Aşa cum era de aşteptat, justiţia hunedoreană a făcut încă o încercare de muşamalizare a dosarului “Telegondola” din Pasul Vîlcan. Acest dosar, la fel ca toate celelalte în care este implicat primarul Gheorghe Ile avea scris pe el „MUŞAMALIZAT” încă din momentul în care a fost trimis de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „spre soluţionare” la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Aceasta a fost soarta tuturor dosarelor în care este implicat primarul Vulcanului, Gheorghe Ile. Din păcate, pentru cei implicaţi, dosarul nu este soluţionat definitiv, aşa cum pretinde Ile în apariţiile sale publice. Nici nu ar avea cum, atâta vreme cât unii au băgat mâna la puşculiţa publică prăduind statul de opt milioane de lei.
Raportul Corpului de Control al premierului, arăta că telegondola de la Vulcan a costat mai mult cu 7,47 milioane de lei. Acomin a vândut telegondola grupului Quasar după care a recumpărat-o la un preţ mai mare şi a vândut-o primăriei. Telegondola a fost cumpărată de Acomin din Austria la un preţ de 21.477.211 lei. Acomin a vândut instalaţia de transport pe cablu către Quasar care a vândut-o apoi Quasar Industries. Într-un final Acomin a recumpărat telegondola la preţul de 28.163.749,24 lei- preţ la care a fost vândută către Primăria Vulcan, rezultând o diferenţă de 7.478.545,90 lei, fără TVA.
„În urma vânzărilor succesive realizate în perioada 2009-2010 a rezultat o diferenţă de 7.478.545,90 RON între valoarea totală (fără TVA) a componentelor echipamentului telegondolă achiziţionate în baza facturilor înregistrate în evidenţa contabilă a Acomin şi valoarea totală fără TVA a componentelor achiziţionate iniţial de Acomin de la furnizorul extern, Leitner GmbH Austria. Verificările au evidenţiat indicii privind majorarea nejustificată a componentelor echipamentului Telegondolă prin interpunerea a două societăţi, Quasar SA şi Quasar Industries SRL la care asociat/acţionar a fost domnul Faur Daniel Horia, administrator al Acomin SA, în vederea obţinerii unei sume cât mai mari de la Primăria municipiului Vulcan”, se arată în raportul Corpului de Control.
Acelaşi raport mai precizează că „Reprezentanţii Primăriei Vulcan au aprobat, în perioada 2009-2010, efectuarea unor plăţi în sumă de 420.583 RON pentru proiectul tehnic, detaliile de execuţie, caietele de sarcini, obţinerea avizelor/acordurilor aferente contractului de prestări servicii nr.17897/462/31.05.2007 încheiat cu Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere, din sumele alocate de la bugetul de stat care puteau fi utilizate doar pentru finanţarea studiilor de fezabilitate aferente proiectului „Modernizarea zonei turistice Pasul Vâlcan”, cu încălcarea dispoziţiilor articolului1 din HG nr.1762/2006 şi pct 12 la actul normativ menţionat. În consecinţă, suma de 420.583 RON, ce a fost decontată cu încălcarea prevederilor legale, reprezintă pagubă adusă bugetului de stat”, se arată în raportul Corpului de Control al primului ministru.
Organele de urmărire penală au fost sesizate de Corpul de control al primului ministru, dosarul fiind înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La data de 22 mai 2014 dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara fiind înregistrat sub nr. 540/P/2014. Dosarul a fost ţinut într-un sertar, fiind în cele din urmă muşamalizat. După doi ani de zile, în care, conform informaţiilor furnizate de procurori, „s-a lucrat într-un mod constant şi ritmic” cu rezultate zero, s-a emis o soluţie de clasare a urmăririi penale în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b C.p.p. şi art. 16 lit. c C.p.p. (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea). Asta înseamnă că nici o persoană nu a fost acuzată în acest dosar. Ciudat este faptul că Ile cotcodăceşte prin presa locală trâmbiţând victoria într-o luptă în care nu avea nici o calitate.
Soluţia Tribunalului Hunedoara prin care „respinge plângerea formulată de Guvernul României – Corpul de Control al Primului Ministru, structură fără personalitate juridică finanţată prin Secretariatul General al Guvernului, împotriva ordonanţei prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara din data de 31.05.2016, dată în dosarul nr. 107/II/2/2016 al aceleiaşi unităţi de parchet. Obligă petentul la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 13.10.2016″, i-a dus în pragul extazului pe toţi cei implicaţi în afacerea Telegondola din Pasul Vîlcan, afacere în urma căreia statul român a fost prejudiciat cu opt milioane de lei.
Profitând de ambiguitatea formulării, primarul Ile şi-a pus laurii victoriei ieşind în spaţiul public pentru a-şi trâmbiţa victoria. O parte a presei locale care nu avea toate datele s-a aruncat să preia ştirea împănată cu declaraţiile reprezentantului învingătorilor. „Această decizie reconfirmă faptul că toate acuzaţiile aduse în cazul acestui proiect Primăriei Municipiului Vulcan şi conducerii acesteia, au avut la bază speculaţii rău-voitoare, care au urmărit să denigreze şi să decredibilizeze în faţa cetăţenilor activitatea instituţiei noastre”, a precizat pentru Gazeta de Dimineaţă primarul Vulcanului, Gheorghe Ile. Aşadar, rău-voitorii au speculat raportul Corpului de Control al Primului Ministru, prin care se dezvăluia marea furăciune de la proiectul Telegondola şi plângerea penală făcută de acelaşi organism al statului, pentru a denigra şi decredibiliza activitatea instituţiei lui Gheorghe Ile dar Justiţia şi-a spus cuvântul, respingând plângerea.
Singura problemă este că informaţiile nu sunt complete, şi anume, Corpul de Control al Primului Ministru nu a contestat ordonanţa prim-procurorului de clasare a dosarului decât sub aspectul soluţiei de stabilire a cheltuielilor judiciare avansate de stat în sarcina Corpului de Control al Primului Ministru. Pentru cetăţenii municipiului Vulcan, care au crezut balivernele lui Ile, precizăm că pe masa prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara există plângerea cetăţeanului Vlad Andrei Dumitru, din Vulcan, împotriva rezoluţiei de clasare a dosarului. Aşa că, Ile mai bine ar vedea cum face cu dosarul aflat pe masa judecătorilor de la Petroşani în care este acuzat alături de Marius Danci de devalizarea Pregoterm, dosar care are termen pe 31 octombrie 2016.
Andrei VLAD
Lasă un răspuns