45 lei/zi pentru slavatorii montani

salvare salvamont  În urma solicitărilor primite din partea Servicului Public Salvamont Lupeni, aleşii locali au aprobat creşterea indemnizaţiei de hrană acordată serviciului, la nivelul de 45/ lei/ zi/ salvator. HGR 77/ 2003 prevede instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi. Acelaşi act normativ prevede că, pe perioada participării la activităţile de patrulare, pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul accidentatului, dar şi la formele de pregătire profesională a salvatorilor montani, aceştia beneficiază de o indemnizaţie de hrană echivalentă cu baremul sportivilor de performanţă.

Aleşii locali s-au ghidat şi după cuantumul cheltuielilor zilnice de masă pentru acţiunile sportive organizate în ţară, la nivel municipal, care sunt în cuantum de 45 lei/ salvator/ zi. Din luna noiembrie a anului trecut, la Lupeni funcţionează şi un centru operaţional, acolo unde se depozitează logistica salvatorilor montani.

„Cu ajutorul administraţiei locale şi a primarului Cristian Resmeriţă am reuşit să avem un centru operaţional, o Şcoală Salvamont care va fi axată în principal pe pregătirea salvatorilor dar şi a acelor candidaţi care doresc să îmbrăţişeze această frumoasă, dificilă şi solicitantă meserie”, a ţinut să ne declare Gyorgy Resiga, şef formaţie şi vicepreşedinte al asociaţiei naţionale a salvatorilor montani. Salvamont Lupeni numără 18 salvatori montani care pot interveni în accidentele montane şi asigură acţiunile de salvare din Straja şi Retezat. În cei peste 37 de ani de activitate, cele două zone au fost acoperite în permanenţă, atât vara, cât şi iarna. În 1995 ia fiinţă Fundaţia Salvamont Lupeni, în 2002 cu sprijinul organizaţiei Pronatura din Elveţia în Retezat s-a anexat la refugiul din Bucura un punct de informare turistică, iar din 1993 s-au încheiat parteneriate de colaborare în domeniul montan cu omologii lor din Franţa, Austria şi Germania. (E.D.)

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: