Primarul Lucian RESMERIŢĂ: ”Avem noi proiecte de dezvoltare și ne dorim creșterea adresabilității stațiunii noastre și către alte categorii de turiști”

               Stațiunea Straja se află într-o continuă dezvoltare. În perioada iernii, peste 100.000 de turiști au urcat în stațiune, acest lucru generând încasări la bugetul local de peste 1,8 milioane de lei, bani care se regăsesc acum, în investițiile care se fac în zonă, alături de parteneri sau în alte zone ale municipiului Lupeni.

Iar o dezvoltare coerentă, bazată pe proiecte viabile așa cum prevede și noul program de tranziție, ce se va derula în Valea Jiului și implicit la Lupeni, poate aduce, pe viitor, la bugetul local peste un milion de euro.

Toți acei care-și desfășoară activitatea în stațiunea Straja  asigură menținerea stațiunii, ceea ce înseamnă peste 500 de locuri de muncă pentru locuitorii din Lupeni, asigură dezvoltarea micilor afaceri locale și aduc sume considerabile la bugetul local, bani cu care reușim să facem mai repede o serie de investiții publice în oraș. Am spus acest lucru încă din momentul în care am venit la Primărie și cred în continuare că Straja trebuie să devină principalul motor de dezvoltare al comunității, din punct de vedere economic și social. Pentru asta însă e nevoie în continuare de investiții, iar perspectivele pe care ni le oferă programele europene de finanțare nerambursabilă a unor proiecte în acest domeniu ne vor oferi, în mod cert, șansa de a continua dezvoltarea stațiunii Straja și, implicit, șansa de a continua dezvoltarea municipiului Lupeni”, a declarat  primarul Lucian Resmeriță.

În Straja sunt amenajate 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu (teleschi). Cinci dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă, făcând astfel posibilă utilizarea pârtiilor până seara târziu. Sunt întreţinute cu ajutorul utilajelor de bătătorit zăpada, ratrac-uri, pentru a le menţine în condiţii cât mai bune de schi. Prin cele 12 pârtii de schi, staţiunea Straja însumează aproximativ 26 km de domeniu schiabil. Din aceştia, 20 km sunt acoperiţi cu zăpadă artificială. Cele 11 instalaţii de transport pe cablu asigură accesul facil la toate pârtiile din staţiune: 4 telescaune, 6 teleskiuri și telegondola care face legătura dintre Lupeni și stațiune. Datorită construirii telegondolei şi a telescaunului de pe Vf. Straja, apar pârtii noi, cea mai lungă fiind Pârtia Straja, cu o lungime de 8,1 km.

În sezonul 2016-2017 s-a inaugurat telescaunul de pe Pârtia Constantinescu. Pentru fluidizarea și dezvoltarea transportului pe cablu, în 2018 s-a demontat teleschiul 3, pentru lărgirea pârtiei, acesta fiind relocat paralel cu telescaunul 1, de pe pârtia Constantinescu. Cea mai semnificativă investiție din anul 2018 este cea a telescaunului cu patru locuri, debraiabil, din zona Crucii. Acesta se deplasează cu viteza de 4m/s, pe o lungime de 1300 metri. Telescaunul debraiabil pornește din zona Crucii Eroilor și urcă până spre finalul pârtiei Mutu.

Pentru începători, covorul rulant a fost remontat și poziționat în variantă finală, pe pârtia Baloo, iar pentru asigurarea stratului de zăpadă artificială pe tot parcursul sezonului s-au mai achiziționat cinci tunuri noi, numărul total al tunurilor ajungând la 23, toate fiind răspândite pe tot domeniul schiabil. O altă investiție așteptată de turiști a fost telescaunul de pe Vârful Straja. Începând cu sezonul 2018-2019 acesta funcționează și urcă până la 1870 metri.

Complexul turistic este format din 210 cabane, case de vacanţă, pensiuni şi vile. Dintre acestea, 70 sunt omologate cu 1, 2, 3 şi 4 stele. Straja a fost declarată staţiune turistică locală în anul 2002, potrivit H.G. 1110 din 20 octombrie 2002. Exista numeroase posibilităţi de cazare şi masă cu standarde superioare și medii, vile, pensiuni și cabane particulare. La Straja se organizează numeroase tabere atât vara, cât și iarna. Pe timp de vară există tabere de aventură și nutritie pentru prescolari, tabere de aventură pentru elevi, tabere de sănătate pentru copii supraponderali, tabere de sport și nutriție pentru adulți. Se organizează activități de descoperire a naturii, speologie, escaladă, tiroliană, drumeții, orientare cu busola, echitatie, stațiunea Straja fiind un punct de plecare spre numeroasele trasee turistice ce pun în valoare peisajul natural.

Există și 2 trasee de MTB: Traseul Lupilor – primul traseu de mountain – bike realizat în 2016 și reamenajat în 2017. Acesta are o lungime totală de – 4 kilometri; Traseul Baloo – al doilea traseu de mountain – bike realizat în vara anului 2017. Acesta face parte din disciplina All Mountain/Enduro, are o lungime totală de 3,2 kilometri, un profil fluid fără obstacole naturale și un grad de dificultate mediu pe toată lungimea lui.

“Am avut un mare noroc, că dacă  nu aveam acel lac de acumulare de 75.000 de metri cubi și  tunurile de zăpadă, noi  acum nu schiam pe nicio pârtie. Investiția care s-a realizat în stațiunea Straja  este una din puținele investiții bune în turism,  făcute până în prezent, în România. Avem acum beneficii de pe urma investițiilor realizate la Straja și cu banii încasați vom face altele pentru bunăstarea orașului nostru. Împreună cu investitorii reușim să fim în primele trei stațiuni din România.  Scopul meu este ca în 5-10 ani, stațiunea Straja să aducă în oraș un milion de euro, bani de investiții pentru Lupeni. Iar pentru stațiunea Straja avem în lucru și un nou  PUZ.  Necesitatea elaborării acestui PUZ derivă din nevoia de a reglementa din punct de vedere tehnic şi juridic zona de agrement Straja. Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Planul urbanistic zonal asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu Planul urbanistic general. PUZ-ul nu reprezintă o fază de investiţie, ci o fază premergătoare realizării investiţiilor. Unele prevederi ale PUZ, strict necesare dezvoltării urbanistice a zonei, nu figurează în planurile imediate de investiţii. Ca atare aceste prevederi se realizează etapizat, în funcţie de fondurile puse la dispoziţie, dar înscrise coordonat în prevederile PUZ. Avem noi proiecte de dezvoltare și ne dorim creșterea adresabilității stațiunii noastre și către alte categorii de turiști, având în vedere includerea zonei Valea Jiului în programul ITI”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Pe timp de iarnă există numeroase pachete de vacanță pentru schi și snowboard atât pentru adulţi, cât și pentru copii, tabere de schi și nutriție pentru prescolari, elevi și adulți. Prin urmare, datorită bunei poziţii pe care o are amplasamentul – atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere al dotărilor domeniului schiabil și al numeroaselor oferte de petrecere a timpului liber, se preconizează că acest tip de funcţiuni se vor dezvolta şi în continuare, oferind noi beneficii municipiului Lupeni și locuitorilor săi.
Straja este  totodată și cel mai bun exemplu de bune practici de parteneriat public-privat. În munte sunt  realizate investiții și de autoritățile locale, dar și  investitorii privați au contribuit  la  dezvoltarea  stațiunii.
“Funcționează foarte bine colaborarea noastră.  (public – privat – n.r.) Nu lăsăm să existe conflicte, facem în așa fel încât oamenii să găsească un echilibru. Noi am găsit acel echilibru, știm cu toții că trebuie să dezvoltăm stațiunea. Conlucrăm bine. Sunt convins că,  atunci când stăm cu toții la masă,  lucrurile merg în direcția pozitivă”, a conchis primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Angella Dumitrașcu

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: