Zece copii de la Centrul de Plasament din Lupeni, aparţinător DGASPC, au avut sâmbăta trecută o zi întreagă în Programul VIAŢA al Fundaţiei Noi Orizonturi (FNO), în staţiunea montană Straja. Vizita lor a fost facilitată de grupul Alumnilor FNO – foşti lideri şi membri/particianţi în programul VIAŢA sau IMPACT, majoritatea tineri care au crescut în Valea Jiului.
Alumnii FNO s-au întâlnit în primăvara anului 2015 la Bucuresti şi au pus bazele unor acţiuni de strângere de fonduri. Prima dintre ele, „Cina la mine” – mese organizate de alumni pentru prietenii lor, a fost organizată cu scopul de a aduna bani pentru un picnic în aer liber, „Cina fără taină”, la care au participat peste 50 de persoane şi unde s-au adunat 1.600 de lei care au fost direcţionaţi către opt cluburi IMPACT din Valea Jiului. A doua acţiune a aluminilor s-a petrecut în 2 iunie, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, la Grădiniţa şi Şcoala Montessori din Bucureşti, unde 99 de copii – preşcolari şi şcolari – plus 18 cadre didactice au experimentat educaţia prin aventură.
În urma acestei acţiuni, s-au adunat banii necesari invitării celor zece copii, rezidenţi în cadrul centrului de plasament, în tabăra VIAŢA de la Straja. Iar cei mici s-au distrat împreună în parcul de aventuri, am servit pizza şi au petrecut împreună cu cei de la Fundaţia Noi Orizonturi, o zi de neuitat.
Ella Schreiber