”Modernizarea infrastructurii din învățământul lupenean este încă o dovadă că ceea ce ne asumăm în fața cetățenilor, reușim să și punem în aplicare”

           Dezvoltarea şi bunăstarea unei ţări, adică a cetăţenilor săi, depinde de calitatea educaţiei şi formării profesionale.

Proiectul finanțat prin Programul Regional Vest, pe fonduri europene  a vizat reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic Lupeni.

Lucrările executate au avut ca scop creșterea performanței energetice a clădirii, dotarea sălilor de clasă și crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități.

Proiectul a vizat  și creşterea accesului la educaţie pentru grupurile vulnerabile, combaterea excluziunii sociale, absenteismului şi abandonului şcolar.

S-au făcut  achiziţiii de echipamente tehnologice (inclusiv mobilier ergonomie adaptat şi integrat specific) pentru dezvoltarea unui laborator inteligent digital, (smartlab) conform OME nr. 3497/2022;  achiziţionarea de conţinut educaţional care va acoperi domenii din programa şcolară şi de software/licenţă cu specific educaţional care să asigure distribuirea centralizată, în reţeaua locală, a materialelor didactice pe dispozitive;  conectarea dispozitivelor din laboratorul inteligent la reţeaua de comunicaţii a unităţii de învăţământ;  instruirea cadrelor didactice pentru utilizarea echipamentelor aferente conceptului de laborator inteligent digital integrat prin două.  sesiuni de instruire.

Principalele lucrări executate în cadrul investiției sunt:

  • Izolarea termică a fațadei – partea vitrată – prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente din lemn, cu tâmplărie eficientă energetic;
  • Izolarea termică a fațadei – partea opacă, inclusiv termoizolarea plăcii peste ultimul nivel;
  • Repararea acoperișului tip șarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul șarpantei;
  • Lucrări de modernizare la nivelul instalațiilor termice, electrice;
  • Lucrări de înlocuire a pardoselilor existente cu pardoseli din parchet și gresie de trafic, respectiv placarea cu faianță a pereților din băi;
  • Demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațada școlii, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție;
  • Repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea școlii;
  • Înlocuirea sistemului de colectare al apelor pluviale;
  • Lucrări de adaptare a infrastructurii sau crearea de facilități pentru persoanele cu dizabilități;
  • Reparații de tencuieli și finisaje;
  • Refacerea trotuarului de protecție;
  • Dotarea cu mobilier și echipamente specifice pentru funcționarea la standarde optime a infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic și învățare pe tot parcursul vieții.

   Valoarea totală a proiectului se ridică la suma  24.514.813,89 lei.

             ”Am promis că dezvoltăm municipiul Lupeni cu fonduri europene și asta facem. Am promis că sectorul educației este unul de maximă prioritate pentru mine și am acționat ca atare, iar, modernizarea infrastructurii din învățământul lupenean este încă o dovadă că ceea ce ne asumăm în fața cetățenilor, reușim să și punem în aplicare”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Cu un colectiv de cadre didactice bine pregătit şi cu rezultate deosebite, liceul lupenean este o alternativă viabilă atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi, performanţele putând fi obţinute doar printr-o colaborare eficientă între administraţia publică locală, care este un partener de nădejde a instituţiei de învăţământ, elevi, părinţi şi cadre didactice.

Totodată elevii vor beneficia  și  de acces la echipamente tehnologice de ultimă generație, cu laboratoare bine echipate, ateliere tehnologice modernizate și facilități pentru învățarea la distanță

„Învăţământul profesional şi tehnic de la liceul nostru pregăteşte elevi pentru toată paleta de calificări profesionale cerute pe piaţa muncii din zona Văii Jiului și  trebuie doar ca agenţii economici să fie partenerii unităţii noastre”,  a spus și  directorul Liceului Tehnologic Lupeni, prof. Aurelia Bucur.

Principalele obiective și priorități ale actualei conduceri sunt: adaptarea ofertei educaţionale şi de formare profesională la cerinţele de pe piaţa forţei de muncă;  continuarea lucrărilor de reparaţii şi modernizarea bazei materiale; sprijinirea elevilor mai puţin motivaţi şi susţinuţi de familie în vederea ameliorării rezultatelor şcolare;  dezvoltarea şi consolidarea culturii organizatorice a unităţii de învăţământ din perspectiva parteneriatului social şi a spiritului antreprenorial;  dezvoltarea activităţii extraşcolare şi atragerea elevilor spre modalităţi utile şi plăcute de petrecere a timpului liber; etc.

Cu cei peste 100  de ani de învăţământ profesional şi tehnic, liceul lupenean se poate mândri cu o carte de vizită impresionantă, care cuprinde deopotrivă generaţii mai vechi sau mai noi de cadre didactice, foşti sau actuali elevi.

În zilele noastre,  instruirea şi transmiterea cunoştinţelor se face într-un cadru instituţional organizat, sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate.

Dezvoltarea şi bunăstarea unei ţări,  depinde de calitatea educaţiei şi formării profesionale deoarece numai prin intermediul unor profesionişti bine pregătiţi în domeniile lor de activitate,  care să susţină şi să contribuie la creşterea atractivităţii economice.

Şcoala şi calitatea educaţiei este una dintre principalele bogăţii ale societăţii, acestea punând bazele unei economii competitive.

Angella Dumitrașcu

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: