Cum să ne protejăm de cutremur – simulare la grădiniţa Lumea Copiilor din Lupeni

copii cutremur  Având în vedere numărul mare de cutremure înregistrate în ţara noastră de la începutul anului, IGSU şi inspectoratele şcolare judeţene, în baza unui protocol de colaborare,  au organizat o serie de simulări de cutremur în cadrul acestei săptămâni.  Astfel, în toate unităţile  de învăţământ din judeţul Hunedoara, elevii şi cadrele didactice  s-au familiarizat cu ceea ce trebuie să facă în timpul unui cutremur şi după producerea acestuia. La Grădiniţa Lumea Copiilor din Lupeni a avut loc o astfel de simulare. După ce cadrele didactice le-au explicat celor mici ce trebuie să facă, au trecut şi la proba practică. Timp de 30 de secunde soneria unităţii a sunat, iar copiii s-au adăpostit sub bănci sau în tocul uşii pentru a nu se răni în caz de cutremur. Apoi, într-o ordine perfectă, în şir indian au fost evacuaţi de cadrele didactice în curtea interioară a unităţii.

      „Poate că multora dintre cei mici li s-a părut o joacă, dar trebuie, să fie învăţaţi ce să facă într-o situaţie de urgenţă. Zilnic, în întreaga lume activităţile social-economice sunt perturbate de efectele tragice ale unor fenomene naturale ori provocate de om. Avem obligaţia prin lege să participăm la activităţile de pregăţire pentru înşuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare protecţiei şi să participăm efectiv la acţiunile de intervenţie, atunci când este nevoie”, a ţinut să declare consilierul local  Rodica Câmpean, cadru didactic la grădiniţa Lumea Copiilor din Lupeni.

Unde să ne amplasăm în caz de cutremur:

Sub tocul uşii, sub pat sau sub un birou,  ori lângă o mobilă solidă?  În primul rând, susţin cei de la IGSU, în cazul unui cutremur mare, oamenii ar trebui să nu se panicheze şi să nu iasă din clădiri. O regulă de prevenţie vizează excluderea modificărilor la structură de rezistenţă a clădirilor şi identificarea eventualelor locuri, indiferent unde s-ar afla, pentru a se adăposti în cazul unui seism. O măsură prevăzută de pompieri este şi pregătirea unui rucsac pentru situaţii de urgenţă cu lucruri care să ajute la supravieţuire.(E.D.)

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: