Conform ultimelor date centralizate social – democrații hunedoreni conduc atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, unde, după numărarea voturilor exprimate în toate secțiile, au 26,30% și, respectiv, 27,82.
Locul al doilea este ocupat de AUR, cu 20,31 la Senat și 20,03 la Camera Deputaților Pe locul al treilea s-a situat PNL, cu 13,86 la Cameră și 13,80 la Senat. Pe locul patru în preferințele electorale ale hunedorenilor sunt cei de la POT, cu 8,79% la Senat și 9,36 procente pentru deputați, acest partid fiind ultimul care a atins pragul la nivel național.
Cei trei senatori ai județului Hunedoara sunt: Cristian Resmeriță – PSD și cei doi foști prefecți: Vasilică Potecă de la AUR și Călin Petru Marian de la PNL.
În Camera Deputaților au fost reconfirmați în funcție: Natalia Intotero și Ilie Toma de la PSD, Vetuța Stănescu de la PNL, la primul madat Daniel Răducanu – PNL- fost primar de la Baru, Tiberiu Bârstan de la AUR și Anamaria Gavrilă de la POT.
”Am încheiat o campanie care nu a fost doar despre alegeri, ci despre noi, despre ceea ce ne unește și ne definește: dorința de a construi un viitor mai bun pentru Hunedoara și pentru fiecare hunedorean. Mulțumesc tuturor primarilor din județul nostru și colegilor din organizația PSD Hunedoara, care au muncit neobosit zi de zi și care au dovedit încă o dată ce înseamnă adevărata echipă, și vouă, tuturor, pentru că ne-ați arătat că suntem pe drumul cel bun”, a transmis Natalia Intotero.
”Vă mulțumesc pentru votul acordat Partidului Social Democrat! Avem responsabilitatea de a apăra interesele tuturor oamenilor și o vom face de fiecare dată când va fi propusă o măsură bună pentru români. Obiectivele PSD sunt clare: dorim stabilitate economică, investiții cu fonduri europene, creșterea veniturilor pentru români, dezvoltarea comunităților pe care le reprezentăm și, în mod deosebit, dorim să urmăm împreună o cale europeană. Le mulțumesc colegilor din organizațiile locale din tot județul nostru, domnului Laurențiu Nistor, președintele Organizației județene PSD Hunedoara și, în mod deosebit, colegilor din Organizația PSD a municipiului Hunedoara pentru efortul și implicarea de care au dat dovadă. Și, încă o dată, vă mulțumesc dumneavoastră pentru fiecare vot acordat!”, a spus și Ilie Toma, reales deputat.
”Parlamentul este locul unde se fac legile și unde se decide soarta poporului român. Acest for nu trebuie să fie tratat ca un maidan, așa cum s-a întâmplat, ci să reflecte valorile noastre europene și să demonstreze că înțelegem corect ce înseamnă libertatea. Sper ca Parlamentul pe care l-am votat astăzi, să îi respecte pe toți românii și să lucreze cu responsabilitate pentru binele țării!”, a conchis Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara și președinte al social democraților hunedoreni.