După un marş de 300 de km, protestatarii de la CNLO, însoţiţi de Bebe Nica, au obţinut un protocol cu reprezentanţii guvernului

     bebe nica       Protestatarii care au parcurs pe jos 300 de km în marşul disperării nu s-au întors cu mâna goală de la Bucureşti. Profitând şi de experienţa lui Bebe Nica în astfel de negocieri, aceştia au semnat un protocol cu vicepremierul Costin Borc. Anul trecut, tot cam pe vremea asta, mai precis la 28.05.2015, Bebe Nica în calitate de reprezentant al minerilor din Valea Jiului semna cu ministrul energiei de la acea vreme, Dominic Gerea, la Petroşani, un protocol prin care se prevedea modificarea unor directive europene, iar minele de cărbune să nu se închidă până în anul 2024. Prin acest protocol se prevede separarea Sucursalei Electrocentrale Paroşeni de CEH, separarea „legală” a activităţii miniere de cea energetică şi MODIFICAREA DECIZIEI UE NR.787 din 10 decembrie 2010 care prevedea închiderea tuturor minelor de cărbune până în 2018.

mars mineri    Ţinând cont de experienţa lui Bebe Nica în încheierea de protocoale cu guvernanţii, după 300 de km parcurşi pe jos, energeticienii din Gorj l-au aşteptat pe liderul Sindicatului Muntele pentru a intra la negocierile cu reprezentanţii guvernului. Pentru a nu-i face să aştepte, acesta, cu forţe proaspete s-a urcat în Fordul Mondeo pus la dispoziţie de conducerea CEH şi în patru ore s-a alăturat coloanei care plecase cu o săptămână în urmă de la Târgu Jiu. Prezenţa lui Bebe Nica le-a insuflat curaj ortacilor din Gorj şi s-au prezentat la vicepremierul Costin Borc pentru negocieri. Vasta experienţă a liderului sindicatului Muntele şi-a spus din nou cuvântul, întâlnirea materializându-se într-un protocol cu putere de lege între părţi, care, dacă va fi respectat, la fel ca cel semnat de Bebe Nica anul trecut la Petroşani, creează premisele intrării CNLO în insolvenţă în mai puţin de un an de zile. Păcat de oamenii ăia care au mers pe jos 300 de km ca să se prezinte la negocieri alături de un specimen ca Bebe Nica, ajuns la Bucureşti pe ultima sută de metri în Fordul Complexului Energetic Hunedoara. Dacă Bebe Nica a adus vorba la întâlnirea cu ministrul şi despre situaţia CEH şi protocolul semnat acum un an de zile, există unele dubii, ţinând cont că El Lider Maximo, urmaşul lui Miron Cozma la şefia sindicatelor miniere, este viteaz doar când are gaşca de trepăduşi în spate. Altfel, este o prezenţă cât se poate de discretă. Asta, o zi, două, după care presa aservită din Valea Jiului va fi iar plină de relatări despre faptele de vitejie ale liderului Bebe Nica pentru apărarea drepturilor minerilor, a locurilor de muncă şi salvarea CEH de la faliment. (V.J.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: