Programul ”A doua Şansă” se reia pe 2 octombrie la Lupeni

    Adulţii, cât şi cei care nu au reuşit să-şi finalizeze studiile primare ori gimnaziale la timpul oportun, au şansa ca şi în acest an şcolar să-şi continue studiile în cadrul programului naţional “A Doua Şansă”.

În municipiul Lupeni, acest proiect se implementează cu succes  în două înstituţii de învăţământ, la Liceul Tehnologic Lupeni şi la Liceul Mircea Eliade, Şcoala Gimnazială nr. 1. “Programul este structurat pe trei module şi avem înscrişi peste  de cursanţi. Aceştia vor beneficia de sprijinul cadrelor didactice şi la finalizarea studiilor vor beneficia şi de  calificare”, a ţinut să declare directorul liceului lupenean, prof. Aurelia Bucur.

La Şcoala Gimnazială nr.1, aparţinătoare Liceului Teoretic Mircea Eliade, cursurile vor fi redeschise  în data de 2 octombrie a.c.  Cursurile se vor desfăşura în cadrul clădirii şcolii pentru cei de la gimnaziu şi în clădirea de lângă primărie, pentru cei care urmează ciclul primar. Programul “A Doua Şansă” este o iniţiativă a Ministerului Educaţiei Naţionale şi se desfăşoară în baza prevederilor Ordinului 226/ 28 septembrie 2007, şi vine în întâmpinarea unei probleme des întâlnite mai ales în comunităţile defavorizate, şi anume existenţa unui număr mare de persoane care au depăşit vârsta legală de şcolarizare, dar care nu şi-au completat anii de şcolarizare sau, chiar, nu au mers niciodată la şcoală.

Programul oferă posibilitatea continuării şi finalizării studiilor obligatorii, fără a fi necesară întreruperea activităţii profesionale sau familiale. La terminarea cursurilor, elevul beneficiază de un certificat de absolvire. Disciplinele de studiu în acest program sunt organizate pe module obligatorii şi opţionale, iar prezenţa la cursuri este obligatorie.

Angella Dumitraşcu

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: