Inter Petrila a realizat un singur transfer

inter petrila fotbalUna dintre favoritele la primul loc în Campionatul Judeţean, la fotbal, Inter Petrila a realizat un singur transfer în această pauză competiţională, asigurându-şi serviciile unui mijlocaş de la Retezatul Haţeg, Robi Perşă.

“Între timp a revenit în ţară şi Iosif Kalai. Prea multe nu avem de spus pentru că am vorbit multe înainte de începerea campionatului şi uite pe ce loc suntem. Preferăm să vorbim mai mult în teren şi să ne facem treaba. Obiectivul nostru este acela de a promova tineri precum portarul Vlad Rada, care a crescut mult în valoare şi îşi face treaba”, a declarat antrenorul jucător, Adi Câmpean. Inter Petrila a susţinut un meci de verificare la Pui cu Măgura Pui, meci câştigat cu scorul de 5-1, va mai juca un meci amical cu CS Vulcan.

„Din păcate terenurile din Vale sunt aproape impracticabile aşa că vom juca un amical, vineri, cu Universitatea Petroşani, pe terenul celor de la Pui”, a mai spus Câmpeanu. Portarul Dumitru Ursachi este posibil să plece la Hercules Lupeni, iar Inter se va baza în aceste condiţii pe serviciile lui Marius Haring şi Vlad Rada.

L.J.

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: