Începute în luna august, lucrările de asfaltare a Blulevardului Păcii din Lupeni se apropie de finalizare. După ce au fost turnate primele două straturi de asfalt, a fost efectuată reabilitarea reţelei de canalizare, ridicarea capacelor de canal apă uzată şi apă pluvială cu efectuarea tuturor reparaţiilor necesare, în cursul zilei de vineri, 14 octombrie, a început turnarea stratului de uzură pe bulevard. Aceasta înseamnă că lucrările de reabilitare a principalei artere de circulaţie din Municipiul Lupeni se apropie de final.
Primar Cristian Resmeriţă: „În cursul ziei de vineri, constructorul a început turnarea stratului de uzură pe Bulevardul Păcii din municipiul Lupeni. Putem spune că am intrat în linie dreaptă cu asfaltarea şi în cel mai scurt timp, conform graficului de lucrări, reabilitarea Bulevardului Păcii va fi finalizată. În toată această perioadă de punere în practică a proiectului de reabilitare a bulevardului grav afectat de inundaţiile care au avut loc în localitatea noastră, s-a pus accent atât pe încadrarea în graficul de lucrări, astfel încât în cel mai scurt timp cetăţenii să poată circula în condiţii de siguranţă, cât şi pe calitatea asfaltului turnat şi a lucrărilor efectuate. Acesta trebuie să fie durabil pentru ca cetăţenii să poată beneficia de această infrastructură rutieră o perioadă cât mai îndelungată de timp”.(V.J.)




