Minerii care au ieșit din sistem cu disponibilizare, s-au trezit acasă, în ultima perioadă cu plicuri de la ANAF, prin care, autoritatea fiscală îi notifică pentru nedeclararea contribuției la asigurările sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate ca urmare a încasării sumelor de disponibilizare.
Sunt sute de notificări pe care, ANAF-ul le-a trimis minerilor disponibilizați în luna februarie. Aceștia acuză fosta conducere, că nu au fost informați de faptul că trebuiau să plătească CASS pentru cele 12 plăți compensatorii.
”Pentru companiile care sunt în insolvență, cum e CE Hunedoara sau pentru cele care nu pot plăti și demonstrează că nu au sursă de finanțare pentru plata acestor salarii compensatorii, mă refer la Compania Națională a Uraniului, le suportăm de la bugetul Ministerului Energiei, din sursele pe care le avem la dispoziție sau din sursele pentru proiectele de reducere a emisiei de dioxid de carbon, pentru că închiderea de mine înseamnă reducerea emisiilor”, spunea în 2021 fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu.
”După șase ani de la disponibilizare am primit, acum, în februarie notificarea, nu ne-a anunțat nimeni că trebuie să plătim CASS pe sumele încasate. Am de plătit peste 4000 de lei, de unde???”, a declarat vizibil iritat, unul dintre disponibilizații de la E.M. Uricani.
Legat de această situație a minerilor disponibilizați din Valea Jiului i-am cerut un punct de vedere și actualului ministrul al Energiei, Sebastian Burduja care iată ce ne-a comunicat: ”Acele sume reprezintă contribuții sociale de sănătate (CASS). Conform prevederilor ANAF, aceste contribuții reveneau în sarcina salariaților, întrucât cuantumul plăților compensatorii a depășit echivalentul a 12 salarii anuale. Persoanele care au primit notificări din partea ANAF au dreptul legal de a le contesta. Această situație nu implică responsabilitatea angajatorului. Contribuțiile de asigurări sociale (CAS) nu mai pot fi achitate retroactiv, întrucât persoanele vizate sunt deja pensionate. În cazul salariaților disponibilizați care nu sunt pensionari, sumele aferente CAS nu au fost reținute de către angajator, deși acest lucru ar fi fost necesar. Prin urmare, obligația achitării acestor contribuții le revine în totalitate”.
Angella Dumitrașcu