Invitație la TOAMNA LUPENEANĂ

              Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni  organizează la finele acestei săptămâni ”TOAMNA LUPENEANĂ”. Evenimentul va avea loc în PARCUL COPIILOR DIN BĂRBĂTENI. Începând  cu ora 18.00, pe perioada evenimentului vor avea loc spectacole de dansuri şi muzică populară, susținute de artiști și ansambluri locale, dar și artiști consacrați.

  La propunerea primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, consilierii locali au aprobat organizarea acestui eveniment care a devenit o tradiție pentru localitate. Consiliul local al municipiului Lupeni este, astfel, coorganizator al acestui eveniment, care s-a bucurat de un real succes în rândul cetățenilor, care au posibilitatea de a-și face aprovizionarea pentru sezonul rece, cu produse de sezon.

Toamna Lupeneană va pune la dispoziţia cumpărătorilor din Lupeni şi din întreaga Vale a Jiului o ofertă generoasă a producătorilor locali, care vor expune la vânzare, la preţuri promoţionale, produse tradiţionale brevetate (de la brânză şi caş, până la cârnaţi sau cozonac) sau alte bunătăţi de prin gospodărie (de la cartofi şi fructe, până la ţuică, vin sau palincă).

Pe lângă producătorii locali, la Lupeni, vor fi şi producători din alte zone geografice ale ţării  care vor aduce în atenţia celor interesaţi produse tradiţionale, specifice zonei din care provin.

Ella Schreiber

 

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: