Au început lucrările la „Eficientizarea energetică – Liceul Tehnologic Lupeni, Corp 2”

  Dezvoltarea şi bunăstarea unei ţări, adică a cetăţenilor săi, depinde de calitatea educaţiei şi formării profesionale, deoarece numai prin intermediul unor profesionişti bine pregătiţi în domeniile lor de activitate, susţin şi contribuie la creşterea atractivităţii economice.

”Liceul Tehnologic Lupeni nu este doar o instituție de tradiție în învățământul lupenean, ci și una de care depinde foarte mult viitorul comunității noastre. Știm cu toții că, investitorii caută, tot mai mult, forță de muncă formată din oameni tineri, dar bine pregătiți profesional și calificați. Împreună, cu cadrele didactice de foarte bună calitate de la această unitate școlară, am reușit să scriem un ambițios proiect european care are în vedere tocmai acest lucru: modernizarea spațiilor educaționale și, mai ales, dotarea atelierelor școală în care, elevii vor avea la dispoziție toată infrastructura necesară și toate echipamentele specifice pentru a se califica în diverse meserii pe care le vor putea progresa cu succes imediat după absolvirea școlii”, a ținut să precizeze primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Pentru realizarea investiției s-a pus la dispoziția proiectului de investiție „Eficientizarea energetică – Liceul Tehnologic Lupeni, Corp 2”, terenuri aflate pe raza administrativă a UAT Municipiul Lupeni care fac parte din domeniul public al Municipiului Lupeni, conform Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Lupeni.

” Am promis că sectorul educației este unul de maximă prioritate pentru mine și am acționat ca atare iar, modernizarea infrastructurii din învățământul lupenean este încă o dovadă că ceea ce ne asumăm în fața cetățenilor, reușim să și punem în aplicare” , a  conchis  primarul lupenean.

Prin implementarea acestui proiect se vor crea 80 de locuri de muncă, în timp ce pentru faza de operare vor fi zece  locuri de muncă pentru întreținere și curățenie spații comune.

Obiectivul proiectului îl constituie creșterea eficienței energetice a clădirii și cuprinde următoarele lucrări:

– Termoizolarea fațadelor, a mansardei și planșeul podului și înlocuirea tâmplăriei PVC existente cu una performantă energetic;

– Realizarea de tavane false în interiorul clădirii, refacerea tencuielilor interioare, zugrăveli lavabile, pardoseli refăcute pentru a permite introducerea încălzirii, etc.

– Instalarea de panouri solare și de încălzire, iluminat eficient, adaptive;

– Instalații de recuperare de căldură individuale;

– Refacerea instalațiilor de încălzire prin dezafectarea traseelor existente și introducerea încălzirii în pardoseală, pompe de căldură;

– Refacerea instalațiilor sanitare, de alimentare cu apă și canalizare;

Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni de la data semnării contractului de finanțare.

Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de  16.492.302,93 lei.

Elena Dragomir

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: