În cadrul evenimentelor prilejuite de sărbătorirea „Zilei Pompierului”, în cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara”, a avut loc un ceremonial militar, avansări în grad pentru pompieri şi au fost premiaţi şi cei care au obţinut rezultate deosebite în activitatea nobilă pe care şi-au ales-o. Trofeul „Pompierul anului 2015” i-a fost decernat plutonierului major Adelin Pavel Solomon, din cadrul Detaşamentului Petroşani. Acesta s-a remarcat prin participarea la 17 intervenţii, iar în data de 8 iunie a.c., a intrat în foc, periclitându-şi viaţa, pentru a încerca să salveze viaţa copiilor suprinşi de incendiul izbucnit la un bloc de locuinţe din oraşul Uricani.
„Pentru români, 13 septembrie este o sărbătoare a triumfului vieţii, a recunoştinţei pe care o purtăm acestor eroi ai zilelor noastre. Prin misiunile complexe pe care le desfăşuraţi în sprijinul comunităţilor pe care le slujiţi, reprezentaţi una din structurile de bază din domeniul securităţii naţionale. Misiunile pompierilor militari nu înseamnă doar stingerea incendiilor. Riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii publice s-au diversificat, iar structurile pentru situaţiile de urgenţă s-au adapat acestor noi tipuri de misiuni”, a subliniat în mesajul său adresat pompierilor, de ziua lor, ministrul de Interne, Gabriel Oprea. (A.D.)




