Adunarea generală a Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă

salvatori-minieri-2012   Vineri, 11 decembrie, la sediul INSEMEX Petroşani a avut loc adunarea generală a Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă din România. Au fost prezenţi reprezentanţi ai salvatorilor de la Complexul Energetic Hunedoara, Societatea Naţională de Închideri de Mine, Complexul Energetic Oltenia, Metrorex Bucureşti, OMV Petrobrazi, Salina Slănic şi Compania Naţională a Uraniului.

Programul adunării a cuprins prezentarea raportului activităţii Asociaţiei pentru anul în curs, informare asupra Conferinţei Internaţionale de Salvare care va avea loc anul viitor în Germania, lobby pentru susţinerea salvatorilor profesionişti de la CEH şi posibilitatea participării unei echipe de salvatori la concursul care va avea loc anul viitor în Canada. De asemenea, s-au discutat detalii cu privire la concursul de salvare de anul viitor.

Din păcate, concursul de salvare programat anul acesta pentru luna noiembrie a fost anulat din cauza evenimentelor de la clubul Colectiv, specialiştii de la INSEMEX fiind implicaţi în ancheta privind cauzele incendiului în care au murit zeci de tineri, institutul din Petroşani fiind singurul din ţară abilitat să efectueze asemenea expertize de complexitate maximă. (A.D.)

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: