Forumul Regional al Energiei – FOREN 2016 este cel mai important eveniment pe care îl va organiza Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) în acest an. Forumul a avut ca temă subiectul legat de „Energie sigură şi sustenabilă pentru regiune” şi s-a desfăşurat în perioada 12-16 iunie 2016, la Costineşti.
Regândirea pieţei energiei electrice prin realizarea mixului energetic a fost concluzia trasă de specialiştii participanţi la acest forum, iar cărbunele energetic trebuie să acopere cel puţin 30la sută din piaţă, inclusiv pentru asigurarea resurselor financiare necesare menţinerii în stare bună de funcţionare a capacităţilor de producţie a energiei pe bază de cărbune, capabile să funcţioneze eficient în perioadele în care, producţia de energie electrică din surse regenerabile nu poate asigura necesarul din sistem. Este nevoie totodată şi de înlocuirea capacităţilor învechite prin realizarea de noi capacităţi de producere în grupuri termoenergetice de condensaţie şi cogenerare, cu eficienţă ridicată, continuarea investiţiilor cuprinse în programul de conformare la condiţiile de mediu la toate unităţile viabile de producere a energiei electrice pe bază de cărbune.
„Să sperăm că toate punctele de vedere prezentate în cadrul FOREN 2016 vor fi analizate de factori de decizie din domeniul energetic, astfel încât, cărbunele să aibă viitor atât pentru stabilitatea economico-socială a zonelor de exploatare, cât şi pentru siguranţa întregului sistem energetic naţional”, se arată în comunicatul de presă al specialiştilor prezent la acest forum.
Plan de sprijin pentru comunităţile dependente de producţia de cărbune
Şi reprezentanţii ministerului Energiei văd cărbunele în cadrul mixului energetic, dar într-o proporţie diferită. Secretarul de stat Corina Popescu a participat la Adunarea Generală EURACOL unde a vorbit de viitoarea strategie energetică şi de rolul pe care îl va juca cărbunele în aceasta. „Pentru a asigura securitatea energetică a României vedem cărbunele în continuare în mixul energetic, dar într-o proporţie diferită. Proporţia acestuia în mix va putea fi stabilită doar în funcţie de rezultatele Strategiei Energetice a României. Trebuie să luăm în calcul şi că, în perioada de iarnă, cărbunele a reprezentat principala resursă care a asigurat trecerea în condiţii de securitate”, a declarat secretarul de stat.
Acesta s-a întâlnit cu preşedintele EUROCOAL dr. Wolfgang Cieslik unde au discutat despre situaţia actuală şi viitoare a mineritului, despre producerea de energie electrică bazată pe producţia de cărbune din cele două bazine miniere ale ţării. Tot în cadrul întâlnirii s-au luat şi trei decizii de care depinde viitorul exploatării cărbunelui în România s-au confirmat deciziile care au fost luate în cadrul Comisiei Europene cu privire la reducerea emisiilor de carbon, cu costuri cât mai mici pentru societăţile furnizoare de energie electrică (n.r. în special la termocentrale), 31 decembrie 2018 este ultimul termen limită privind acordarea ajutorului de stat pentru industria cărbunelui, decizia 2010/787/ U.E. astfel încât statele membre care nu au prezentat un plan de restructurare pot dermina care sunt cele mai bune soluţii pentru gestionarea eficientă a producţiei de cărbune autohton. Se aşteptă şi decizia şi modul în care se va răspunde la avizul Comitetului Economic şi Social European CCMI/ 138 prin elaborarea unui „plan de sprijin pentru comunităţi şi regiuni dependente de producţia de cărbune”.
Acest plan ar trebui să asigure că regiunile dependende de producţia de cărbune, pot beneficia cu adevărat de tranziţia la o energie curată irevesibil şi non-negociabilă. În cadrul reuniunii anuale a Asociaţiei Europene pentru Cărbune şi Lignit ( EUROCOAL) s-a discutat şi despre direcţia strategică a industriei în contextul Acordului CCONUSC de la Paris din decembrie 2015 şi angajamentul luat pentru reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030. Angella Dumitraşcu




