Primarul Lucian RESMERITA: ”Tot ceea ce întreprindem trebuie să fie în beneficiul întregii comunităţi”

            Investiţiile continuă în această perioadă  în municipiul Lupeni, iar banii au fost gestionaţi cu succes pentru realizarea multora dintre proiectele pe care, cei din administrația locală,  le au în derulare.

Fie ca este vorba de infrastructura rutieră, fie ca este vorba de modernizări şi amenajări de spații verzi, alei și trotuare,  imaginea municipiului LUPENI este într-o continuă schimbare şi acest lucru nu poate decât să-i bucure pe cetăţenii Lupeniului care este pe primul loc la investiţii în VALEA JIULUI.

Toate investițiile realizate, de la cele de infrastructură publică (drumuri, trotuare, rețele de apă și canalizare, rețele de gaz și energie electrică etc) la cele din sănătate, educație sau cultură și până la cele din sectorul de turism,  sunt foarte  importante pentru economia din această localitate.

După reabilitarea și modernizarea mai multor străzi din zona Bărbăteni, dar și în alte cartiere ale orașului, se lucrează intens la finalizarea lucrărilor  într-un alt cartier,  zona Tineretului.

„Este bine că am reușit să asfaltăm tot acel cartier al Tineretului, astăzi este asfaltat, modern, și am reușit să facem în așa fel încât să montăm și mult mobilier stradal în zona respectivă. A fost un proiect foarte complex, de aproximativ 19 milioane de lei, care este finalizat în proporție de 100%, am fost și în teren pentru a fi verificați de cei de la ADR. Acolo am modernizat din temelii și ceea ce înseamnă grădinița, iar în perioada următoare vom muta copiii în ea, atunci când directorul ne va solicita asta. Momentan, noi am predat clădirea instituției școlare și în funcție de cum se vor organiza dumnealor, vor readuce copiii aici. Vreau să punctez că această grădiniță este una extrem de modernă, cu toate dotările anului în care trăim.

Am promis cetățenilor din cartierul Tineretului că vom realiza aceste set de investiții și ne-am ținut de cuvânt. Îmi doresc să facem cât mai multe investiții în municipiul Lupeni, în vederea dezvoltării acestuia pe toate planurile, atât în domeniul educațional, prin modernizarea instituțiilor de învățământ, dotarea acestora cu echipamente moderne și performante, pentru a putea pune în aplicare toate proiectele pregătite, vom face tot posibilul ca pentru dezvoltarea municipiului Lupeni să atragem cât mai multe fonduri europene. Obiectivul major al administrației locale pentru perioada  următoare și implicit al meu, ca ales al comunității, constă, în continuare, în găsirea de soluții pentru continuarea dezvoltării edilitare. 

Se facilitează tranziția de la un management de administrare a resurselor către un management orientat spre rezultate, cuprinzând măsuri și direcții concrete în vederea maximizării rezultatelor ce pot fi obținute pornind de la bugetul intern disponibil. De asemenea, planificarea strategică la nivel instituțional consolidează capacitatea Primăriei Municipiului Lupeni de a planifica, formula, implementa și evalua politici publice locale. Doresc să precizez încă o dată că, Administrația locală lucrează pentru oamenii din toate categoriile sociale, cu diverse nevoi şi interese.  

Datoria noastră, a autorităților locale, fiind aceea ca tot ceea ce întreprindem să fie în beneficiul întregii comunităţi. Îmi doresc şi mi-am propus să fac tot posibilul ca fiecare cetăţean să ajungă să trăiască în condiţii decente, iar datoria noastră, a tuturor, este aceea de a sprijini toate proiectele ce au ca finalitate,  beneficiul comunității. Proiectele pe care le derulăm în prezent, atât pe fonduri europene, guvernamentale și locale,  dar si cele viitoare sunt făcute pentru a îmbunătăţi viaţa locuitorilor Municipiului Lupeni”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

În cartierul Tineretului au fost turnați peste peste 12.000 mp de asfalt și circa 10.000 de mp dale verzi s-au realizat  locuri de parcare, extrem de utile posesorilor de autoturisme, care, asemeni altor locuitori vor plăti parcarea, iar cu banii colectați la bugetul local se vor demara alte investiții necesare comunității.

Investiția totală se ridică la 19 milioane de lei, bani europeni, la care aportul administrației publice locale a fost de doar 2%.

Toate lucrările care se execută și  în prezent  sunt supervizate, aproape zilnic, de primarul Lucian Resmeriță și de viceprimarul Iacob Mesaroș, care au demonstrat încă o dată că, la Lupeni este o echipă de succes,  care vrea schimbarea din temelii a imaginii localității pe care o păstoresc, împreună.

Ella Schreiber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: