România oferă o gamă largă de experiențe turistice și are potențialul de a valorifica mult mai bine capacitatea acestora de a susţine creșterea economică la nivel local, regional și central.
Am început să dezvoltăm programele naționale de schi la începutul anului 2000, iar domeniile schiabile autorizate, reprezintă o important sursă de venit la bugetul de stat și la bugetele locale, dar ajută și la dezvoltarea turismului din România.
În urma interpelării pe care a adresat-o MEDAT, pe care a făcut-o în luna februarie, iată că, răspunsul ministerului este unul favorabil, de care vor beneficia toate domeniile schiabile din România. MEDAT va continua programul pentru dezvoltarea investițiilor în turism și a criteriilor de eligibilitate.
El vizează dezvoltarea comunităților locale din zonele cu potential turistic ridicat, identificarea, evaluarea, prioritizarea pe forme de turism, dezvoltarea domeniului schiabil prin reabilitarea, modernizarea și extinderea lor, petrecerea timpului liber pe timp de vară conexă domeniilor schiabile, etc. Există chiar premisele implementării unei scheme de ajutor de stat, menite să reducă acciza la motorina utilizată pentru lucrările de întreținere a domeniilor schiabile autorizate, decizia finală va fi luată în funcție de bugetul alocat la nivelul ministerului, având în vedere impactul economic și beneficiile pe termen lung, pentru sectorul turistic montan.
”Autorităţile locale şi-au cam făcut treaba, au contribuit la dezvoltarea turismului, au făcut proiecte europene, dar acum, trebuie să ne sprijine și autorităţile centrale. Răspunsul pe care l-am primit este unul pozitiv și sper, ca ministerul să găsească acele resurse, pentru a le pune în aplicare.
Faptul că ministerul de resort își îndreaptă atenția și către domeniile schiabile, pentru modernizarea și dezvoltarea lor, este un lucru bun. VALEA JIULUI trebuie să gândească ca un tot unitar, o dezvoltare turistică, avem făcuți deja primii pași făcuți, prin crearea acelui OMD, care reunește toți factorii interesați. Turismul este un domeniu de activitate ce valorifică o „materie primă” practic inepuizabilă, şi, anume, resursele turistice existente, care necesită doar amenajare sau facilităţi de vizitare.
Pe acesta se mizează și dezvoltarea economico-socială a Văii Jiului și a județului Hunedoara.
Turismul poate contribui în mod semnificativ la îndeplinirea a trei obiective de dezvoltare prioritare: generarea de venituri, crearea de locuri de muncă și atragerea de venituri în valută. În acest sens, sectorul turistic poate juca un rol important ca promotor al dezvoltării economice. Impactul pe care acest sector îl poate avea la diferite niveluri de dezvoltare economică poate fi semnificativ, dacă este gestionat corespunzător. Având în vedere complexitatea consumului turistic, impactul său economic este resimțit pe deplin în alte sectoare productive, contribuind la îndeplinirea scopurilor de dezvoltare accelerate”, a declarat senatorul social democrat, Cristian Resmeriță.
Stațiunile turistice din Regiunea de Vest beneficiază acum și de fonduri pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii, prin Programul Regional (PR) Vest 2021-2027. 13 milioane de euro sunt disponibile pentru județul Hunedoara.
Totodată, senatorul hunedorean este unul dintre inițiatorii noii ”Legi a muntelui” care prevede ca zona montană să beneficieze de o politică specifică distinctă, definită conform principiilor dezvoltării durabile, care să vizeze reducerea dezechilibrului între anumite zone.
”Implementarea acestei legi are ca scop final crearea de noi locuri de muncă, evitarea exodului populaţiei tinere, obţinerea de venituri suplimentare pentru fermieri, prin posibilitatea vânzării produselor obţinute în fermă, creşterea nivelului de bunăstare a populaţiei, dezvoltarea unor parteneriate public-private cu scopul valorificării potenţialului local, valorificarea pe plan local şi naţional a produselor montane, tradiţionale, agricole, ecologice, constituirea sau dezvoltarea formelor asociative indiferent de domeniu în vederea creşterii competitivităţii economice a teritoriului, creşterii calităţii vieţii şi menţinerea tinerilor în zona montană, dar şi creşterea ponderii sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii în industria agroalimentară”, a conchis senatorul hunedorean.
Valea Jiului va beneficia prin programele operaţionale de o finanţare totală de peste 284 de milioane de euro, iar investiţiile vor contribui la creşterea calităţii vieţii, pentru cei 135.000 de cetăţeni ai regiunii.
Iata si proiectele care urmează să se implementeze la nivelul zonei, în următorii ani:
– Interconectarea Văii Jiului cu stațiunea Băile Herculane prin asfaltarea drumului național 66A între Municipiul Petroșani și Băile Herculane, în sinergie cu proiectele privind dezvoltarea rețelelor de utilități la nivelul Văii Jiului;
– Modernizarea DN66 prin extinderea carosabilului de la o bandă pe sens la două benzi pe sens între Municipiul Petroșani și Hațeg, în sinergie cu proiectele privind dezvoltarea rețelelor de utilități la nivelul Văii Jiului;
– Modernizarea și lățirea podurilor rutiere și feroviare ce traversează râurile Jiul de Est, Jieț, Jiul de Vest, în sinergie cu proiectele privind dezvoltarea rețelelor de utilități la nivelul Văii Jiului;
– Modernizarea și lățirea drumurilor către stațiunile turistice Parâng (DJ 709F) și Straja (DJ 664A), în sinergie cu proiectele privind dezvoltarea rețelelor de utilități la nivelul Văii Jiului;
Dezvoltarea a șase parcări publice orășenești: Petrila – 300 de locuri; Petroșani – 500 de locuri; Parâng – 500 de locuri; Vulcan – 300 de locuri; Lupeni – 300 de locuri; Telegondolă Lupeni – 500 de locuri;
– Modernizarea infrastructurii de cale ferată: terasament, șine, rețea electrică, semnale și bariere, gări și halte etc., în sinergie cu proiectele privind dezvoltarea rețelelor de utilități la nivelul Văii Jiului;
– Includerea căii ferate înguste Petrila – Lonea în patrimoniul cultural și utilizarea infrastructurii pentru transportul turiștilor cu un tren tematic;
– Construirea și autorizarea unui heliport pentru accesul investitorilor și a unui heliport medical în vecinătatea spitalului municipal din Petroșani;
– Demararea procedurilor legislative necesare pentru înființarea Zonei Metropolitane Valea Jiului și trecerea acesteia la un rang superior, inclusiv organizarea unui referendum local.
– Crearea de rute scurte pentru transportul turiștilor cu autobuze orășenești între Petroșani și Hotel Rusu, precum și între Lupeni și Telegondolă Straja;
– Construirea telegondolelor Lupeni – Telegondolă Straja- Vulcan și Petroșani – Parâng;
– Dezvoltarea și promovarea la nivel local a unei aplicații mobile gratuite, destinate în special turiștilor, care să integreze toți operatorii privați din Valea Jiului, prin care să poată fi realizate comenzi de taxi / închirieri de mașini / tractări auto în mod competitiv, precum și achiziții de bilete pentru transportul public;
– Montarea de rampe, platforme mobile, semnale acustice în fiecare Municipiu / oraș din Valea Jiului, având în vedere ca designul acestora să permită utilizarea inclusivă / de oricine a acestora în scopul diminuării riscului de excluziune socială;
– Construirea unei piste de biciclete care să traverseze fiecare municipiu / oraș al Văii Jiului, precum și a altor piste de biciclete pe arterele principale ale municipiilor / orașelor,
– Dezvoltarea unei rețele pentru încărcarea autovehiculelor electrice, etc.
Împreună cu ministerele de linie și autoritățile de management a fost stabilit un Roadmap care să însoțească implementarea măsurilor din Strategie prin modificări legislative, demararea inițiativelor și avizelor necesare.
Strategia de Dezvoltare Economică, Socială și de Mediu a Văii Jiului (2022-2030) urmărește o abordare holistică și vizează transformarea socio-economică a zonei, inclusiv una coerentă și dezvoltarea durabilă a turismului, culturii, sportului și activităților de agrement și prin promovarea producătorilor locali și a oamenilor creativi.
Valea Jiului este o regiune din centrul-vestul României în apropierea graniței de vest, care are un mare potențial natural turistic și economic.
Angella Dumitrașcu