Lupeniul a sărbătorit COPILĂRIA

             Să vorbești despre copilărie ȋnseamnă să vorbești despre vârsta bucuriilor, a imaginaţiei, despre tărâmul poveștilor, despre o lume unde totul este posibil, o lume deschisă spre iubire și frumos.

Parcul de la CAP a fost luat cu asalt, sâmbătă după amiază de picii și copiii din municipiul Lupeni,  care și-au sărbătorit ziua, alături de autoritățile locale, consilieri, delegația din Kecel venită în vizită la Lupeni,  părinți și bunici. 

S-a dansat, s-a cântat, iar susținători au fost părinții, bunicii și alte neamuri ale tinerilor artiști din municipiului Lupeni. Momentele au fost imortalizate cu ajutorul telefoanelor mobile, atunci când ființele dragi, au urcat pe scenă.  Au fost zâmbete, bucurii, baloane, personaje din poveste, muzica, distracție cu și despre lumea lor, a copiilor.

Primarul Lucian Resmeriță ne-a declarat că ”este încântat de fiecare dată când îi poate admira pe copiii talentați ai municipiului Lupeni, convins fiind că sentimente similare îi încearcă pe toți cei care-și oferă bucuria de a asista la oricare din numeroasele activități cultural-artistice în oraș, la serbări, la concursurile locale sau în diverse alte locuri și ocazii”.

Pe scena din parc au evoluat tinerii artiști ai Clubului Elevilor din Valea Jiului pregătiți de prof. Simona Ionașc și Grupul Româncuțelor.

Printre copii, părinți și bunici s-au aflat și actori ai Teatrului I. D. Sîrbu din Petroșani, îmbrăcați în diferite personaje de poveste  iar pe scena parcului s-au ”duelat” pirații cu animăluțele din pădure, un program educativ, mai ales pentru cei mici.

Cei mai curajoși au escaladat turnurile gonflabile sau alte jocuri distractive și au degustat produse bune și dulci, de la agenții comerciali care au standuri în parc.

Gradul de mulțumire al locuitorilor din mediul urban, față de condițiile de viață se află în legătură directă și cu modul în care se desfășoară viața lor zi de zi, inclusiv când își petrec timpul liber.

Trebuie să învățăm din cultura schimbării, pentru că, se dorește  creșterea calității vieții urbane.

Părinții și bunicii au retrăit, alături de cei mici, farmecul și inocența copilăriei, creând amintiri de neuitat într-un cadru cultural și educativ.

 A fost o zi memorabilă pentru toți cei prezenți, plină de zâmbete și momente de neuitat.

”Viitorul comunităţii noastre depinde de modul în care vrem şi ştim să ne ocupăm,  permanent, de copiii noștri. De educaţia acestora, atât în şcoală, cât şi în afara ei. Și mă bucur că în unitățile de învățământ avem cadre didactice devotate meseriei pe care și-au ales-o, iar noi, ca administrație locală, prin  proiectele de reabilitare și de modernizare a unităţilor de învăţământ, inclusiv cu dotarea acestora, pe care le derulăm în prezent, ne dorim să oferim cele mai bune condiţii de studiu copiilor din municipiul Lupeni. Este obligația noastră, a celor maturi, să aducem zâmbet și bucurie pe chipul și în ochii tuturor, să veghem ca ei să crească în mod sănătos și armonios și pe cât posibil într-un mediu liniștit, normal și civilizat.  Nu trebuie să uităm că lumea aceasta le aparține lor și avem o foarte mare responsabilitate în a o păstra curată, frumoasă și pașnică. La mulți ani, dragi copii”,  le-a spus celor prezenți primarul lupenean.

Ella Schreiber

 

 

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: