Maria Grapini, vicepreședinte al comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor din PE, a prezentat colegilor din presă, la sediul cabinetului său de europarlamentar de la Timișoara, un amplu bilanț al activității sale, din acest an, din Parlamentul European și nu numai.
Bilanțul activității europarlamentarului Maria Grapini în anul 2025:
activitate în legiferare – amendamente și gestionarea unor rapoarte importante, în calitate de raportor din partea comisiilor Piața Internă, Comisia pentru Agricultură și Comisia de Control Bugetar
• aviz pentru bugetul pe anul 2026
• raport pentru Banca Europeană de Investiții
• raport pentru domeniul forestier
• raport pentru un nou regulament vamal
activitatea în plenul Parlamentului European:
• 151 de intervenții pe subiecte importante: criza locuințelor, noua politică agricolă comună, bugetul pentru întreprinderile mici și mijlocii, acorduri comerciale, politică energetică, reindustrializare, protecția pieței interne, drepturile femeilor, accesul la sistemul de sănătate etc.
Prin activitățile desfășurate la nivelul Parlamentului European, unde a fost o voce activă, uneori critică acolo, unde a fost cazul, europarlamentarul Maria Grapini se află în topul european, alături de alți colegi, care i-au susținut și sprijinit inițiativele.
Activitate de promovare a României în Parlamentul European: conferință dedicată marelui poet Mihai Eminescu, conferință cu industriașii europeni, conferință cu fermierii români și europeni, conferință cu experții contabili din Uniunea Europeană, întâlnire cu patronatele din România, expoziție cu meșteșugari români.
Participare în Republica Moldova la conferințe organizate la universități și la Academia de Științe
A sprijinit și susținut organizarea de vizite în Parlamentul European pentru 100 de români
Participare din partea Parlamentului European în mai multe școli din România, pentru a prezenta Uniunea Europeană și funcționarea acesteia, în cadrul programului ”Școala Ambasador a Parlamentului European”.
Europarlamentarul Maria Grapini consideră, de asemenea, că România trebuie să țină permanent legătura cu țara pe care o reprezintă.
Mai mult, Maria Grapini susține că acțiunile organizate cu cetățenii, au ca rol informarea acestora, dar și preluarea problemelor românilor, pe care europarlamentarul poate să le transmită instituției responsabile la nivel național sau european.
În activitatea sa de europarlamentar, Maria Grapini a avut mereu pe agenda sa, promovarea valorilor românești. “Scara corectă a valorilor poate fi construită doar dacă sunt cunoscute adevăratele valori și dacă se face distincția între acestea și falsele valori”, a declarat aceasta.
Europarlamentarul S&D a fost inițiatorul unor acțiuni realizate în acest an, în parteneriat cu asociațiile femeilor de afaceri, asociațiile pacienților sau cele patronale.
Maria Grapini a continuat acțiunile caritabile oferind, prin implicarea sa, sprijin pentru copiii din asociațiile persoanelor cu dizabilități, pentru copiii din zone defavorizare sau pentru pentru cei talentați vocațional.
Împreună cu Asociația Femeilor de Afaceri din România (AFAR), Maria Grapini a demarat, în școli, mai multe acțiuni, contribuind, astfel, la îmbunătățirea comunicării elevilor, în familie și în școală.
Acum, la final de an, europarlamentarul Maria Grapini urează tuturor românilor ”sănătate, putere de muncă, liniște sufletească și spor în tot ceea ce își propun să realizeze”.





