat o perioadă de recuperare medicală,  iar al patrulea a încetat din viață, ulterior la spital. Datorită complexităţii evenimentului au fost solicitate expertize tehnice complexe Universităţii din Petroşani, universitate de la care au fost implicate mai multe catedre de specialitate. Read more

Municipiul Vulcan, campion la taxa pe salubritate

   Regimul deşeurilor a fost modificat recent, fiind prevăzute o serie de obligaţii pentru toţi cei care produc şi aruncă gunoiul în România. Printre noutăţile introduse se află principiul „plăteşti pentru cât arunci”, care-i va obliga pe români să fie mai atenţi la cantitatea de gunoi pe care o aruncă şi la modul de sortare a  acestuia. Românii trebuie să  plătească mai mult pentru gunoiul pe care îl aruncă şi pentru că nu îl sortează după categorii. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor,  publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 823 din 18 octombrie 2016, aduce o serie de modificări importante atât pentru cei care produc sau deţin, cât şi pentru cei care colectează, transportă sau valorifică deşeuri în România.

Read more

Suspiciuni de evaziune fiscală, la Uricani

Despre analize medicale se pot spune multe… însă un lucru este cert: de rezultatul acestor analize depinde diagnosticul medicului, iar uneori rezultatele pot face diferenţa între viaţă şi moarte. De aceea, nu de puţine ori, atunci când merg la medicii specialişti sau de familie, pacienţii le cer acestora să îi îndrume spre ce laborator să meargă, pentru a fi siguri că analizele sunt lucrate corect.

   În Valea Jiului, aceste laboratoare, pe fondul exploziei bolilor incurabile şi a altor maladii care face ravagii în rîndul populaţiei, au apărut ca „ciupercile după ploaie” şi  există mai multe laboratoare unde se fac analize medicale. Unele laboratoare fac analizele în sediu, altele sunt doar simple puncte de colectare a sângelui sau urinei, pe care le trimit mai departe pentru a fi lucrat în alte zone ale ţării, Tg. Jiu, Cluj sau Timişoara.  Unele dintre acestea sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, altele nu. Unele laboratoare se bucură de o reputaţie mai bună, altele mai puţin bună. Indiferent pe ce criterii se face alegerea laboratorului, pacientul ar trebui să aibă certitudinea că, rezultatul acestor analize este corect. Că nu se întâmplă întotdeauna aşa o ştim cu toţii. Read more

Dramele românilor din Diaspora continuă

UMILITE ŞI UITATE DE AUTORITĂŢILE PLĂTITE DIN BANII PUBLICI

            După ce în urmă cu ceva vreme dezvăluiam cazurile rămânilor din VALEA JIULUI  care au fost exploataţi şi traficaţi către mafia rusească, iată că, alte strigăte disperate vin din nou către noi, reprezentanţii presei. Românii de dincolo, ne consideră bastionul luptei  împotriva nedreptăţilor cu care aceştia se confruntă şi ceea ce este dureros şi umilitor este că,  autorităţile române, personalul MAE nu pare a fi deloc preocupat  de soarta acestora  şi nici parlamentarii din Diaspora. Şi ei toţi, sunt plătiţi din banii noştri, ai tuturor. Pe lângă fenomenul de exploatare, prezentat pe larg în presa din Italia, dar şi din alte ţări, nimic nu s-a schimbat de la ultimele denunţuri publice ale presei, iar femeile române angajate ca lucrătoare agricole şi bandante îndură şi acum umilinţe de neînchipuit. Read more

Cetăţenii Văii Jiului cer anularea taxei pe apa de ploaie

            Dintre multele taxe abuzive pe care guvernanţii au binevoit să le pună în spatele poporului, taxa pe apa de ploaie este cea mai aberantă. Mai rămâne ca guvernanţii să ne pună taxe pe aerul respirabil, taxa pe mersul pe jos, taxa pe uitatul în zare şi taxa pe privitul în vitrine. Atunci, s-ar asigura că nici un pârţ, tras de românache, nu rămâne netaxat. Dacă majoritatea taxelor au legătură cu unele servicii la care apelează plătitorul, taxa pe apa de ploaie sau „apa meteorică”, cum scrie în lege, o plăteşte fiecare român racordat la reţeaua de canalizare, indiferent că plouă sau este secetă, aşa  cum a fost în ultimii ani. Read more

Mihael Melczer a fost revocat din Consiliul de Administraţie al CEH

    Singurul membru al CA  care are habar cu ce se mănâncă economia de piaţă, şi care a dovedit acest lucru când a ocupat fotoliul de director general al Complexului Energetic Hunedoara, a fost revocat de ministrul Toma Petcu, pe motiv că nu este suficient de cooperant. În aceeaşi şedinţă a Consiliului de Administraţie a fost revocat şi Aurelian Ghimpău, locul acestora fiind luat de Sorin Constantin Burian şi Nicolae Pătrăşcoiu.

Motivul schimbării lui Mihael Melczer este cât se poate de real, acesta refuzând să fie părtaş la devalizarea CNH, opunându-se de fiecare dată în Consiliul de Administraţie promovării unor decizii contrare intereselor Complexului Energetic. Cu siguranţă, această necooperare va face ca atunci când Termocentrala Mintia va fi oprită din cauza lipsei investiţiilor de mediu iar pe culoarele CEH se va auzi zdrăngănitul de cătuşe, Mihael Melczer să poată dormi liniştit. Din această poziţie, Melczer făcea tot posibilul să mai atenueze din elanul distructiv al lui Stamin Purcaru ale cărui decizii au adus Complexul Energetic în pragul falimentului. Read more

Foştii directori ai Complexului Energetic îşi aranjează, pe lângă pensie, posturi călduţe şi bine plătite din banul public

   Alianţa de la guvernare şi-a epuizat stocul de specialişti, în special în domeniul energiei, fiind nevoită să recurgă la soluţii de avarie prin reactivarea unor pensionari sau disponibilizaţi. Tiberiu Borca, a fost membru PDL şi a condus Termocentrala Mintia din această postură. Acesta a fost disponibilizat în cadrul concedierilor colective ce au avut loc anul  trecut la Complexului Energetic Hunedoara, fiind reangajat pe o funcţie de inginer şef.

    Pe mandatul lui Tiberiu Borca, adică la finele anului 2011, Termocentrala Mintia a dat startul importului de huilă, care a continuat şi în 2012, în total 450 mii tone de huilă din import, şi a făcut ca în vara lui 2013 cărbunele de la minele neviabile să nu mai fie preluat de termocentralele din cadrul CEH, întrucât silozurile acestora erau pline. În 2015, Borca a trecut de la PDL la PLR, partid care mai apoi a fuzionat cu PC-ul şi a format ALDE.

Un alt caz este cel al fostului director general Constantin Jujan, care s-a pensionat după ce a încasat cîteva zeci de mii de lei din „componenta variabilă”, adică un fel de premă pentru falimentarea Complexului Energetic, fiind numit consilier personal al ministrului energiei, Toma Petcu. Read more

Deşi dispune de Jeep personal, masonoprimarul Gheorghe Ile foloseşte în interes personal maşinile primăriei

   Fapta este prevăzută şi pedepsită în articolul 238 din noul Cod Penal, potrivit căruia însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Conform site-urilor de profil, până în prezent mai mulţi primari şi directori de deconcentrate au fost condamnaţi pentru asemenea fapte. Read more

Blatul dintre administraţie şi sindicate face din nou victime printre mineri

               Accidentul colectiv de muncă de la mina Lupeni, în care doi mineri şi-au pierdut viaţa, un altul rănit aflându-se la spitalul din Petroşani, a scos din nou la iveală deficienţele din subteranul minelor. Minerii au acuzat, în ultimii ani, atât lipsa echipamentului de protecţie, cât şi lipsa materialelor necesare pentru desfăşurarea activităţii de exploatare. Minerilor le lipseau, de la lopeţi până la stâlpi de susţinere şi plasă de sârmă.

Cei prezenţi acuzau, ca de altfel şi în cazul ultimelor accidente de muncă mortale din Valea Jiului (n.r. de la Petrila şi Uricani), lipsa materialelor, lipsa echipamentelor de muncă, lipsa unor componente, stâlpi hidraulici care fac diferenţa dintre viaţă şi moarte. „Se ştia că este ceva în neregulă cu acel abataj. Am mai întâlnit situaţii de genul acesta, să-mi vină copilul acasă să-mi spună, dă-mi o sapă, n-am cu ce lucra în mină. E posibil aşa ceva? În ce condiţii lucrează?”, a ţinut să spună revoltat tatăl unui salvator, care a stat şi el cu sufletul la gură, până ce a aflat că feciorul acestuia este teafăr şi va reveni acasă la familie. Read more

Misterul de la Sarmisegetusa se amplifică

            Sub pretextul unor lucrări de întreţinere, în luna octombie a.c., timp de o lună de zile, complexul de la Sarmisegetusa este închis vizitatorilor. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au informat opinia publică că în zonă se fac lucrări de înlocuire a stâlpilor de lemn de la Marele Templu Circular, dar şi în zona unde, recent,  arheologii au descoperit o construcţie misterioasă ridicată deasupra templelor dacice şi o alee antică. Pe surse, am aflat că în zonă se fac cercetări amănunţite legate de ultimele descoperiri, accesul presei şi fotografiatul în această perioadă, fiind strict interzise.

Zvonurile legate de oraşul antic misterios, îngropat în zona capitalei dacice Sarmisegetusa Regia, încep să se adeverească, noi vestigii ieşind acum, la suprafaţă, după cercetările arheologice întreprinse în ultima perioadă, în ultimii ani. Read more

Bani pentru enterteinmentul liderilor de sindicat

            De la Miron Cozma încoace, liderii de sindicat din minerit au format o castă privilegiată, membrii acesteia benficiind de avantaje la care minerul de rând nici nu a visat. Lui Miron Cozma, care era jupânul Văii Jiului, în fruntea sindicatelor din minerit i-au urmat Vasile Savu, Zoltan Lacatas, Petre Nica şi, în final, Darius Campeanu, toţi având ca scop suprem îmbogăţirea şi traiul de nabab pe spatele minerilor.

Miron Cozma încasa miliarde din cotizaţii pentru LSMVJ şi Clubul Jiul, bani pe care îi folosea după bunul plac. Vasile Savu, în vreme ce se plimba prin China via Amsterdam şi Viena, presta noaptea şut la mina Petrila, încasând salariul de maistru cu toate sporurile, prima de ziua minerului, Crăciun, Paşte, etc., făcea legi în Parlament şi apăra drepturile minerilor în calitate de preşedinte al LSMVJ. Urmaşul acestuia, Zoltan Lacatas, a prestat numai pentru LSMVJ, în calitate de angajat al CNH sau al Ligii, după cum îi dictau interesele. Acesta nu s-a mai obosit să fie miner, parlamentar şi lider sindical în acelaşi timp, optând să fie doar sindicalist, pentru a apăra, la fel ca predecesorii săi, interesele membrilor de sindicat şi păstrarea locurilor de muncă. Şi cum o asemenea activitate care cere eforturi deosebite, nu se poate face decât din limuzine de lux, camere la hoteluri de 5 stele şi bilete de avion la business-class, Lacatas a inventat faimosul fond de 5,8 la mie din fondul de salarii al CNH. Prin această găselniţă, Lacatas a încasat anual în conturile LSMVJ, peste 20 de miliarde de lei. Aceşti bani erau folosiţi pentru „apărarea intereselor minerilor” în locaţii exotice, capabile să satisfacă gusturile unor sindicalişti cu ştaif, cum erau Lacatas şi acoliţii acestuia din LSMVJ. Read more

Miliarde pentru desfundat buda după chefurile şefilor

Aici sunt banii dumneavoastră

            Deşi nu era folosită decât sporadic, la chefurile şefilor, pentru întreţinerea cabanei Căprişoara contribuabilul vulcănean a plătit peste un miliard de lei pentru reparat prize, golire instalaţie de încălzire, schimbat ţigle şi desfundat closete. Că este o mare furăciune se vede cu ochiul liber. Interesant ar fi de aflat cum au împărţit cei implicaţi banii proveniţi din furăciune. Cu siguranţă, organele abilitate vor afla adevărul şi cu toată protecţia lor masonică, Danci şi Ile vor da socoteală.  Read more