De Înălţare, lupenenii au comemorat eroii neamului

eroi lupeni1    Ca în fiecare an, la ceas de mare sărbătoare creştină, de Ziua Înălţării Domnului Isus Hristos,   lupenenii au comemorat eroii locali, căzuţi pe   câmpurile de luptă în cele două războaie mondiale, cât şi pe martirii Revoluţiei din 1989. După încheierea slujbei din biserică, la miezul zilei, clopotele au început să bată în memoria tuturor Eroilor Neamului românesc. Cu mic cu mare,  lupenenii s-au adunat în Cimitirul Eroilor, unde, alături de veteranii de război prezenţi la eveniment, de politicieni, de militarii din subunităţile care activează pe raza municipiului Lupeni, au participat la manifestările organizate de administraţia publică locală, în cinstea celor care au luptat pentru: CRUCE, NEAM şi TARA.                       Ceremonialul a început cu intonarea Imnului Naţional. A urmat depunarea de coroane de flori la mormintele eroilor de la Revoluţie şi la cele două monumente ridicate în cinstea celor care s-au săvârşit departe de ţară, pe alte meleaguri străine. Au depus coroane de flori: Asociaţia Veteranilor de Război din municipiul Lupeni, Asociaţia Revoluţionarilor, Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara, Primăria şi Consiliul local Lupeni, Camera Deputaţilor prin deputatul Cristian Resmeriţă, IJJ şi ISU Hunedoara, Poliţia Lupeni, PSD Lupeni, PNL Lupeni, PPDD Lupeni, Sindicatul Muntele, E.M.Lupeni, Sindicatul Noroc Bun. Apoi, întreaga suflare prezentă la eveniment a păstrat un moment de reculegere în memoria tutu-ror eroilor. Un sobor de preoţi, de mai multe confesiuni religioase au susţinut un Te Deum, au săvârşit slujba parastasului, împreună, pentru toţi eroii ţării, cunoscuţi şi necunoscuţi. S-au rugat pentru neam şi ţară, ca bunul Dumnezeu să ocrotească România şi pe toţi românii de vrăşmăşia duşmanilor, de războaie, de foamete şi de calamităţi naturale.

          “De sfânta sărbătoare a Înălţării Domnului, naţiunea română sărbătoreşte Ziua Eroilor. Gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie şi recunoştinţă spre cei care, prin vitejia şi jertfa lor au apărat libertatea şi independenţa ţării noastre şi au menţint trează încre-derea poporului român în valorile sale creştine şi morale. În această zi, ne plecăm frunţile, aprindem lumânări şi depunem   florile recunoştinţei la mormintele şi monumentele eroilor poporului român. Mă adresez bravilor veterani de război, copiilor şi nepoţilor lor cu încrederea că datoria pe care o avem de a cinsti Eroii Patriei va rămâne în veci neştirbită şi le doresc tuturor multă sănătate şi viaţă lungă. Hristos s-a Înălţat”, arată în mesajul său, primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă.

Iar acum, toată suflarea românească, EROULE, te omagiază, îndreptându-şi gândurile spre faptele tale de arme     pilduitoare şi ne ridicăm către Dumnezeu cu rugăciuni fierbinţi întru slava şi mărirea Sa şi a fiului său Isus Hristos, care iată, astăzi S-a ridicat la ceruri, să-ţi stea alături. Am îngenuncheat în faţa monumentului tău iar noi, generaţiile actuale, dar şi cele care vin, jurăm că vom duce mai departe idealurile tale, că îţi vom urma pilda, erou al neamului, pastrând ca pe lumina ochilor demnitatea, onoarea, integritatea României. ţie, care te-ai jertfit pentru veşnicia ţării şi pentru onoarea Armatei Române, îţi vom aprinde în suflet candela recunoştinţei veşnice. Odihneşte-te în pace, brav Erou al României!

Angella Dumitrascu

 

 

 

 

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: