În urmă cu două săptămâni, au sosit în municipiul Lupeni șase autobuze de dimensiuni mai mici, care au fost deja predate Green Line Valea Jiului.În aceasta după amiază au ajuns și celelalte opt autobuze de dimensiuni mai mari, din proiectul de mobilitate urbană.
Prin acest proiect s-au achiziționat un număr de 14 autobuze electrice, din care,
șase autobuze de șase metri, vor deservi interiorul stațiunii Straja și alte opt autobuze de opt metri, care vor circula pe șapte trasee, respectiv: între Halta Lupeni, care va porni din zona estică a localității, unde va fi și principalul depou și cartierele: Viitorului, Bărbăteni, Sohodol, Ștefan, stațiunea Straja – transfer telegondolă, astfel încât, locuitorii municipiului Lupeni să poată ajunge în principalele puncte de interes din oraș, inclusiv în Stațiunea Straja, care este vizitată anual de peste 100.000 de turiști.
Prin acest proiect vor fi instalate 18 stații de încărcare pentru autobuze, din care 12 stații vor fi de încărcare lentă și șase stații de încărcare rapidă.
Stațiile electrice funcționează vizavi de Palatul Cultural. Se va implementa un sistem ITS avansat pentru gestionarea eficientă a transportului, care va include soluții de e-tiketing și va facilita monitorizarea și planificarea optimă a rutelor.
Administrația locală din municipiul Lupeni își dorește ca autobuzele electrice să fie funcționabile și peste opt ani, fără a fi nevoie de reparații capitale.
Proiectul se va derula pe o perioada de 28 de luni, iar la finalul anului 2026, flota de transport public va fi complet modernizată și va opera într-un mod sustenabil.
”Acest proiect va schimba în totalitate transportul local în municipiul Lupeni, și, urmărește
mobilitatea urbană ecologică, să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, să îmbunătățească calitatea aerului și să ofere o alternativă viabilă și confortabilă la transportul auto personal, în linie cu obiectivele de dezvoltare durabilă și cu principiile orizontale de promovare a egalității de șanse și de combatere a schimbărilor climatice. Transportul public modern și curat nu mai este un vis pentru Lupeni, ci o realitate. Continuăm să investim în viitorul orașului nostru”, a transmis primarul Lucian Resmeriță.
Proiectul este integrat în GREEN LINE Valea Jiului și va contribui la reducerea timpilor de așteptare în stații, la îmbunătățirea condițiilor de transport, în beneficiul celor care fac naveta între localitățile din Valea Jiului, dar și în interiorul localităților.
Elena Dragomir





