Salvamontişii au adus apă de la şapte izvoare, situate în partea nordică a muntelui. Slujba la micul şi cochetul schit a început în jurul orelor 12.00, atunci când părintele stareţ Dimitrie Ivasco a sfinţit Aghiasma mare.

”Aghiasma, apa sfinţită  prin slujba bisericească, se face când preotul cheamă asupra ei puterea Duhului Sfânt, pentru ca ea să aibă puterea de a sfinţi viaţa oamenilor şi a naturii înconjurătoare, pentru ca ele să capete binecuvântarea Domnului. Apa este simbolul curăţirii sufletesti, a promovării şi a sfinţirii vietii. La Botezul Domnului, se face aghiasma mare; aceasta se ia înainte de anaforă și se dă şi celor ce sunt opriţi de la Împărtăşanie. Fiind folosită numai în cantităţi mici, o sticlă de aghiasma mare este suficientă pentru un an de zile, ea fiind folosită mai rar decât cea mică. După tradiție, vom gusta de opt ori din această apă sfințită; cifra opt ne amintește de veșnicie, de viața de veci, căci în Cartea Apocalipsei se vorbește despre ziua a opta, ce va urma după Judecata universală. Aghiasma Mare se ia pe nemâncate timp de opt zile, pentru că ea ne cheamă să căutăm viaţa şi bucuria veşnică în iubirea Preasfintei Treimi. Nu mâncăm nimic înainte de împărtășirea cu Aghiasma Mare pentru a arăta că nimic din cele lumești, trecătoare nu este mai important decât hrana cea spirituală. După Sfânta Liturghie, întâi gustăm din Aghiasma Mare, apoi luăm sfânta anaforă. Chiar atunci când ne împărtășim putem gusta din ea, bineînțeles după ce am primit dumnezeiasca Euharistie”, ne-a declarat starețul Schitului Straja, Dimitrie Ivașco.

La finalul slujbei, preotul slujitor afundă de trei ori crucea şi busuiocul în apă cântând troparul Praznicului. „În Iordan botezându-Te Tu,  Doamne …” Efectele Agheasmei mari asupra credincioşilor care sunt de faţă sau care se vor stropi şi vor gusta din ea le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire (după epicleză), unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă”.

Schitul de la Straja ocrotește Munții Vâlcan și somnul celor care s-au săvârșit pe aceste meleaguri, în prima mare conflagrație mondială.

Aici, la Bobotează se sfințesc apele, aici își unesc destinele tinerii, aici vin la marile  nedei oamenii îmbracați și mândri de portul popular pe  care îl poartă.

Pentru că, la români, întotdeauna,  tradițiile populare vor fi strâns legate de biserica strămoșească.

Ella Schreiber