Împreună dăruim bucurii de Sfintele Paşti

cam lupeni   Un grup de elevi de la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani conduşi de profesorii   Elena Kiss Lorendana Pinko şi Cioată Ilie Nelu au efectuat o vizită la Asociaţia Misionară Umanitară „Glasul Penticostalilor” – Căminul de bătrâni Lupeni, ocazie cu care au înmânat tuturor beneficiarilor câte o felicitare şi un ou de ciocolată.

„Felicitările au fost lucrate de copiii de la grupa mare şi de la Clubul Impact Best Huricane, cu gândul de a aduce un strop de bucurie bătrânilor singuri, acum, în apropierea sfintelor sărbători de Paşti. Pentru a achiziţiona ouăle de ciocolată copiii au lucrat felicitări şi decoraţiuni de Paşti, pe care le-au valorificat în cadrul expoziţiei cu vânzare deschisă în incinta şcolii. Mulţumim tuturor care au contribuit şi au făcut ca această acţiune umanitară să se finalizeze cu succes”, au ţinut să declare iniţiatorii proiectului.  

Deşi primesc tot ceea ce este necesar în cadrul căminului, beneficiarii se bucură pentru fiecare vizită pe care o primesc şi pentru gesturile pe care le fac semenii din comunităţi, ceea ce-i emoţionează şi mai mult şi-i bucură. Întâlnirea elevilor cu bătrânii din centru, neputinţa unora dintre cei în vârstă, i-a impresionat pe elevii uricăneni cu suflet mare, până la lacrimi. Asemenea gesturi vin din inimă… unii au învăţat să dăruiescă din puţinul lor, din activitatea desfăşurată zilnic la clasă, la locul de muncă, în societate. Să învăţăm să dăruim o vorbă bună, un zâmbet… o îmbrăţişare… Să nu fim indeferenţi faţă de suferinţa celor de lângă noi. Dăruind ceva semenului tău de lângă tine, vei dobândi negreşit fericire, împlinire din zâmbetul celui care a primit de la tine, ceea ce avea nevoie. Dăruiţi doar atunci când simţiţi, dăruiţi din puţinul vostru un zâmbet, o clipă de alin, o secundă ce poate schimba starea unui om, într-o zi.

Angella Dumitraşcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: