Senatorul PSD, Cristian Resmeriță și-a început activitatea în noua sesiune parlamentară și ne-a declarat că va susține interesele Văii Jiului și ale locuitorilor ei, problematica zonei fiind una, încă, destul de complexă.
Senatorul hunedorean este și președinte al organizației municipale PSD Lupeni, una dintre cele mai puternice organizații din județ și din țară și are o activitate parlamentară destul de laborioasă, fiind inițiatorul unor legi, alături de colegi social democrați, care să susțină VALEA JIULUI și pe hunedoreni.
” PSD consideră că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă.
Pachetul de relansare economică este vital pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. În același timp, pachetul de solidaritate asigură protecție minimă pentru cei loviți direct de austeritate: pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilități, mamele cu copii, veteranii sau persoanele cu handicap. Concret, este vorba de un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3.39 de miliarde de lei, care vizează peste cinci milioane de beneficiari.
Voi continua să susțin și interesele Văii Jiului și hunedorenilor, care m-au trimis în Parlamentul României să îi reprezint. Întotdeauna mă consult cu cetățenii, cu pensionarii, cu mai multe categorii sociale, pentru a afla cu ce probleme se confruntă aceștia.
Știți foarte bine că ușa mea, de la cabinetul europarlamentar, este deschisă pentru oricine. Am pus întotdeauna pe primul loc oamenii și cerințele lor. Voi susține administrațiile locale, proiectele viabile care sunt benefice zonei noastre și tot ceea ce este constructiv și benefic pentru Valea Jiului și pentru hunedoreni”, a ținut să ne declare senatorul Cristian Resmeriță.
În prezent, cea mai importantă activitate din Parlament o constituie analiza, dezbaterea și adoptarea bugetului de stat și a bugetului pentru asigurări sociale pentru anul 2026.
Senatorul Cristian Resmeriță crede că aceste acte normative, trebuie să asigure garanții privind plata drepturilor salariale și a pensiilor, precum și resursele financiare necesare pentru continuitatea activităților în cadrul CEVJ, dar și pentru continuarea investițiilor în infrastructură, educație și crearea de noi locuri de muncă.
În ceea ce privește sprijinul pentru pensionari, PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale, aprilie și decembrie, pentru 2.8 milioane de persoane, după cum urmează:
- 1.000 de lei pentru 1.24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei;
- 800 de lei pentru 497 mii de pensionari cu venituri între 1501-2000 de lei;
- 600 de lei pentru 612 mii de pensionari cu venituri între 2001- 3000 de lei;
De asemenea, se impune introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile după liberalizarea prețurilor la gaze, pe modelul celei din energie. PSD susține ferm că nu va accepta vreun leu tăiat din bugetul Educației, fiindcă reducerile de costuri operate în 2025 au provocat deja probleme majore sistemului de învățământ. Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili. Aprobarea acestor pachete este necesară și trebuie să fie realizată cu celeritate înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026.
PSD va insista pentru continuarea investițiilor în infrastructura mare de transport, de sănătate, a programelor din agricultură și menținerea cuantumului investițiilor în comunitățile locale la nivelul anului 2025.
PSD consideră că, pentru a susține aceste investiții, autoritățile locale trebuie să păstreze, în cotele existente, sumele din impozitele și taxele locale colectate de la contribuabili.
Ella Schreiber





