Duminică, 13 decembrie a.c., Biserica Penticostală Maranata va fi în sărbătoare. După nenumărate lucrări de reamenajare şi modernizare, fraţii penticostali vor aduce mulţumiri celor care au contribuit la efectuarea lucrărilor de la biserică. La biserică s-au executat lucrări de hidroizolaţie, de reabilitare şi înlocuire a acoperişului acolo unde a fost necesar şi s-au amenajat scările exterioare, folosindu-se materiale care să nu pună în pericol viaţa credincioşilor. La eveniment sunt aşteptaţi să participe preşedintele Consiliului Judeţean, prefectul şi reprezentantul guvernului în teritoriu, lideri politici hunedoreni şi înalţi oaspeţi din cadrul marii familii penticostale române.
„Pentru că duminică comunitatea credincioşilor penticostali din municipiul nostru este în sărbătoare, doresc să le transmit tuturor salutul meu şi să le urez de pe acum un bun venit înalţilor oaspeţi care vor ajunge în urbea noastră şi tuturor un sincer şi căduros, La mulţi ani. Destinul nostru, al comunităţii lupenene se leagă şi de cea a reprezentanţilor acestei importante biserici, care iată, a reuşit să împlinească destinele multora dintre cei aflaţi în dificultate. Biserica şi-a asumat acel rol de catalizator local şi mă bucur că şi noi am putut să contribuim şi să ajutăm la buna funcţionare a activităţilor ce se derulează în cadrul bisericii. Şi trebuie să-I mulţumim cu toţii şi să aducem recunoştinţă zilnică dragostei lui Dumnezeu, care este cel mai frumos prinos de jertfă sfântă şi plăcută şi la el ajunge până-n curţile cereşti prin intermediul îngerilor sfinţi, care ne susţin în toate activităţile noastre cotidiene”, a ţinut să transmită primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă.(A.D.)