Construit la începutul mineritului drept colonie muncitorească pentru minerii de la Lupeni, cartierul Ştefan a suferit puţine transformări de-a lungul vremii. In urma discuţiilor avute cu locuitorii acestui cartier, deputatul Cristian Resmeriţă a identificat principalele probleme cu care se confruntă aceştia şi măsurile care trebuiesc luate.
„Mă voi implica personal în problematica complexă ce ţine de reabilitarea infrastructurii cartierului Ştefan. Sunt solicitări care vin din partea cetăţenilor şi, împreună, ca prioritate vom merge pe lărgirea, în primul rând a drumului şi aducerea lui la standarde normale, cu două benzi de circulaţie. Împreună cu specialiştii vom încerca să găsim cele mai bune soluţii şi pentru refacerea zidului de sprijin de pe marginea acestuia, asfaltarea şi refacerea covorului asflatic acolo unde situaţia o impune. Ştiu că în cartierul Ştefan sunt multe probleme nerezolvate şi ca şi o cerinţă solicitată de cetăţeni, este introducerea canalizării. Cei de la APA SERV derulează un amplu proiect de reabilitare şi modernizare a infrastructurii de apă şi canalizare, iar în partea a doua a proiectului ţin să anunţ cetăţenii că şi cartierul Ştefan este cuprins. Deci, aceştia vor beneficia de reţea de apă potabilă modernizată şi canalizare, care va rezolva una dintre cele mai mari probleme ale cartierului. Încercăm cu mijloace proprii să satisfacem toate cerinţele cetăţenilor. Am pus şi voi pune în prim plan, cetăţeanul, locuitorul municipiului Lupeni pentru care trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă în a-i oferi un nivel de trai civilizat. Iar acestea sunt pentru mine, o prioritate, un deziderat”, a ţinut să declare deputatul Cristian Resmeriţă.
Conectat la viaţa comunităţii chiar dacă este în vacanţă, deputatul Cristian Resmeriţă, pe lângă problemele curente ce ţin de viaţa unui parlamentar, încearcă, în funcţie de posibilităţile legale, să rezolve, în mod favorabil, cerinţele concetăţenilor săi şi nu numai. Şi iată că demonstrează încă odată că probleme stringente ce ţin de urbea lupeneană se pot rezolva în timp util şi eficient.(E.D.)