Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Hunedoara s-a desfăşurat sâmbăta trecută la Hunedoara. Cu acest prilej a fost aleasă noua conducere a acesteia, deputatul Laurenţiu Nistor fiind reconfirmat în funcţia de preşedinte. Acesta urmează ca, în viitorul apropiat să-şi desemneze echipa cu care va lucra şi componenţa delegaţiei social democraţilor hunedoreni care vor participa la Congresul Naţional din 11 octombrie a.c.
La această conferinţă au fost prezenţi preşedintele interimar Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, Viorica Hâncilă preşedinta OFSD, ministrul Mediului Doina Pană, preşedintele Confederaţiei Meridian Ion Popescu, europarlamentarul Claudia Ţapardel, lideri de organizaţii din ţară, parlamentari hunedoreni şi delegaţi din toate organizaţiile social democraţilor hunedoreni.
După aprobarea ordinii de zi, a fost prezentat raportul de activitate al organizaţiei judeţene a PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor accentuând că „Organizaţia PSD Hunedoara este o organizaţie matură, care a obţinut cele mai multe voturi la toate scrutinurile organizate până în prezent şi este capabilă să câştige şi campaniile electorale care urmează”. Rând pe rând, invitaţii au luat cuvântul în cadrul conferinţei judeţene, deputatul Valeriu Zgonea subliniind că „unitatea unui partid este foarte importantă. Oraşele mici şi mijlocii dau forţa României, unde este zona monoindustrială şi este de datoria noastră, a celor de stânga, să aratăm că România unită, înseamnă România modernă”.
În cuvântul său, preşedintele interimar Liviu Dragnea a subliniat că “Hunedoara este un judeţ greu, care trebuie să fie mereu ajutat. Pentru partid este importantă munca în echipă şi să fim în măsură să răspundem tuturor solicitărilor concetăţenilor noştri. Voi continua să promovez ideea unei politici a dialogului, pentru că, ultimii zece ani de război politic, de hărţuială, de dragul hărţuielii, zece ani de gălăgie politică ce-au făcut din România? A tulburat chiar liniştea din societate, a făcut ca România să rateze multe oportunităţi serioase de dezvoltare(…) În partid este necesar un sistem de gestiune a carierei, în care membri să fie pregătiţi profesional pentru ocuparea unui anumit post, când formaţiunea politică ajunge la guvernare şi să contribuie la dezvoltarea economică a ţării”.
Prezent la conferinţa de alegeri, liderul sindical Adrian Jurca, de la E.M. Livezeni, a ţinut să le spună celor prezenţi. “Felicit organizatorii pentru că au avut fericita inspiraţie să aleagă această superbă sală aflată într-un oraş cu un trecut proletar remarcabil. Am avertizat de anul trecut în acea sală la Deva că vom pierde alegerile prezidenţiale, pentru motive care sunt şi acum de actualitate. Schimbarea sălii poate va schimba şi scorul viitoarelor alegeri. Am fost alături de Adrian Năstase la vizita d-lui la EM Livezeni, l-am cunoscut pe dl Victor Ponta când nu era nici premier nici preşedinte PSD, în vremea când venea la întâlniri la Petroşani cu Haralambie Vochiţoiu, acum senator. Am citit mesajul d-lui Mircea Geoană către minerii Văii Jiului şi am obţinut în Valea Jiului un scor zdrobitor. Un înscris al d-lui Ion Iliescu către liderii Văii Jiului l-am dat spre bună păstrare d-lui Cristian Resmeriţă. Toate astea mă fac să cred că sunt în măsură să fac o analiză a anilor 2012 – 2015. Guvernul Ponta a făcut pentru noi mai mult decât oricare alt guvern; anul 2012 august – aprobarea în BVC a măririi cu 10 % a salariilor, după ce în martie minerii au mărşăluit timp de cinci zile pe străzile Petroşaniului în grevă generală, – decembrie 2012 aprobarea BVC pentru CEH, HG pentru acces cu prioritate în reţea a 200 MW la Mintia, – aprobarea BVC cu pierderi, acordarea ajutorului de stat, ştergerea datoriilor etc. Am promovat la conducerea CEH foşti PDL-işti care au adus acum la faliment CEH. La Petroşani, în C.L. este atacat Guvernul Ponta şi nici un consilier local PSD nu spune nimic. Având în vedere toate astea, vă anunţ că este ultima adunare de acest fel la care particip. Am luat decizia de mai multă vreme să părăsesc această formaţiune politică. Nu voi îngroşa rândurile PDL, îmi permit să îi spun aşa, deoarece un partid din care face parte Blaga şi Falcă nu se poate numi decât PDL. Chiar şi Brătienii se răscolesc în mormânt când văd cine face parte din partidul lor istoric. PSD are şanse foarte mari să câştige alegerile viitoare, iar dacă dvs aţi ales să nu fie nici un fel de luptă internă, nu pot decât să vă doresc succes”.
Alegerea noului lider s-a făcut prin vot deschis şi, având în vedere ora înaintată, la propunerea preşedintelui Liviu Dragnea s-a luat decizia ca şi componenţa comisiilor, a comitetului de conducere, să fie desemnată într-o altă zi. În încheierea conferinţei de alegeri, liderul Laurenţiu Nistor le-a mulţumit celor prezenţi pentru încrederea acordată şi pentru onoarea care i-a fost făcută de a conduce în continuare destinele PSD Hunedoara şi, şi-a luat angajamentul, ca împreună cu echipa pe care o va forma, să câştige alegerile locale şi judeţene, să depăşească rezultatele obţinute în campaniile electorale concluzionând faptul că „împreună, ţelul nostru este să câştigăm alegerile să respectăm statutul partidului şi să respectăm cetăţeanul. Dacă avem responsabilitatea faţă de cetăţean sunt convins că, şi acesta se va îndrepta către noi şi ne va respecta”. Elena Dragomir




