În data de 11 octombrie 2017 a fost organizată reuniunea de informare şi consiliere în domeniul managementului de proiect Erasmus+, l sediul ANPCDEF din Bucureşti. La acest eveniment naţional au participat coordonatori de proiecte Erasmus+, KA 219 din ţară. Cu această ocazie au fost selectate două proiecte de parteneriat strategic Erasmus+ pentru diseminarea şi exploatarea rezultatelor ca modele de bune practici pentru alte şcoli din ţară.
Proiectul Erasmus+ ,,Language of the photos”, Nr. contract: 2015 – 1 TR01-KA219-0221 implementat în perioada 2015 – 2017. Colegiul Naţional de Informatică „Carmen Sylva” din Petroşani, a fost selectat pentru prezentare, alături de un alt proiect de la Colegiul Economic ,,I. Ghica” din Târgovişte.
Profesorul Popescu Rodica Mariana, coordonatoarea proiectului a diseminat şi exploatat în cadrul reuniunii naţionale rezultatele şi produsele proiectului. Cu această ocazie a fost lansată şi cartea ,,Language of the photos”, care reprezintă produsul final al proiectului, scrisă în cinci limbi: engleză, turcă, portugheză, polonă şi română, care promovează cu succes: iubirea, toleranţa, respectul, pacea şi prietenia. Au fost donate bibliotecii ANPCDEFP trei cărţi publicate.
În cadrul proiectului, s-au desfăşurat mai multe actvităţi de învăţare la care au participat elevi şi profesori din toate ţările participante, în luna martie a acestui an, colegiul petroşenean fiind gazdă a celei de-a treia mobilităţi. Elevii care au participat la această activitate de învăţare şi-au manifestat deschiderea faţă de gândurile elevilor de alte naţionalităţi, au apreciat varietatea culturală a românilor, fiind o mare curiozitate pentru situaţia nouă în care s-au aflat. Ei şi-au îmbunătăţit de asemenea comunicarea în limba engleză, portugheză, română şi polonă. Această activitate de învăţare s-a axat pe fotografie şi importanţa pe care o poate avea în identificarea şi rezolvarea următoarelor probleme ale realităţii noastre: abandonul şcolar timpuriu, elevi excluşi social cu dificultăţi de învăţare, prejudecăţile împotriva minorităţilor, discriminare faţă de elevii cu handicap fizic, integrarea elevilor cu nevoi speciale. Acest schimb de bune practici este un exemplu de promovare a toleranţei, prieteniei, iubirii, păcii şi a respectului pentru drepturile celorlalţi. Astfel de activităţi în care se reunesc oameni cu obiceiuri şi comportamente culturale diferite oferă posibilitatea de a învăţa despre punctele de vedere diferite, credinţele şi preferinţele lor.
Pe lângă programul minuţios, alcătuit impecabil şi cu precizie derulat de către profesorii şi elevii colegiului, trebuie remarcată şi atmosfera amicală, serioasă, de lucru, care a caracterizat această activitate de învăţare. Elevii şi profesorii au participat şi s-au implicat direct în activitatea de la clasă, la ore de: informatică, matematică, limba română, franceză, chimie, fizică, biologie, geografie. De asemenea au fost desfăşurate activităţi de învăţare la Universitatea din Petroşani cu sprijinul domnului rector Prof. Univ. dr. Ing. Radu Sorin Mihai.
Vizitele culturale s-au desfăşurat la: Castelul Corvinilor Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Cetatea Devei, Ansamblul Sculptural Constantin Brâncuşi Tg-Jiu, Muzeul de Artă Tg- Jiu, cunoscând istoria şi cultura acestei zone geografice. Inspectorul şcolar general al ISJ Hunedoara, prof. dr. Maria Ştefănie în colaborare cu doamna inspector, Prof. Claudia Păun au organizat un seminar internaţional ,,Dimensiunea Europeană a Educaţiei”, fiind prezentate sisteme de învăţământ din România, Portugalia şi Polonia. În data de 1 Martie, elevii de la Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani, coordonaţi de prof. Cioc Mihaela au oferit un spectacol de teatru inedit oaspeţilor, la Teatrul Dramatic ,,I.D. Sîrbu” Petroşani. În data de 3 Martie a.c. a fost organizat un Simpozion Internaţional ,,Unitate în diversitate – Schimburi interculturale”. Activitatea de învăţare s-a încheiat printr-o festivitate pe durata căreia profesorii şi elevii au primit certificatele de participare, iar gazdele au transmis mesajul de prietenie tuturor participanţilor. La această festivitate elevul Prcsina Fabiani Gabriel Andrei, coordonat de doamna prof. de pian Stan Adina a oferit un concert la pian deosebit, cu o încărcătură emoţională profundă. Pentru succesul activităţilor merită felicitări întreg colectivul de cadre didactice implicate în proiect, coordonatorul proiectului prof. Mariana Rodica Popescu, fostul director, prof. Lucian Resmeriţă, precum şi reprezentanţii administraţiei publice locale care au fost deschişi şi au sprijinit activităţile din proiect de la colegiul petroşenean.
15 calculatoare pentru proiectul ,,Porţi deschise pentru toţi copiii”
Şi tot o veste bună primim din partea Asociaţiei „Ateliere fără Frontiere”. Colegiul Naţional de Informatică Carmen Sylva din Petroşani se află pe lista proiectelor selectate de către comisia de jurizare, format din reprezentanţi ai companiilor Enel, SRS Media, IBM, Techsoup România şi ai Galei Societăţii Civile. Prin proiectul „Porţi deschise pentru toţi copiii” echipa a dovedit o implicare activă în îmbunătăţirea calităţii educaţiei în colegiu, iar asociaţia care a susţinut campania a decis acordarea a 15 calculatoare pentru colegiul petroşenean. Felicitări echipei de proiect: prof. Rodica Mariana Popescu, prof. Adriana Petrescu, prof. Gabriela Stoica şi directorei prof. Rodica Gabriela Rus. (A.D.)
In perioada 15-17 octombrie 2020 se sarbatoresc InfoDays ERASMUS+, #ERASMUSDAYS2020, trei zile in care to?i cei care au beneficiat de minunata magie a proiectelor ERASMUS+ imparta?e?c din experien?ele de neuitat comunita?ii locale ?i, chiar, lumii! ?coala noastra, beneficiara a doua proiecte ERASMUS+ incheiate deja, dar ?i a 3 proiecte care au debutat la 1 septembrie 2019, a dorit sa dezvaluie minunatele experien?e traite de elevii ?i profesorii no?tri pentru a-i inspira ?i pe ceilal?i pentru a aplica ?i a ca?tiga astfel de proiecte! Am avut bucuria de a o avea alaturi de noi la evenimentul ”ERASMUS+ is my Superpower! What`s yours?”, pe doamna inspector ?colar responsabil cu proiectele europene Claudia Balici, care ne-a sus?inut cu multe aplauze ?i ne-a prezentat un proiect ERASMUS+ foarte interesant, care se va desfa?ura in perioada 2020-2022 ?i care va face lucruri minunate pentru siguran?a, de orice fel, a copiilor. Eroii cei mai minuna?i au fost pre?colarii no?tri superbi coordona?i de consilierul educativ prof. Alina Adriana Ghirold. Ei au facut o prezentare de moda a eroilor de orice fel, in cadrul proiectului ”Magical Power of Stories” ?i au defilat foarte profesionist pe catwalk-ul improvizat din pale?i, din curtea ?colii, spre incantarea tuturor celor care au participat la eveniment. Bravo, dragii no?tri Super- Eroi, speran?a noastra pentru un viitor mai bun!!!!! Am avut apoi o activitate foarte frumoasa a elevilor din clasa a V-a B, care au prezentat in limba romana ?i limba engleza beneficiile consumului diferitelor fructe ?i legume, precum ?i con?inutul in vitamine ?i minerale a fiecarui fruct prezentat. Activitatea face parte din proiectul ERASMUS+ ”Healthy Living”, coordonat de prof. Nicoleta Demeter Mohora. Evenimentul s-a desfa?urat astazi, intre orele 12-14, in curtea ?colii de la sediul nou, cu respectarea distan?arii sociale ?i a masurilor de siguran?a, sub indrumare coordonatorului ERASMUS al ?colii, prof. Ramona Gabriela Asan! Al?i eroi minuna?i ai pove?tilor noastre ERASMUS+ au fost ”Bibliotecile vii”, dragii no?tri elevi Maria Ra?noveanu, Parmisz Szabo, Radu Torok ?i Eric Drescher, care au povestit tuturor cm le-a schimbat via?a acest program european fantastic. De asemenea, prof. Cimpoe?u Mihaela, Cotir?a Camelia, Szemida Szabo, Filip Dan au fost biblioteci vii ?i ajutoare de nadejde, la fel ca ?i echipa de profesori care a ajutat la realizarea tuturor materialelor, carora le mul?umim pentru implicarea fantastica. To?i elevii ?i profesorii au putut admira frumoasa expozi?ie in aer liber cu fotografii din mobilita?ile derulate din 2014 pana in prezent. Mul?umim HD365TV ?i MondoTV pentru ca ne-au fost alaturi!!! ERASMUS + changing lives opening minds!!! #InfoDaysERASMUS2020