Tranziția Justă – prezent și viitor pentru VALEA JIULUI

    Cea de-a 9-a Conferință a Platformei Tranziție Justă a reunit,  zilele trecute la Bruxelles, peste 1.000 de participanți înregistrați, pentru a împărtăși opinii și experiențe cu privire la procesul de tranziție justă, inclusiv realizările proiectelor Fondului pentru tranziție justă de până acum.

Temele discutate la conferință au inclus combaterea sărăciei, monitorizarea, comunitățile energetice, competențele pentru un viitor verde și implicarea tinerilor în tranziția din întreaga lume.

Printre vorbitorii de la conferință s-au numărat: comisarul pentru coeziune și reforme Elisa Ferreira, comisarul pentru energie, Kadri Simson, comisarul pentru locuri de muncă și drepturile sociale, Nicolas Schmit, directorul general pentru politică regională și urbană, Themis Christophidou și ministrul climatului, Mediu, Dezvoltare Durabilă și Green Deal al Belgiei, Zakia Khattabi.

Comisia Europeană  a înființat Platforma pentru tranziție justă în 2020 pentru a accelera schimbul de informații și pentru a oferi părților interesate sprijin tehnic și pentru a le ajuta să înțeleagă sprijinul disponibil în cadrul mecanismului pentru tranziție justă (JTM) și Fondul pentru tranziție justă (JTF).

Pentru regiunile cele mai afectate de tranziția către neutralitatea climatică, JTF și JTM sunt instrumente cheie pentru reducerea inegalităților regionale pe teren, în conformitate cu obiectivul general al politicii de coeziune a UE de a aborda schimbările structurale în întreaga UE. JTF furnizează 19,2 miliarde EUR acestor regiuni pe măsură ce fac tranziția ecologică.

Împreună cu celelalte componente disponibile în cadrul JTM, scopul este de a mobiliza până la 55 de miliarde EUR pentru a sprijini regiunile cu tranziție justă.

Comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Fereirra, a fost prezentă anul trecut în Valea Jiului, unde a vizitat mai multe obiective printre care și  spaţiile Minei Petrila şi Muzeul salvatorului minier, obiectiv prevăzut să se realizeze pe fonduri atrase prin componenta culturală a Mecanismului pentru Tranziţie Justă. „Ceea ce  mi se pare special în această regiune este energia. Ca o pasăre Phoenix: din cenuşă, aveţi multe idei, energie, tinerii se implică în comunitate. Cred că, cu adevărat se înscrie în ceea ce vrem să facem la nivel european şi dă un impuls, astfel încât ideile bune, sustenabile, să devină realitate şi să creeze condiţii de viaţă şi de muncă adecvate, într-o zonă afectată de istorie”, a spus în vizita sa, comisarul european.

Coordonatorii  și  care se ocupă de proiectele europene sunt reprezentanții ADI VALEA JIULUI și cei de la ADR Vest, care au organizat în ultima perioadă mai multe sesiuni de informare pentru cei interesați, în localitățile zonei.  Valea Jiului va beneficia prin programele operaţionale de o finanţare totală de peste 284 de milioane de euro, iar investiţiile vor contribui la creşterea calităţii vieţii pentru cei 135.000 de cetăţeni ai regiunii și   oferă sprijin populației, economiilor și mediului din teritoriile care se confruntă cu provocări socioeconomice majore care decurg din procesul de tranziție către obiectivele Uniunii privind energia și clima pentru 2030, și către o economie a Uniunii neutră din punct de vedere climatic până în 2050.  FTJ sprijină obiectivul Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică în toate statele membre.

Iar la finele lunii martie,  au fost prezentate și principalele  obiective ambițioase pentru dezvoltarea și promovarea Văii Jiului ca destinație în contextul tranziției juste, precum:

  • Comunitatea de energie Valea Jiului
  • Investiții în infrastructura turistică all season în Valea Jiului
  • Conectarea oportunităților de mobilitate alternativă în Valea Jiului- piste de biciclete
  • Extinderea rețelei de robotică în toate instituțiile de învățământ din Valea Jiului- Robotics Valley
  • Dezvoltarea rețelei de protecție socială a copilului în Valea Jiului
  • EduHub Valea Jiului – rețeaua de educație non-formală a Văii Jiului
  • Centrul de Afaceri Valea Jiului – instrument unitar de promovare a investițiilor în Valea Jiului

Împreună cu ministerele de linie și autoritățile de management a fost stabilit un Roadmap care să însoțească implementarea măsurilor din Strategie prin modificări legislative, demararea inițiativelor și avizelor necesare.

Angella Dumitrașcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: