Procesiunea DRUMUL CRUCII la Lupeni

           Agitație mare în aceste zile premergătoare evenimentului religios, care are loc în Vinerea Mare, la Lupeni. O armată întreagă de angajaţi ai serviciului de gospodărire locală au trecut la o curăţenie generală în  municipiul Lupeni, inclusiv în centrul vechi.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță și inițiatorul evenimentului, Emil Părău, invită cetățenii municipiului Lupeni și pe alți pelerini să participe la PROCESIUNEA DRUMUL CRUCII.

Este pentru a 27 – a oară, când se organizează acest eveniment unic, cu o mare încărcătură emoțională, la care participă pelerini din întreaga țară.

Plecarea este vineri, 10 aprilie, ora 11,45 de la Biserica Ortodoxă centru Lupeni.

Credincioșii se pot inchina și la sfintele moaște care vor fi aduse de la Lainici. Cunoscuta interpretă Mariana Anghel  va cânta pricesne și i se va alătura și corul Sfântul Gheorghe Pelerinul.

Pelerinii, dar şi localnicii, urcă Drumul Crucii spre Straja, Golgota Văii Jiului, către mântuirea sufletului şi iertarea păcatelor.

Este bine ca toți pelerinii să poarte haine groase anul acesta, deoarece meteorologii anunță  vreme rece și  precipitații.

“În Vinerea Mare vom participa la Drumul Crucii, procesiune religioasă unică în Europa prin particularităţile ei. Din anul 2000 se reface drumul parcurs de către Mântuitorul Iisus Hristos cu cele 14 popasuri. La fiecare dintre acestea există câte un basorelief care simbolizează scena respectivei opriri făcute de Mântuitor în drumul Său către Muntele Golgota. Cei care doresc,  ni se pot alătura la procesiunea care va avea loc în Vinerea Mare.  Este singurul pelerinaj ortodox din România care străbate un traseu destul de anevoios către muntele Straja, de 10 kilometri şi Schitul unde este adăpostită crucea de 150 kg şi 4,40 X 2,20 metri ca dimensiuni, în care se găsesc încastrate părticele din crucea pe care a purtat-o Mântuitorul în drumul Său pe drumul răstignirii”, a ţinut să ne declare iniţiatorul acestui eveniment unic în Valea Jiului, Emil Părău.

”Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci… o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota… spre Înviere!”

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, administraţia publică locală împreună cu principalul organizator al pelerinajului religios au mobilizat Jandarmeria, Ambulanța, Poliţia Locală, Salvamont  şi nelipsiții voluntari de la Crucea Roşie.

Ella Schreiber

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: