Este acum necesară, renegocierea unor documente semnate deja cu cei de la Comisia Europeană, iar parlamentarii PSD, au reușit adoptarea proiectul de lege privind decarbonizarea sectorului energetic în care a fost introdus un amendament al PSD potrivit căruia ”scoaterea treptată din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de lignit şi huilă se va putea realiza numai după construirea şi punerea în funcţiune de noi capacităţi energetice similar”.
Comisia Europeană a semnalat blocaje pe tranșele de finanțare (cererile de plată 5 și 6) din cauza nerespectării calendarului de decarbonare asumat inițial.
Amendamentul PSD se referă la termocentrale. Și termocentrala de la Paroșeni a fost pornită și funcționează la capacitate maximă, dacă vor fi solicitări din partea Dispeceratului Energetic Național. În procesul de producție de energie electrică se folosește cărbunele rezultat din lucrările de punere în siguranță și conservare a minelor din Valea Jiului.
„Dacă nu se vor mai închide unitățile de producție a energiei pe cărbune, logic ar fi să nu închidem nici minele în care se extrage cărbune. Pentru că , altfel avem termocentrale deschise, dar avem minele care produc cărbune închise.Interesul nostru este să deblocăm producția în unitățile miniere în care, activitatea extractivă a fost oprită”, a ținut să spună senatorul social democrat Cristian Resmeriță.
Deputații PSD au votat pentru protejarea locurilor de muncă și pentru viitorul comunităților miniere.
În schimb, parlamentarii hunedoreni Vetuța Stănescu (PNL), Călin Petru Marian (PNL) și Pollyanna Hangan (USR) nu au susținut acest demers.
”România nu își poate abandona minerii și securitatea energetică prin decizii pripite. PSD spune clar: NU suntem de acord cu închiderea minelor până când statul român nu poate pune în funcțiune alternative reale, care să asigure energia țării și locurile de muncă. Fără soluții, nu închidem nimic. Energia României și viitorul comunităților miniere nu sunt negociabile”, a transmis și deputatul Natalia Intotero.
Când viitorul minerilor din Valea Jiului s-a decis prin vot, cei care pretind că reprezintă Hunedoara au ales să nu fie de partea oamenilor care i-au trimis în Parlament.
Astăzi nu mai este loc pentru discursuri și comunicate. Faptele vorbesc. Vetuța Stănescu, Călin Petru Marian și Pollyanna Hangan trebuie să meargă în Valea Jiului și să le explice minerilor de ce, atunci când au avut ocazia să îi susțină, nu au făcut-o.





