Senatul a votat interzicerea vânzării acțiunilor statului la companiile naționale, până la finalul anului 2027. Votul decisiv îl au în schimb, deputații.
La dezbaterile din plen şi din comisiiile de specialitate, AUR a susţinut puternic iniţiativa PSD, iar PNL şi USR au făcut front comun, dar fără succes.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 70 de voturi pentru, 29 contra și 11 abțineri.
Inițiativa care interzice, până la finalul anului 2027, vânzarea acțiunilor deținute de stat la companii naționale a provocat discuții aprinse și în comisiile de specialitate din Senat.
PSD a introdus și un amendament care permite capitalizarea companiilor de stat, dar nu prin vânzarea acțiunilor existente, ci prin emiterea de acțiuni noi sau obligațiuni convertibile.
În calitatea sa de inițiator al legii, senatorul social democrat hunedorean, Cristian Resmeriță a subliniat încă odată, că este de datoria fiecăruia dintre aleși, să protejeze interesul public, să se asigure o gestionare eficientă a activelor statului. „Într-o piață financiară și energetică extrem de instabilă, a vinde acum, în grabă, înseamnă a vinde ieftin activele românilor.
În perioade de criză, statele europene nu accelerează procesele de privatizare Și nu vând acțiuni la companii din sectoare economice cheie, ci, dimpotrivă, intervin direct și activ în creșterea acționariatului la acele companii, respectiv în consolidarea controlului public.
Nu putem permite devalizarea activelor statului, pentru a acoperi găuri bugetare temporare. Avem nevoie de soluții concrete pentru protejarea nivelului de trai, susținerea economiei și siguranța cetățenilor. Misiunea noastră în Senat este să transformăm nevoile oamenilor în legi corecte. Nu ne lăsăm distrași de mize electorale de moment, ci continuăm să lucrăm, cu responsabilitate, pentru România. Companiile care erau înscrise pe lista vicepremierului Gheorghiu, înseamnă locuri de muncă, venituri la buget, stabilitate economică și control asupra unor domenii importante pentru statul român. Iar Valea Jiului și județul Hunedoara are nevoie de sprijin și de fapte!”, ne-a transmis, după votarea legii, senatorul Cristian Resmeriță.
Legea prevede şi o serie de excepții punctuale, care permit vânzarea în interesul statului român a acțiunilor deținute de stat la companiile, societățile şi institutiile de credit care înregistrează pierderi pentru cinci ani consecutiv sau pentru care a fost declanşată, prin hotărare judecătorească definitivă, procedura de insolvenţă, precum şi a actiunilor a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depăşeste cinci milioane lei pentru fiecare companie, societate sau institutie de credit în parte.
În această ipoteză, actiunile deţinute de stat la companiile şi societătile nationale, la institutiile de credit, precum şi la alte societăci pot fi instrăinate, pe pieţe reglementate sau sisteme alternative de tranzactionare autorizate conform legii.
Sunt, aşadar, permise anumite măsuri de listare de acțiuni, atunci când interesele statului român sunt prioritizate, iar companiile respective nu reprezintă companii strategice profitabile.
Arthur Gărdescu





