Gen. Ioan Dragalina „Domnilor, viaţa ţării e mai scumpă ca a mea”

În organizarea filialei Gorj a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor Regina Maria şi a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Valea Jiului, la monumentul generalului Ioan Dragalina din Defileul Jiului, de Ziua Armatei, a avut loc un ceremonial de comemorare şi depunere de coroane de flori în memoria tuturor eroilor neamului, militari români care s-au jertifit pentru ţară şi neam în cele două războaie mondiale, precum şi în teatrele de operaţii ale NATO şi ONU, unde România este parteneră. Evenimentul a fost întregit şi de un Te-Deum religios oficiat de părinţi preoţi de la Mănăstirea Lainici, la care au participat pe lângă fostele cadre militare şi oameni de afaceri din Valea Jiului, printre care şi Emil Părău care vrea să facă un muzeu despre istoria luptelor care s-au dat acum 100 de ani în Valea Jiului şi în Defileul Jiului.

Conform datelor istorice, consemnate în arhivele militare, în dimineaţa zilei de 12 octombrie 1916, generalul Ioan Dragalina a plecat din Craiova, unde se afla Punctul de comandă al Armatei I Române, spre Bumbeşti, în Defileul Jiului, pentru a fi cât mai aproape de unităţile care duceau greul luptelor. La Bumbeşti a vorbit ostaşilor unor unităţi despre situaţia, despre obiectivele urmărite de inamic, despre necesitatea ducerii luptei pentru alungarea cotropitorilor şi apărarea gliei străbune. Pentru a organiza în amănunţime cooperarea între unităţi şi sprijinul eficace al artileriei afectate acestor unităţi de infanterie, generalul şi-a continuat drumul până dincolo de Defileul Jiului, însoţit de doi ofiţeri din Statul major al Armatei pe care o comanda – colonelul Toma Dumitrescu şi maiorul Constantin Militiade. Ajuns la Mânăstirea Lainici, pe baza analizei făcute de ofiţerii din zonă, a dat ultimele indicaţii privind organizarea apărării defileului. În acel moment, unul dintre ofiţeri i-a raportat că Cercetarea noastră a identificat elemente inamice care reuşiseră să intercepteze comunicaţia principală, la sud de Lainici. Pentru a nu rămâne izolat de grosul trupelor Armatei, aflate în Oltenia, generalul Ioan Dragalina a hotărât să se reîntoarcă la Bumbeşti străpungând barajul de foc inamic. Dând dovadă de curaj, s-a strecurat printre exploziile artileriei inamicului, căutând să iasă din ambuscada creată de duşman. Ajuns la Lainici pe comunicaţia amintită, câteva mitraliere au deschis focul prin surprindere, un glonţ înfigându-se în braţul generalului Ioan Dragalina. Pansat în grabă la un post de prim-ajutor de la Gura Sadului, rănitul a fost apoi evacuat la Spitalul Militar din Tg. Jiu, apoi la cel din Craiova. Preocupat de soarta trupelor Armatei I Române şi de evoluţia acţiunilor militare din nordul Olteniei, el a cerut continuu şefului său de Stat Major să-l ţină la curent cu situaţia frontului. La insistenţele medicilor, care căutau să-l convingă că e mult mai bine să stea liniştit, pentru a se însănătoşi cât mai repede, generalul Ioan Dragalina a răspuns scurt şi hotărât: ”Domnilor, viaţa ţării e mai scumpă ca a mea”. Văzând că este tot mai mult ţintuit pe patul de suferinţă, sortit unei crunte inactivităţi, în una din zile l-a întrebat pe doctorul Poenaru, şeful secţiei în care se găsea internat: “Ia spune, doctore, cum aş putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce la luptă, păstrându-mi braţul sau tăindu-mi-l?”. Surprins de întrebarea pusă, medicul i-a răspuns fără nici un ocol: “Prin amputarea braţului, domnule general, vindecarea ar fi mai grabnică”.

Fără nici o ezitare, generalul Ioan Dragalina şi-a dat asentimentul. “Ei, bine, doctore, taie-l! O să-mi ajungă şi un braţ”. Situaţia medicală a generalului s-a înrăutăţit brusc, în ciuda eforturilor făcute de medicii spitalului. Septicemia l-a doborât pe bravul Comandant al Armatei I Române, care a încetat din viaţă în ziua de 24 octombrie 1916, la ora 22.00. A fost înmormântat în Cimitirul Belu din Bucureşti, bucurându-se de toate onorurile militare. (A.D.)