Lupenenii au sărbătorit ANUL NOU cu muzică, voie bună și foc de artificii

                 Revelionul din stradă, care  a fost organizat în parcul de la CAP,  i-a scos pe lupeneni din casă, la cumpăna dintre ani. Și a beneficiat de un număr record de participanți, chiar dacă a fost ger de crăpau și pietrele.

Cunoscutul interpret IONICĂ MOROȘANU, invitatul serii, a oferit un recital pe cinste, s-a încins o horă mare, lupenenii distrându-se împreună.

Printre concetățenii săi s-au aflat primarul Lucian Resmeriță, consilieri locali, iar îndrăgitul interpret a spus:Am început anul pe scenă, Dumnezeu a fost bun cu mine și de data asta, am petrecut ultima zi a anului trecut respectiv prima zi a noului an în mijlocul oamenilor, la Lupeni, în județul Hunedoara.  Și ce dacă afară a nins și erau doar vreo – 15⁰ noi ne-am simțit extraordinar, am jucat, am cântat, și-am chiuit, deoarece așa ne dorim să ne meargă tot anul… Le mulțumesc din tot sufletul tuturor lupenenilor pentru faptul că au îndurat frigul și au hotărât să petreacă alături de noi în noaptea dintre ani, le mulțumesc frumos, organizatorilor, Consiliului Local al Municipiului Lupeni și bineînteles, domnului primar Lucian Marius Resmeriță pentru invitație, vă mulțumesc frumos, dragilor, m-am simțit ca acasă … La Mulți Ani și-un An Nou binecuvântat”.

Un spectaculos foc de artificii a brăzdat cerul și a adus momentul trecerii dintre ani. Oamenii s-au îmbrățișat, s-au sărutat și și-au urat fericire și bucurii în noul an.

”Localitatea noastră  își schimbă continuu drumul ascendent de dezvoltare  prin implementarea unor proiecte importante, ne gândim să accesăm altele noi, ce vă oferă, dragi lupeneni, condiții de trai mai bune. Vreau să mulțumesc lupenenilor  că au  fost cetățeni adevărați, contribuabili corecți și onești care contribuie la bunăstarea și bunul mers al urbei noastre, iar susținerea  lor a fost esențială,  în toate realizările de care ne bucurăm. Fie ca toate visele pe care le făuriți în aceste zile magice să se împlinească și drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire și belșug.

 Fie ca bucuria și liniștea aduse de sfintele sărbători să vă însoțească pe tot parcursul anului ce va urma.  Să aveți parte de un an  bogat în împliniri, mai înalt în aspirații și plin de succese. La mulți ani!”, a  ținut să transmită primarul municipiului Lupeni,  Lucian Resmeriță.

Ella Schreiber

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: