Ştrandul din Lupeni, luat cu asalt de doritori

lup strand    Creşterea temperaturilor i-a determinat pe locuitorii municipiului Lupeni şi nu numai, să găsească diferite soluţii pentru a înfrunta vremea caniculară de afară. Aşa că, ştrandul, inaugurat în urmă cu câţiva ani, a fost una dintre variante pentru doritori. Din declaraţiile celor care gestionează cu succes acest ştrand, peste 300 de persoane, de diferite vârste au trecut zilnic pragul acestuia, doar în ultima perioadă. Iar numărul doritorilor creşte în perioada weekendurilor ori în zilele de sărbătoare. Aici, cei care doresc să se răcorească şi să-şi petrească timpul liber cât mai plăcut, pot găsi un bazin în care, iubitorii înotului îşi pot demonstra calităţile de expert. Cei mai bucuroşi sunt în schimb copiii, care beneficiază şi ei de un bazin separat, acolo, unde adâncimea apei este doar 1,20 metri. Voluntari şi un salvamar de la Subfiliala de Cruce Roşie Lupeni asigură permanenţa punctului de prim ajutor şi intervin, cu succes, în caz de urgenţă. Aici se pot servi diferite produse la terasa amenajată special pentru doritori, iar iubitorii sportului se pot delecta încingând adevărate partide de volei, atmosfera fiind întreţinută de un cunoscut post de radio. Preţurile de acces în cadrul ştradului sunt pentru buzunarul tuturor, după orele 17.00 tariful de intrare la ştrand fiind de doar 5 lei/persoană. Calitatea apei este monitorizată zilnic. Iar în urma controalelor care au fost efectuate nu au fost constatate nereguli.

Investiţia realizată la Lupeni este un exemplu de succes al unui parteneriat încheiat între Primăria municipiului Lupeni şi Comexim R Lupeni. Baza de agrement, unde ajung şi alţi locuitori din Valea Jiului, cuprinde două bazine, din care, cel mare este de tip olimpic, unde se pot organiza şi diferite competiţii sportive. Apa este filtrată, încălzită. Există şi două baruri, cabine pentru garderobă, duşuri, etc. De-a lungul anilor, administratorii ştrandului lupenean şi-au dat silinţa în a îmbunătăţi toate condiţiile de recreere, asigurându-se continuu că ţin pasul cu noile cerinţe şi tendinţe din domeniu. A.D.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: