Lucrările de reabilitare a străzilor şi trotuarelor în cartierul Bărbăteni sunt în grafic

lucrari lupeni (1)    Cartierul Bărbăteni a fost cel mai tare afectat de ploile care au căzut în municipiul Lupeni, inundaţiile produse au afectat grav infrastructura rutieră şi trotuarele de aici. Autorităţile lupenene au început cu puţin timp în urmă derularea unui amplu proiect de reabilitare a infrastructurii acestui cartier, proiect care constă în reabilitarea şi bordurarea trotuarelor şi asfaltarea străzilor. Pentru a aduce un plus de confort cetăţenilor care locuiesc în acest cartier, Primăria Lupeni a derulat în paralel cu acest proiect şi o serie de activităţi edilitare prin care au fost tăiaţi la cererea cetăţenilor copacii care prezentau risc de accidente, a fost scos gardul viu, au fost demolate construcţiile care nu aveau autorizaţii şi afectau aspectul zonei precum şi un proiect de extindere a reţelei de iluminat şi înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi moderne cu un consum redus de energie.

lucrari lupeni (3)     Lucrările de asfaltare şi reabilitare au intrat într-o fază nouă, aceea de montare a bordurilor şi asfaltare a trotuarelor, astfel că proiectul a început să prindă contur.

            “Proiectul de reabilitarea a străzilor şi trotuarelor din Cartierul Bărbăteni a intrat într-o fază nouă, aceea de montare a bordurilor şi asfaltare a trotuarelor, după ce într-o primă fază au fost scoase bordurile vechi şi au fost pregătite zonele unde va fi turnat asfalt. Constructorul a respectat până acum graficul de lucrări şi deja proiectul începe să prindă contur. Având în vedere că în acest cartier au fost efectuate şi o serie de acţiuni edilitare şi de un proiect de modernizare a iluminatului public, în paralel cu lucrările de reabilitare şi reparare a infrastructurii, la finalizarea proiectului, locuitorii din acest cartier se vor putea bucura de condiţiii sporite de confort”, a conchis primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeriţă.(M.I.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: