Senatorul Cristian Resmeriță a depus jurământul în fața colegilor senatori

       Deputații și senatorii de  Hunedoara,  aleși în urma scrutinului din 1 decembrie, au depus jurământul, astfel că sunt pregătiți să își înceapă activitatea în Parlamentul României.

 Camera Deputaţilor şi Senatul sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi, respectiv al senatorilor şi după depunerea jurământului de către aceştia.

Depunerea jurământului a fost făcută individual de fiecare deputat și senator în parte.

Senatorul Cristian Resmeriță este vicepreședinte al comisiei pentru energie, infrastructura energetică și resurse minerale, dar și membru în comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții.

”Le mulțumesc colegilor din marea familie a social-democraților hunedoreni și întregului electorat  pentru încrederea cu care m-au reinvestit în această onorantă poziție politică. Îi asigur că în activitatea mea  în Parlament  voi face în așa fel încât toate problemele semnalate de colegii noștri, de cetățenii județului, să fie aduse în atenția factorilor de decizie și, așa cum am făcut de fiecare dată  voi căuta soluții pentru a rezolva aceste probleme”,  a ținut să transmită senatorul Cristian Resmeriță.

De la debutul său în viața publică, politicianul Cristian Resmeriță  nu a cunoscut eșecul politic. A fost, pe rând:  consilier local, deputat, primar al municipiului Lupeni, din nou deputat și apoi, senator.

Sub conducerea sa, PSD a câștigat la Lupeni toate scrutinele electorale din ultimele două decenii organizate în România, fie că a fost vorba despre alegeri locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidențiale. Între anii 2003-2008 a fost vicepreședinte al Organizației locale Lupeni a PSD, iar între 2007-2013 a fost vicepreședinte al Organizației județene a PSD Hunedoara.

Din 2013 este Președinte executiv al PSD Hunedoara și din anul 2015 îndeplinește, concomitent, și funcția de Președinte al Organizației municipale PSD Lupeni, una dintre cele mai puternice organizații ale social-democraților din România.

Ella Schreiber

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: