Inaugurat cu mare fast în 1927, de reprezentanţii Casei Regale a României, fostul Teatru Minier va redeveni, în curând, simbolul localităţii. Se lucrează intens la ultimele finisaje. I-am găsit pe constructori amenajând locul unde urmează să fie pusă în folosinţă centrala termică. Lucrările executate până în prezent au respectat întocmai cerinţele finanţatorului, care a dorit să păstreze elementele arhitectonice ale impozantei construcţii, aşa cum existau ele în perioada interbelică. S-a montat instalaţia prin pardoseală, tâmplăria este una din lemn stratificat cu geamuri termoizolante. În foaierul palatului urmează să fie organizate diferite evenimente culturale, suprafaţa generoasă şi elementele arhitecturale permiţând acest lucru. Toate capitelurile au fost recondiţionate, pardoseala din sala de spectacole va fi mochetată, iar scaunele vor fi tapiţate, aşa cum există în marile săli de spectacole. Vor mai fi montate lambriuri din lemn de stejar pe holurile interioare, iar candelabrele vor combina trecutul cu prezentul. Palatul Cultural va beneficia în curând şi de un sistem de comandă modern, având la bază tehnologia digitală integrală, un calculator dedicat care va asigura programarea, stocarea, modificarea diferitelor configuraţii de iluminare.
Din discuţiile purtate zilele trecute cu constructorul, palatul urmează să fie în curând racordat la sistemul centralizat de furnizare a gazului metan şi la cel electric, şi se va începe la modernizarea exterioară a acestuia. Vor fi amenajate parcări asfaltate, iar în partea dinspre răsărit va fi amenajat un parc care va păstra, la rândul său, caracteristicile din perioada anilor 1930-1945.
Proiectul Integrat de Dezvoltare Urbană ce cuprinde reabilitarea şi modernizarea Palatului Cultural, şi un alt proiect deja finalizat şi care a fost dat deja folosinţă, sistemul de supraveghere video urbană, are o valoare de 9.374.664,03 lei. Lupeniul avea nevoie de această bijuterie arhitectonică. Se ştie că aici au ajuns nume mari ale lumii artistice naţionale: Contantin Tănase şi trupa „Cărăbuş”, trupa teatrului Bulandra, trupa teatrului Naţional condus de Aristide Demetriade, teatrul Naţional din Cluj, cu piesa „Comedia Fericirii” corul MADRIGAL, au fost organizate spectacole de teatru şi film şi peste 60 de ani a fost Pantheonul Culturii din vestul Văii Jiului.
Învăţătorul Vasile Lucaciu, un animator al vieţii culturale din Valea Jiului, a fost cel care a înfiinţat prima societate corală muncitorească din Vulcan în 1924. În 1027, corul condus de acest inimos învăţător a avut un succes deosebit cu opereta Lucifer. Cu ocazia retragerii din activitate a lui Aristide Demetriade, actorul care prin turneele sale de neuitat a cucerit inimile amatoritor de teatru din Valea Jiului în ziarul Avântul, din martie 1930 se scria „de aici, din această pitorească parte a scumpei sale ţări, pe care a iubit-o cu toată dragostea, de care este capabil, noi îi urăm maestrului Aristide, sănătate, întru mulţi ani pentru a străluci şi de acum înainte”. Cronicile vremii consemnează că în anii interbelici o trupă de diletanţi din Lupeni a prezentat pentru prima dată, în anul 1921 la Casina Română din Petroşani piesele „Ploaie cu soare” de Iosif Vulcan şi Kir Zuliardi de Vasile Alecsandri. Publicul a apreciat prestaţiile artiştilor: Borcea, Hanci, Ungur, Ardeleanu, Brăescu, Voicu, Călina. Pe scena din Lupeni a mai urcat şi viitoarea cântăreaţă de renume înternaţional Tola Lucaciu împreună cu soliştii Petre Ştefănescu Goangă, Viorel Chicideanu, etc. Au jucat în comedia Aimee de H. Caubler Elvira Godeanu, George Vraca, Ion Finteşteanu, etc. Dacă Petroşaniul avea teatrul lui şi deservea zona de est a Văii Jiului, Teatrul Minier deservea zona de vest a Văii Jiului.
Viaţa culturală a municipiului Lupeni se va revigora, odată cu inaugurarea lui. Cum în palat există mai multe încăperi, aici se pot organiza pentru elevii talentaţi ai muncipiului şi nu numai, diferite cercuri artistice, care pot să pună în valoare calităţile deosebite cu care sunt înzestraţi mulţi dintre micii artişti ai zonei. Ei trebuie doar să fie descoperiţi şi să le fie şlefuit talentul. Iar scena, va deveni o rampă de lansare pentru mulţi dintre ei.
S-a făcut totodată şi o reparaţie morală, deoarece Palatul Cultural este o moştenire şi o emblemă a istoriei Lupeniului. Iar în curând, el îşi va căpăta strălucirea de altădată. Mulţi vor fi surprinşi, atunci când îi vor trece pragul. Din ruina de altădată, acesta a renăscut şi acum aşteaptă să-i fie tăiată, din nou, panglica inaugurală. Teatrul Minier a fost construit la iniţiativa Regelui Ferdinand I de către Societatea Anonimă Lupeni, după modelul Sălii de Aur a Filarmonicii din Viena şi, la inaugurarea sa din toamnă, după ce se vor termina lucrările de modernizare, administraţia locală are în plan ca, printre invitaţi să se regăsească, cu siguranţă şi reprezentanţi ai Casei Regale a României. Iar pentru bunul mers al lucrărilor, consilierii locali au aprobat de curând, rectificarea bugetului local cu sumele încasate de la U.E, exact pentru proiectele cu finanţare nerambursabilă, în ele fiind inclus şi acest proiect de dezvoltare urbană.
Elena Dragomir