Titlul de Școală eTwinning pentru recunoașterea oficială a muncii colective la Școala Gimnazială nr. 3 din Lupeni

În cadrul competiției europene de acordare a titlului de „Școală eTwinning 2025”, la nivel național au fost premiate 210 de instituții de învățământ preuniversitar.

Școlile eTwinning integrează valorile programului eTwinning în politicile, practicile și inițiativele de dezvoltare profesională și instituțională ale școlii.

Certificatul de Școală eTwinning reprezintă o recunoaștere și o apreciere a implicării, angajamentului și devotamentului atât ale fiecărui eTwinner, dar mai ales ale întregii școli, la nivelul cărora colaborează echipe de profesori și directori, având o valabilitate de doi ani calendaristici.

La nivelul județului Hunedoara au fost înregistrate șase  unități de învățământ care au obținut acest titlu:

  1. Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Deva
  2. Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi”, Petrila
  3. Școala Gimnazială nr. 7 Petroșani
  4. Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu”, Brad
  5. Școala Gimnazială Nr. 3 Lupeni
  6. Școala Gimnazială Hărău

Totodată în cadrul școlii lupenene, s-a derulat și proiectul eTwinning ”World Changers” s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2023-2024, având ca parteneri 13 școli din România, Turcia, Grecia, Tunisia, Georgia și Croația.

”Scopul proiectului a fost de a le permite elevilor noștri să descopere idolii naționali, citate celebre și monumente speciale din țările noastre, prin activități colective amuzante și educative”a  transmis  coordonatorul,  prof. Nan Melania.

„eTwinWorld Travel Agency” este un alt  proiect în care, copiii și-au creat propria agenție de turism și au planificat excursii pentru clienții lor exersând antreprenoriatul. Parteneri din: Turcia(9), România(4), Grecia(4), Polonia(2), Croația(2), Serbia(1), Ucraina(1).

Scopul proiectului a fost de a face copii să experimenteze antreprenoriatul în timp ce își creează agenția, de asemenea, să învețe despre diferite țări și culturi, sugerând excursii pentru clienții lor, fiind coordonați de doamna profesoară Moldovan Adriana.

La sfârșitul proiectului a fost creată o carte de memorii din experiențele clienților în timpul călătoriilor în jurul lumii, o broșură de colaborare și o carte de călătorie.

”You feel good, I feel good”  a  fost un alt proiect inedit, iar  scopul proiectului a fost de a le permite elevilor să susțină bunăstarea altor oameni și a ființelor vii din jurul lor, să-și dezvolte abilitățile de empatie, precum și abilitățile de comunicare, sociale, digitale și de inovare, să dezvolte conștientizarea și empatia față de alte culturi.  La acest proiect au luat parte elevi din 11 școli proveniți din trei țări: România, Turcia și Albania. Valoarea acestui proiect a fost recunoscută prin obținerea Certificatului de calitate național și a Certificatului de calitate european.

”Be active, be healthy” – proiectul a fost creat cu scopul de a-i ajuta pe elevi să învețe care sunt modalitățile de a avea un stil de viață activ, sănătos, să conștientizeze rolul exercițiilor fizice și a mișcării practicate regulat. A fost un parteneriat între două școli din două țări: Turcia și România, iar prof. Vlaicu Octavia a fost co-fondator.

Proiectul internațional “E-Twinning Travel Guide”: opt elevi din clasele a VI-a B și a VII-a A, coordonați de prof. Ianoși Cristina Laura, au participat la acest proiect, cu elevi din opt școli din șase țări: România, Turcia, Polonia, Spania, Cehia și Iordania. Scopul proiectului a fost realizarea unui ghid de călătorie.

Proiectul eTwinning „Yummy eaTwinning Restaurant” a fost un parteneriat între școli din Romania, Turcia, Grecia, Polonia, Croația, Spania, Ucraina. Elevii participanți au învățat să-și formeze obiceiuri alimentare sănătoase, să conștientizeze rolul alimentației sănătoase, a exercițiilor fizice practicate regulat, a igienei în menținerea sănătății și au simulat crearea propriului restaurant, au jucat rolurile unor angajați și și-au asumat responsabilități specifice.”

”Inspring Museums” – un proiect în care elevii  fac un tur virtual al muzeelor din întreaga lume, obținând și mai multe informații despre istoria și importanța lor. În acest proiect  prof. Moldovan Adriana a colaborat cu școli din Turcia, Polonia, Grecia, Serbia, România.

Proiectul „Digietwin @ssistance Company” i-a ajutat pe elevi să învețe regulile de siguranță online într-un mod captivant, alături de parteneri din Turcia, România, Grecia și Spania.

Titlul de Școală eTwinning este o recunoaștere oficială acordată de eTwinning școlilor care demonstrează un angajament puternic față de colaborarea europeană, utilizarea TIC în educație și dezvoltarea profesională continuă a profesorilor. Este un proiect cofinanțat de Comisia Europeană care facilitează cadrelor didactice crearea de proiecte de colaborare interșcolară pentru elevi, utilizând platforma europeană European School Education Platform, este un proiect cofinanțat de Comisia Europeană, parte a Erasmus+, Programul UE pentru Educație, Formare, Tineret și Sport.

”Școala 3 are bucuria de a vă anunța că a câștigat titlul de Școală eTwining 2025-2026, ca o recunoaștere oficială a muncii colective, a implicării și a dedicării întregii școli în acest proiect. Să sărbătorim și să nu uităm că,  Școala 3 e tot ce vrei!” au transmis reprezentanții școlii.

Elena Dragomir

 

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: